Bucureştiul sub bombe în al doilea război mondial

Pe cerul românesc au fost active, de-a lun­gul celor două războaie mondiale, aviaţiile principalelor puteri beligerante, fie că vor­bim de cea germană, cea austro-ungară, cea rusească-sovietică sau ce­le anglo-americane şi chiar cea franceză - în primul război mondial, Misiunea Franceză a avut şi o com­po­nentă aeriană, ma­jo­ri­ta­tea aparatelor achiziţionate de România erau de pro­ve­nienţă franceză, fiind pre­zenţi piloţi şi personal teh­nic francez¹.

Alexandru Armă este un istoric tânăr care s-a concentrat asu­pra istoriei aviatice din Ro­mâ­nia, publicând până în mo­men­tul de faţă trei lucrări cu astfel de subiecte incitante, fiind coautor al al­tor trei, în care se concentrează în prin­ci­pal asupra luptelor şi bom­bar­da­mentelor la care au fost supuse oraşele ro­mâneşti importante în cele două războaie mon­dia­le. Cea mai recentă apariţie edi­to­rială a sa es­te Rănile unui oraș. București bom­bar­dat. 4 aprilie - 26 august 1944 (Edi­tura Vre­mea, 2016), un album realizat în con­di­ţii grafice de excepție, în care sunt strânse fotografii din mai multe ar­hive (publice, dar şi private), care dez­vă­luie gradul de distrugere suferit de Ca­pitala României în cel de al doilea război mondial.

Relativ puţin cunoscut este faptul că avia­ţia sovietică a încercat timid să bom­bar­deze Bucureştiul după intrarea în război a Ro­mâniei, aliată a Germaniei, de la 22 iunie 1941, avioanele sovietice plecând pro­babil din Basarabia, unde forţele bolşevice se fortificaseră puternic, sau poate de la Odesa. Fără a provoca cine ştie ce pagube, aceste incidente au fost floare la ureche faţă de ceea ce avea să se întâmple în anul 1944, când frontul se afla deja pe teritoriul ro­mânesc, atât în Basarabia, cât şi în Mol­dova propriu-zisă. Aviaţia anglo-ame­ri­ca­nă, având acum bazele în Italia, a încercat şi, în mare măsură, a reuşit, să ajute fron­tul sovietic, greu de înţeles pentru noi acum, având în vedere că o rezistenţă mai mare a frontului germano-român ar fi presupus uşurarea avansului aliaţilor în Vestul Europei. Dacă luăm în considerare faptul că interesele engleze se concentrau asu­pra Greciei, pe care germanii au eva­cuat-o rapid, după prăbuşirea frontului din Moldova, în august 1944, atunci şi bom­bardamentele îşi au logica lor. În plus, în 1944 unitatea celor trei mari pu­teri aliate părea de nezdruncinat, fisurile fiind greu de sesizat.

ALEXANDRU ARMĂ - Rănile unui oraș. București bombardat. 4 aprilie-26 august 1944
(Editura Vremea, Bucureşti, 2016)

Alexandru Armă face referire, pe scurt, la un număr de 14 bombardamente anglo-americane asupra Bucureştiului în in­ter­valul aprilie-august 1944: cel din 4 aprilie 1944 (deosebit de violent, fă­când nu mai puţin de 5.000 de morţi şi răniţi - şi această cifră oribilă pare mi­­că faţă de bom­bar­da­men­tele asupra oraşelor ger­ma­ne sau japoneze), cel din 15 aprilie 1944 (deasupra ora­şului au ajuns nu mai puţin de 400 de avioane ame­ricane, făcând doar 236 de morţi şi 159 de ră­niţi), cel din 21 aprilie 1944 (mai puţin reu­şit), cel din 24 aprilie 1944 (la care au luat parte 500 de bombardiere, e drept, ju­mătate îndreptându-se spre Ploieşti şi făcând aproximativ 300 de morți, dis­trugând 600 de clădiri!), cel din noaptea de 3/4 mai, când Bucureştiul a fost bom­bardat pentru prima oară de avioanele britanice ale Royal Air Force (însă forţa aviaţiei britanice nu se compara cu cea a americanilor, la acest raid luând parte doar 60 de aparate), cel din noaptea de 6/7 mai, derulat tot de aviaţia britanică, care se specializase în raiduri nocturne dea­supra oraşelor germane (100 de morţi şi 64 de clădiri distruse), care a fost con­tinuat de raidul american din 7 mai, la nu­mai zece ore distanţă (au luat parte 500 de bombardiere însoţite de 200 de avioane de vânătoare), cel din noaptea de 7/8 mai (raid britanic), cel din dimineaţa zilei de 28 iunie 1944 (care a provocat moartea a 143 de bucureşteni), cel britanic din noap­tea de 2/3 iulie 1944, cel din 3 iulie 1944 (400 de bombardiere și avioane de vână­toa­re americane, 200 de oameni murind, 250 de case fiind distruse), cel din noap­tea de 23/24 iulie 1944 (doar 57 de bom­bardiere britanice aveau să ajungă dea­su­pra Bucureştiului, o deosebire numerică im­portantă faţă de cele 400-500 de apa­rate americane), cel din 31 iulie 1944 (ală­turi de Bucureşti aveau să fie atacate şi bom­bardate Ploieştiul şi Târgovişte, anti­aeriana română trăgând nu mai puţin de 3.000 de obuze, fără a provoca mari pa­gu­be avioanelor americane, având în vedere altitudinea mare la care zburau atacatorii), ultimul raid aliat deasupra României, îna­inte ca aceasta să schimbe alianţa, înregis­trându-se în noaptea de 9/10 august 1944. Inutil de subliniat groaza pe care au pro­vocat-o aceste bombardamente sus­ţi­nute locuitorilor oraşului și pe care fotografiile nu prea au cum să o redea la adevărata ei amploare. În faţa acestui adevărat tăvălug aerian aliat, forţele aeriene germano-ro­mâ­ne nu puteau alinia decât 60 de aparate din partea germană, care se concentrau mai ales pentru protejarea zonei pe­tro­li­fere Ploiești-Moreni-Câmpina, şi aproxi­mativ 70 de avioane de vânătoare ro­mâ­neşti. Trebuie subliniat eroismul avia­to­rilor români, care s-au duelat cu mult cu­raj cu cele mai bune aviaţii din lume la acea oră. Toate aceste bombardamente au fost motivate politic şi militar, însă sis­te­mul de ochire nu era pe atunci atât de pre­cis ca acum, astfel încât rata de eşec (lan­sarea bombelor pe lângă ţintele desemnate în prealabil) era destul de mare. Au fost vizate depouri, gări, poduri, uzine şi, mai ales, diversele instalaţii petrolifere pe care englezii şi americanii le cunoşteau destul de bine, având în vedere că mulţi spe­cia­lişti lucraseră înainte de război în in­dus­tria petroliferă românească.

