Din cauza emoţiilor (probabil), Florin Iordache, ministrul Justiţie, chinuie limba română

E.b. | 31.01.2017

Dezbaterea publică de la Ministerul Justiţiei, legată de ordonanţele de graţiere şi modificarea codurilor penale, s-a încheiat fără o concluzie certă, însă discursul ministrului Florin Iordache a lăsat în urmă o constatare: el se numără printre politicienii care, din pricina emoţiilor ori din alte motive, chinuie limba română.

Pe aceeași temă

 

 

Cum s-a exprimat Florin Iordache la dezbaterea de la Ministerul Justiţiei, conform Digi24.ro

 

Florin Iordache: Am finalizat dezbaterea publică CARE am avut-o.

Corect: Am finalizat dezbaterea publică pe care am avut-o.

Florin Iordache: Am nişte observaţii PE CARE vreau să fie cuprinse.

Corect: Am nişte observaţii care vreau să fie cuprinse.

Florin Iordache: Avem, de asemenea, PROPUNEREA pe care chiar colegii noştri de la PNL L-AU FĂCUT.

Corect: Avem, de asemenea, propunerea pe care chiar colegii noştri de la PNL au făcut-o.

Florin Iordache: În cursul zilei de astăzi, TOŢI cei care au dorit să participe I-AM PRIMIT.

Corect: În cursul zilei de astăzi, i-am primit pe toţi cei care au dorit să participe.

Florin Iordache: Vom ţine cont de observaţiile PE CARE s-au făcut astăzi.

Corect: Vom ţine cont de observaţiile care s-au făcut astăzi.


Florin Iordache, ministrul Justiției a declarat, la finalul dezbaterii de luni privind proiectele de grațiere și modificarea codurilor penale, că va modifica textele celor două proiecte, dar, până când nu sunt finalizate, nu poate spune cu ce recomandare va merge în fața Guvernului. Adică, dacă va propune adoptarea proiectelor prin OUG, asumarea răspunderii Guvernului, sau prin lege organică.

 

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22