SRI arată că în spatele protestelor nu sunt activităţi care să afectete securitatea națională

E.b. | 09.02.2017

Eduard Hellvig, directorul Serviciului Român de Informaţii şi Carmen Dan, ministrul de Interne, au fost audiaţi azi în Parlament, la Comisia de control asupra activităţii SRI, pentru a da explicaţii cu privire la incidentele petrecute săptămâna trecută la protestele din Piaţa Victoriei.

Pe aceeași temă

 

 

Comisia a vrut să afle detalii despre mesajele pe care SRI le-ar fi trimis Ministerului de Interne prevenindu-l că sunt indivizi cu potențial violent la mitingul din 1 februarie din Piața Victoriei.

 

Președintele comisiei parlamentare pentru controlul SRI, Adrian Țuțuianu (PSD), a prezentat concluzia audierii de azi: SRI și Ministerul de Interne au colaborat bine, SRI și-a făcut datoria și a transmis informările necesare, iar MAI a reacționat eficient în cazul protestelor, inclusiv în 1 februarie. 


Adrian Țuțuianu dă însă vina pe președintele Iohannis pentru „percepția din spațiul public”, care „nu coincide cu realitatea”, privind gestionarea ineficientă a violențelor din timpul protestului din 1 februarie.


Totuși, Țuțuianu a spus că „SRI și-a îndeplinit atribuțiile care vizează acțiunea unor persoane cu activități extremiste și au fost transmise informări beneficiarilor de informații începând cu data de 2 februarie pe aceste subiecte”. Aceasta, în condițiile în care un grup de agitatori a încercat să provoace violențe în seara de 1 februarie.


În ceea ce privește seara în care s-au înregistrat violențe, șeful comisiei SRI a spus: „Pe data de 1 februarie, ambele insituții au confirmat că a existat un schimb de informații care nu au adus nimic în plus față de ce știa și ministerul. Am spus că au fost mai multe informări, instituțiile au colaborat la nivel superior. Există protocoale și structuri în care se lucrează foarte bine”, conform Digi24.ro.

 

Șeful Comisiei SRI a mai spus că directorul serviciului le-a declarat că SRI nu a fost implicat în niciun fel în proteste.

 

Membrii comisiei SRI au vrut să știe și dacă au fost înregistrate amenințări la adresa securității naționale prin acțiunile violente din 1 februarie. Hellvig le-a răspuns că „nu sunt elemente care să ne arate că ar fi fost afectate unitatea, integrita teritorială a României sau activități care să afecteze statul român, care se circumscriu noțiunii de securitate națională”, potrivit lui Adrian Țuțuianu. 

 

Nici Carmen Dan, ministrul de Interene, nu a făcut declarații la ieșirea de la Comisia SRI.

 
Eduard Hellvig, directorul SRI, a plecat de la Parlament fără] să facă declarații de presă la finalul audierilor.

 

Directorul SRI, Eduard Hellvig, a declarat, înainte să fie audiat în Parlament, că nu are nimic să își reproșeze în legătură cu violențele din Piața Victoriei de acum o săptămână și că în timpul mandatului său, instituția pe care o conduce nu va fi implicată politic

 

***********************

 

Preşedintele Comisiei SRI, Adrian Ţuţuianu, a cerut clarificarea modului în care cele două instituţii au comunicat între ele. 


Audierea au avut loc în contextul în care ministrul de Interne, Carmen Dan, a anunţat iniţial că nu a primit informări cu privire la eventuale incidente ce vor avea loc în seara de 30 ianuarie, deşi SRI a transmis printr-un comunicat că aceste informaţii au ajuns la instituţiile abilitate.


Comisia de control SRI le-a cerut ofiţerilor toate datele legate de informările trimise cu privire la prezenţa huliganilor din galerii în Piaţa Victorei, miercuri seara. Parlamentarii au cerut SRI să pună la dispoziţie şi mesajele SMS pe care le-au primit un secretar de stat din Ministerul de Interne şi şeful Poliţiei României, prin care erau informaţi că spre Piaţa Victoriei se îndreaptă grupuri de ultraşi.

La protestul din Piața Victoriei din 1 februarie au avut loc violenţe, iar opt persoane au ajuns la spital. Poliţiştii au audiat 79 de persoane care fac parte din galeriile unor echipe de fotbal. Patru oameni au fost arestaţi preventiv pentru ultraj şi tulburarea liniştii publice.

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22