Blocul Şuţu, parţial distrus după bombardamentul din 15 aprilie 1944

După arestarea mareşalului An­tonescu şi declaraţia Regelui Mi­hai din 23 august 1944, avi­a­ţia germană de război, a cărei misiune era să apere cerul Ro­mâniei, a primit ordin să răzbune curajul Regelui Mihai. Între 24 şi 26 august 1944, Luftwaffe a bombardat în mai multe rân­duri Capitala României, însă capacitatea ei de distrugere nu se compara cu cea a avia­ţiei anglo-americane (de altfel, Luftwaffe pierduse complet confruntarea cu anglo-ame­ricanii chiar pe cerul Germaniei), ur­mărind să distrugă atât simboluri ale sta­tului român (precum Palatul Regal, Ate­neul Român, Palatul Telefoanelor etc.), dar şi anumite obiective strategice (gările Chitila, Filaret, aerodromurile Pipera şi Bă­neasa, Atelierele CFR etc.). Raidurile ger­mane au provocat distrugerea a 514 imo­bi­le (cât distrugeau americanii doar într-un raid!), producând 383 de morţi şi 478 de ră­niţi. După doar trei zile, avioanele ger­ma­ne fie au fost anihilate, aerodromurile fi­ind cucerite de Armata Română, fie s-au retras spre Transilvania şi Ungaria.

Faţă de alte oraşe mari care au fost bom­bardate mult mai rău în timpul celui de al doilea război mondial (ce să mai zicem de Dresda, Köln, Tokyo etc.?), Bucureştiul a scăpat relativ uşor, trebuie să recu­noaş­tem, din cea mai teribilă perioadă a isto­riei sale (bombardamentele germane din 1916 fiind floare la ureche, după cum a demonstrat-o acelaşi istoric într-un alt volum²). Köln a suferit nu mai puţin de 262 de raiduri aliate în cel de al doilea răz­boi mondial, spre sfârşitul războiului fiind mai degrabă un oraş fantomă, 95% din populaţie fiind evacuată, 20.000 de oa­meni morţi, centrul oraşului complet dis­trus, iar atacurile anglo-americane din 1945 asupra Dresdei au dus la distrugerea unei suprafaţe de 6,5 kilometri pătraţi din centrul oraşului saxon.

Rămâne de analizat cam cât din ce­ea ce era denumit „Micul Pa­ris“ (pe drept sau pe nedrept este o altă discuţie, însă clă­di­rile vechi, rămase în picioare, din vechiul Bucureşti constituie farmecul ora­şului, cât mai poate avea un oraş mar­tirizat urbanistic şi după 1945, dar şi după 1989) a fost distrus de aviaţiile militare ale Aliaţilor, dar şi a Germaniei naziste şi cât din el a fost demolat de românul get-be­get Nicolae Ceauşescu. Şi alte oraşe au cu­nos­cut bombardamente chiar mai serioase de­cât cele suferite de Bucureşti, fără ca aceas­tă realitate istorică să ducă la în­lo­cui­rea ra­dicală a stilului arhitectonic după răz­boi. Dimpotrivă, cele mai multe au fost re­fă­cu­te, plecându-se de la vechile planuri (cel mai bun exemplu este Varşovia, care în 1945 era în proporţie de 85% distrusă).

Note

1. A se vedea cartea Am zburat pentru România Mare. Memoriile unor aviatori care au luptat în anii Primului Război Mondial, de Valeriu Avram (Editura Vremea, Bucureşti, 2016), unde sunt oferite mai multe detalii despre aparatele achiziţionate şi care au constituit prima aviaţie militară adevărată a României (cea cu care se intrase în război, în august 1916, fiind mai degrabă o parodie).

2. Bucureștiul sub bombele germane. August-noiembrie 1916, Editura Vremea, Bucureşti, 2015.