Victoria conştiinţei civice asupra PSD. Cei trei piloni

dezabuzată, sătulă de veșnicele  lup­te și dispute din jurul jus­tiției și DNA, exce­dată de anticorupție și pre­ocupată mai mult de cifrele de pe flu­tu­rașul de salariu decât de soar­ta democrației. Cu toate acestea, după nu­mai o lună, am asistat la cele mai mari proteste de stradă de după de­cembrie ’89 pentru o cauză aparent ab­stractă cum este justiția, iar PSD a fost forțat să dea înapoi și să abroge fai­moasa Ordonanță 13.

Trei sunt pilonii pe care s-a sprijinit această „revoluție civică“: 1) Reacția so­lidară a sistemului de justiție, ale că­rui componente – Parchet General, DNA, DIICOT și CSM s-au mobilizat pentru a contesta ordonanțele privind gra­țierea și modificarea legislației pe­na­le și a modului în care au fost lu­a­te. 2) Reacția solidă și la fel de unitară a prietenilor occi­den­tali ai României, de la Statele Unite la Uni­u­nea Eu­ro­peană și ma­joritatea statelor eu­ro­pe­ne, care, în pofida ten­siunilor dintre ele, au prezentat un front comun în fața abu­zu­rilor comise de gu­ver­nul PSD. 3) Mo­­bi­li­zarea fără pre­ce­dent, cu atât mai re­mar­cabilă, cu cât s-a pro­­­dus în absența unor catalizatori po­litici sau civici, a ce­tă­țenilor ac­tivi, infor­mați și implicați, pe ca­re am ajuns să îi nu­mim, cu un ter­men im­personal și puțin ne­drept, „Stra­da“. Fie­ca­re din­tre aceste trei com­ponente ale re­vol­tei s-a sprijinit una pe cea­laltă și și-a ofe­rit reciproc forță mo^­­rală și îndrep­tă­țire.

Mobilizarea naţională civică

Dar rolul principal le revine ce­tă­țe­nilor care, ca niciodată în ultimii 27 de ani, și-au ridicat vocile peste tot în ța­ră, în marile orașe și nu numai, reu­șind să formeze o mișcare na­țio­nală îm­potriva tentativelor PSD de a su­pri­ma lupta anticorupție, a subjuga jus­ti­ția și de a pune în pericol drep­turile și libertățile fundamentale în­scri­se în Constituție. Această mo­bi­li­zare na­țio­na­lă este elementul de nou­tate ab­so­lută pe care îl aduce revolta din iarna lui 2017 și care poate cons­titui baza unui nou contract social în România, unul cu mult mai multe exi­gențe pen­tru stat și mai constrângător pentru instituțiile politice care vor constata că modul lipsit de trans­pa­ren­ță, co­rupt și ocult în care a fost practicată gu­vernarea până acum nu mai poate continua. Din acest punct de vedere, putem spune că ne aflăm la începutul unei revoluții autentice - până și Bi­serica Ortodoxă, o insti­tu­ție n­u toc­mai recunoscută prin ci­vism, a reac­țio­nat -, care va duce la o reașezare a ra­por­tu­rilor dintre stat și societate echi­va­lentă cu o schim­ba­re de pa­ra­dig­mă, da­că nu cu o schim­bare de regim.

Manifestări de solidaritate

Spre deosebire de precedentele ata­curi împotriva statului de drept din 2012 sau 2014, de data aceasta pese­diștii păreau dispuși să treacă atât pes­te opoziția sistemului de justiție, cât și peste reacția guvernelor occi­den­ta­le. Românii au simțit pericolul și s-au mobilizat cum n-au mai făcut-o din de­cembrie 1989. Tot de atunci nu au mai existat atâtea manifestări de so­lidaritate și sprijin pentru cei aflați în prima linie a apărării principiului dom­niei legii - românii au oferit mân­care, ceai, pături și găzduire. Preșe­din­tele comisiei SRI anunță însă că va in­vestiga companiile care și-au în­cu­rajat angajații să participe la proteste și care au oganizat spectacolul de lu­mini. Se numește „spirit civic“ și, de­parte de a fi un moment al dezbinării și clivajului în societatea românească, așa cum se lamentează la unison pese­diștii la televizor, este unul dintre ra­rele „momente astrale“ când na­țiu­nea își regăsește unitatea și solida­ri­tatea în jurul unor idealuri precum dreptatea, libertatea și democrația. Pro­testele au fost declanșate poate din inițiativa unor organizații precum Corupția Ucide, dar între timp au de­pășit cu mult prin amploare orice ar fi putut mobiliza ONG-urile. PSD tre­bu­ie să se teamă, dar nu de agenturi străi­ne care s-ar afla în spatele pro­tes­te­lor, ci de dimensiunea și sem­ni­fi­ca­ția lor. Iar de data asta nu mai pot ri­posta, pentru că nu mai au la dis­po­ziție nici mase largi de manevră, nici mineri pe care să îi cheme.

