Valentin Jucan (CNA): CSM nu a exercitat niciodata presiuni asupra CNA

Vlad Toma | 31.01.2017

Valentin Jucan, membru CNA, arata, intr-un comunicat de presa prin care intentioneaza sa raspunda unor speculatii aparute in presa, ca CSM nu a exercitat niciodata presiuni asupra CNA.

Pe aceeași temă

 

Jucan mentioneaza de asemenea faptul ca raportul MCV prezentat acum cateva zile de Comisia Europeana face referiri la modul defectuos in care CNA isi indeplineste misiunea.

 

"Ca urmare a unor speculații apărute în presă, referitoare la “presiunile C.S.M. asupra C.N.A. de a amenda posturi de televiziune”, fac următoarele precizări:

 

raportul privind Mecanismul de Cooperare și Verificare – M.C.V., publicat de Comisia europeană în data de 25 ianuarie, a.c., conține referiri la modul defectuos în care C.N.A. și-a îndeplinit misiunea, în contextul în care au fost înregistrate, din nou, atacuri la adresa justiției, acestea neputând a fi considerate investigații jurnalistice corecte.

 

Plenul C.S.M, sesizat de Inspecția judiciară, a constatat în mai multe rânduri astfel de cazuri. În baza protocolului de colaborare încheiat între C.S.M. și C.N.A., constatările în cauză au fost transmise spre analiza membrilor Consiliului Național al Audiovizualului. NICIODATĂ CONSILIUL SUPERIOR AL MAGISTRATURII NU A SOLICITAT C.N.A. IMPUNEREA DE SANCȚIUNI, ÎN CONFORMITATE CU CELE CONSTATATE DE PLENUL C.S.M.


Membrii C.N.A. au analizat sesizările primite exclusiv în baza Legii audiovizualului și Codului de reglementare a conținutului audiovizual, confirmând sau nu, în totalitate sau în parte, constatările C.S.M. Menționez faptul că Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, în deciziile sale, poate reține fapte care exced aria de acoperire a Legii audiovizualului," transmite Valentin Jucan, intr-un comunicat de presa.

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22