Virusul libertăţii

Protestele nu sunt fenomen de masă, pentru că masele sunt amorfe, ci un fenomen rar de conștiință civică. Sute de mii de oameni care protestează paș­nic, cu umor și cu inteligență și care strâng gunoaiele după ei în fie­ca­re seară nu sunt o masă, sunt ce-i mai bun ce poate oferi România as­tăzi. Faptul că fenomenul s-a răs­pân­dit, ca niciodată, dincolo de centrele tradiționale (axa Timișoara-Bucu­rești-Cluj) spre zone până acum „vir­gine“ din punct de vedere civic (pre­cum Craiova, Ploiești, Constanța, Ba­cău etc.) arată că virusul libertății se răspândește mai repede decât își ima­ginează PSD. Odată deveniți con­ști­enți de puterea lor, românii nu se vor mai mulțumi cu paliative și vor cere mai mult, nu numai în justiție, dar și în sănătate, în educație, în admi­nis­trație. Faptul că duminică, după abro­garea ordonanței, s-au strâns 600.000 de oameni în toată țara e semn că vor să ducă lucrurile mai de­parte de demisia lui Iordache și Grin­deanu, că vor mai mult. Vor o gu­ver­nare responsabilă și transparentă, ca­re să îi protejeze pe ei, pe cetățeni, nu clientela de partid. Iar ultima săp­tămână le-a demonstrat că stă în pu­terea lor să o obțină.

Piaţa Victoriei, Bucureşti, 5 februarie 2017 (foto: Dan Mihai Bălănescu).

Piaţa Operei, Timişoara, 1 februarie 2017 (foto: Constantin Duma)

Sistemul de justiție, front comun

Prin acțiunile sale decise și declarațiile lipsite de echivoc, procurorul general a reușit să coaguleze o poziție unitară, solidară și, mai ales, corectă din partea sistemului de justiţie.

În momentul declanșării crizei or­don­an­țelor, principala instituție anticorupție, DNA, era în defensivă. Laura Codruța Kö­vesi era de luni bune ținta unei campanii de denigrare care începuse cu acuzațiile de plagiat și continua cu „dezvăluirile“ în serial ale fugarului Sebastian Ghiță des­pre „binom“, campanie care reușise să facă cel puțin o victimă cu greutate în persoana prim-adjunctului SRI, gene­ralul Florian Coldea. Ordonanțele privind grațierea și dezin^­criminarea parțială a unor fapte asociate cu corupția, cum erau abuzul în serviciu și neglijența în serviciu, veneau într-un moment în care DNA se afla cu spatele la zidul mediatic, cu credibilitatea și auto­ritatea știrbite. Bi­neînțeles că DNA urma să reacționeze ne­­gativ la cele două or­donanțe și, pro­ba­bil, și DIICOT, dar ra­țio­namentul gru­pării din jurul lui Dragnea era că pro­tes­tele pro­curorilor puteau fi contracarate cu ușu­rință prin punerea în discuție a cre­di­bilității DNA și a șefei sale și prin rea­du­cerea în dezbatere a pre­tin­selor abuzuri ale Direcției Anticorupție, a cărei cola­bo­rare cu SRI ar fi dovedit că „a făcut po­li­ție politică“. Cu atât mai im­portant era, în acest mediu otrăvit, ca DNA și DIICOT să nu fie lăsate singure și să benficieze de tot sprijinul sistemului. Era nevoie de mai mult, de autoritate și cre­dibilitate su­plimentare, și acestea au ve­nit din par­tea procurorului general Au­gustin Lazăr.

Pe 18 ianuarie, când proiectele de or­donanțe au fost făcute publice după ce au fost expuse de președintele Iohannis, La­zăr a atras public atenția asupra pe­ricolului. „Un proiect de lege penibil, sus­ținut de o emoție colectivă“, a spus des­pre grațiere, iar despre dezincriminare că „e făcută cu

dedicație“. Criticile au devenit tot mai apăsate: „nu e absolut nicio justificare pentru grațiere, dacă nu există un interes ocult“, a afirmat pro­curorul general, iar într-un interviu pen­tru Ziare.com afirma că: „noi trebuie să ne consolidăm instituțiile, nu să con­so­lidăm rândurile infractorilor“. La scurtă vreme, președintele Înaltei Curți de Ca­sație și Justiție, Cristina Tarcea, a de­cla­rat, la rândul ei, că ordonanțele par să fi fost făcute cu dedicație. Pe 1 februarie, după ce Guvernul Grindeanu adoptase și publicase, noaptea, în Monitorul Oficial or­donanța care dezincrimina abuzul în serviciu (grațierea, motivul originar al urgenței, a fost trimisă în parlament, semn că nu era chiar atât de urgentă), pro­curorul general a izbucnit: „ordonanța de urgență este o ofensă adusă au­to­rității judecătorești și trebuie atacată urgent la Curtea Constituțională“. Pen­tru că procurorul general a avut curajul să formuleze explicit problema ordo­nan­ței în termenii conflictului constituțional între puterile statului, celelalte com­po­nente ale justiției au fost obligate moral să se ridice la acest standard. Drept pen­tru care, în ședința CSM din aceeași zi (des­făşurată  în prezenţa preşedintelui Io­hannis) s-a luat, cu unanimitate de vo­turi, decizia ca CSM să atace OUG la CCR, în condițiile în care Victor Ciorbea, Avo­ca­tul Po­po­rului, refuzase s-o facă.

Cum totul era contracronometru din cau­za termenului de 10 zile până la care or­do­nanța intra în vigoare și își producea efec­tele, a urmat o serie gesturi con­cre­te făcute în ritm rapid. Joi, 2 febru­a­rie, La­zăr a cerut Ministerului Justiției în­treru­perea detașării celor doi secretari de stat, procurorii Constantin Sima și Oa­na Schmidt-Hăineală, motivând că aceș­tia se aflau în ancheta declanșată de DNA (fa­vo­ri­za­rea făptuitorului) pentru a vedea con­tex­tul în care aceasta a fost adoptată. Sima este cel căruia ministrul Flo­rin Iordache i-a delegat atribuțiile exact pentru pe­ri­oa­da critică de 10 zile, iar despre Hăi­nea­lă se vehicula infor­ma­ția că ar fi urmat să ocupe funcția de șef al instituției care ar fi rezultat din co­ma­sarea DNA cu DIICOT. Dar una dintre miș­cările de forță a fost scri­soarea tri­mi­să în seara zilei de joi lui Vic­tor Cior­bea, prin care îi cerea să con­tes­te la CCR or­donanța, prezentându-i și ar­gu­mente. În­suși Ciorbea a recunoscut vi­neri, când în sfârșit a luat decizia co­rec­tă a contes­tă­rii, că a folosit unele dintre aceste ar­gu­mente. Lazăr, care între timp a fost din ce în ce mai atacat de liderii PSD, a ata­­cat ordonanța în instanță și a ob­ținut de la CSM întreruperea detașării celor doi procurori. Toate într-o singură zi, așa cum o cerea urgența situației.

Prin acțiunile sale decise și declarațiile lip­site de echivoc, procurorul general a reușit să coaguleze o poziție unitară, so­li­dară și, mai ales, corectă din partea sis­temului, determinând moral Înalta Curte și CSM să i se alăture în efortul de a apă­ra justiția de asaltul instituțiilor politice. Această mobilizare a lăsat fără legi­ti­mi­tate demersurile Ministerului Justiției și a făcut de râs pretenția acestuia că adu­ce legislația în acord cu hotărârile CCR pentru a asigura „practica unitară“.

Occidentul a pus la zid Guvernul Dragnea

Occidentul are o poziție unitară în ceea ce privește situația atacurilor la statul de drept din România lui Dragnea.

Din nefericire, crizele constituționale ge­nerate de asaltul repetat al politicienilor (PSD singur sau diverse combinații, cu ALDE, PNL, cu UNPR sau cu alții) asupra statului de drept și a instituțiilor an­ti­co­rupție se repetă la intervale mai mult sau mai puțin regulate în România, iar con­tracararea lor a avut nevoie de cele mai multe ori de o reacție fermă din par­tea partenerilor occidentali. Din motive care țin de practicile diplomatice și de o anu­mită rutină verificată a „build-up“-ului presiunii necesare, reacțiile inter­na­ționale urmează aproape întotdeauna ace­lași model. Reacția inițială este la ni­vel de ambasade, aflate în prima linie de­fensivă, iar prima salvă este trasă în­tot­deauna de Statele Unite. La fel s-a în­tâm­plat și de această dată. A doua zi du­pă „miercurea elefanților“, când preșe­din­tele Iohannis s-a deplasat la guvern pen­tru a bloca adoptarea ordonanțelor, am­basadorul Hans Klemm a emis, într-un interviu, o declarație de susținere a Lau­rei Kövesi și a luptei anticorupție. În ziua următoare, a avut o întrevedere cu Te­o­dor Meleșcanu, care a avut prostul gust să reacționeze grobian, semn că Guver­nul Dragnea era pregătit de confruntare, în pofida declarațiilor că dorește să con­so­lideze parteneriatul cu SUA. Klemm a re­acționat prompt și tăios, reamintindu-i lui Meleșcanu că Ambasada SUA discută cu cine consideră de cuviință - guvern, pre­să sau cetățeni - și nu trebuie să ceară aprobare de la vechil ca să iasă pe moșie să stea de vorbă cu sătenii. După americani urmează Comisia Europeană, care s-a exprimat de la cel mai înalt ni­vel prin scrisoare adresată guvernului de președintele și prim-vicepreședintele Co­misiei Europene, Jean-Claude Juncker și Frans Timmermans, o ieșire din rutină și o dovadă că la Bruxelles situația din Ro­mânia este privită cu foarte mare serio­zitate. În general, după Statele Unite și Co­misie urmează reacțiile statelor euro­pene, de obicei în ordinea Olanda, Marea Bri­tanie, Germania, statele nordice, Fran­ța. De această dată, s-a ieșit din rutină și șase ambasadori au considerat ne­ce­sar să semneze o scrisoare comună pen­tru a da mai multă greutate demersului lor, căruia ulterior i s-au raliat și alții. A ur­mat o întâlnire cu ambasadorii, la care nici Dragnea, nici Grindeanu nu au par­ticipat, preferând să îl trimită pe Meleș­canu cu același mesaj „tradițional“ al diplomației românești postulat de Nae Cațavencu: „Să-și vadă de trebile ei Eu­ropa“, cu indicația adusă la zi să-și vadă și America de „trebile“ ei.

În 2012, americanii l-au trimis la Bucu­rești pe Philip Gordon, adjunctul secre­ta­rului de stat pentru afaceri europene, pen­tru a-i transmite lui Crin Antonescu ce­ea ce era de transmis, iar în ianuarie 2014, după „marțea neagră“, Ponta a fu­git ca un laș de Victoria Nuland, suc­ce­soarea lui Gordon. Pentru a nu mai avea surpriza ca Grindeanu să se ascundă prin vreo gaură, Departamentul de Stat a ales să își exprime nemulțumirile direct de la Washington prin vocea purtătorului de cuvânt, ca să nu mai existe nicio in­terpretare că e vorba de un ambasador ca­re își depășește mandatul sau de o „cons­pirație sorosistă“. Mesajul Depar­tamentului de Stat trebuie privit în con­juncție cu convorbirea telefonică avută de președintele Iohannis cu cancelarul ger­man, în care doamna Merkel a ex­pri­mat un punct de vedere și un aver­tisment similiare cu cele exprimate de ame­ricani. De unde rezultă foarte clar că, măcar în ceea ce privește situația ata­curilor la statul de drept din România lui Dragnea, Occidentul – Statele Unite, Uniunea Europeană și marile puteri con­tinentale, Germania, Marea Britanie și Franța – are o poziție unitară.

Mobilizarea internațională a fost din nou exemplară, iar poziția comună s-a con­turat cât se poate de clar și de ferm. Grin­deanu încă încearcă să îi manipuleze pe români, anunțând că îi va trimite pe Meleșcanu și pe Birchall la Bruxelles să explice ei cum stau lucrurile de fapt în România. Nu vor reuși decât să se umi­lească pe ei și acest guvern de ma­rio­nete. Va fi suficient ca orice responsabil european să le pună în față o fotografie cu momentul de duminică seară în care peste 200.000 de oameni au aprins lan­ternele în Piața Victoriei pentru a face lu­mină în întunericul corupției pesediste, ca să risipească orice minciuni vor fi cei doi dispuși să debiteze. Din nefericire, cre­dibilitatea României va avea din nou de suferit pentru ani buni. //

Ambasadorul american Hans Klemm şi ministrul român de Externe Teodor Meleşcanu