PSD pierde. Cine câștigă?

Demonstrațiile din ultimele două săptămâni au făcut de petrecanie elefantului pe spatele că­ruia au vrut să se legene Dragnea și penalii săi, trimițându-l la cimitirul cu ticăloșii. După cum arată chiar și sondajul lui Pieleanu, băiatul de casă al PSD-ALDE, adevărata victimă e în Kiseleff. Iar killerul tot aco­lo e. Dragnea a reușit să sufoce PSD-ul cu perna or­do­nanței - apăsată, e drept, de vreo 600.000 de mâini -, par­tidul pierzând ca în po­veș­tile cu vrăjitoare rele și se­toa­se de procente nu mai puțin de 10%. Alte case de sondare spun că PSD horcăie pe la 15-18%. Nici nu mai contează, important e recordul neegalat de vreun alt lider de partid. Sigur, dacă PSD ar avea minte în cap, mai puțini penali, opor­tu­niști, baroni și clientelă avidă de contracte, l-ar pune rapid pe făraș pe Dragnea. Sa­cri­fi­carea lui Iordache e propagandă de două pa­rale, nu-i prostește nici pe manifestanți, nici partidul. Nici măcar plecarea lui Grindeanu n-ar schimba lucrurile, pentru că PSD știe că așa-zisul premier e pus acolo să-i țină de șase lui Dragnea și să dea cu pixul în locul lui. Iar Strada știe și ea că orice alt prim-ministru ar veni nu va fi decât telecomanda din mâna lui Dragnea. Deci, Dragnea e problema. Dar și che­ia succesului pentru adversari.

Continuarea campaniei de băgat noroi în ven­ti­latoarele care îi împroașcă pe protestatari e un bun exemplu de cum poți să alimentezi furia Străzii și s-o faci să reziste și la mi­nus 10 grade. De cum poți să tai România în două până ajungi la os. Până o să ter­mi­ne Drag­nea și acoliții de nu­mărat ar­ginții pe care îi arun­că Soros peste Piața Victoriei, s-ar pu­tea să le mai zboare vreo 10 procente. Între timp, se pare că 14 pesediști vor să scape de cătușele puse de Dragnea și să-și cau­te vii­to­rul politic în alte zări. Neclare deo­camdată.

Și aici ajungem la miezul problemei: pierde PSD, dar cine câștigă (în afară, desigur, de Strada însăși)? Un prim beneficiar e pre­șe­din­tele, devenit un soi de lider al opoziției non­parlamentare, doar că procentele sale de în­credere nu se transferă decât în mică măsură la partide, la PNL și USR. Era previzibil. Și atunci? Ce se va întâmpla, încotro o va apuca toată această energie a Pieței? Riscul ca ea să se risipească și să obosească e enorm. Re­născutul spirit civic canalizat acum în pro­tes­te are și el o viață proprie, un suflu, care nu se poate alimenta doar din prostiile și mi­ze­rii­le pe care le va mai face PSD. Mai trebuie ceva.

Acest ceva a fost în 1990, după Piaţa Uni­ver­sității, Alianța Civică, mișcare care la vremea respectivă avea sute de mii de membri și ca­re a fost redutabilă. Transformarea în partid – PAC - a omorât-o. După Colectiv, deși ma­ni­festațiile de atunci au fost departe de am­ploa­rea celor de acum, mulți analiști au teoretizat pe marginea apariției unei mișcări civice. Sau au mizat măcar că USR va reuși să ca­pi­ta­li­ze­ze energia Străzii. N-a fost nici una, nici alta. Și acum, ca și la Colectiv, mișcările nu au avut lideri, organizare sau programe (spre deo­se­bi­re de Piața Universității și apoi Alianța Civică). Colectivul a fost o mișcare antisistem, PNL era și el direct vizat, deci nu avea cum să fruc­tifice electoral protestele. Desigur, ex­pli­ca­ția nu este doar asta. Piața Victoriei 2017 este însă clar anti-PSD, deci contextul este schim­bat. Măcar teoretic liberalii s-ar fi putut adă­pa fie din revenirea în forță a președintelui Io­hannis, fie din antipesedism. Au ratat din nou. Asemenea PSD, care își face praf victoria sub co­manda lui Dragnea, și PNL își face praf vii­torul politic sub bolovanul USL-ismului pe ca­re îl poartă încă în suflet și portofel. Până și în proteste, mesajul a fost ezitant, în sub­te­ran se simțea că ordonanța era pe placul mul­tora. Raluca Turcan, cu un mesaj corect din toate punctele de vedere, dar cam atât, nu e percepută ca lider. Și nici nu va fi, are alte ca­li­tăți, dar nu asta. Amânarea congresului clari­fi­cator, care să aducă un lider puternic, po­tri­vit momentului, este de departe cea mai ma­re greșeală. Perspectivele nu sunt bune, nici măcar pentru USR, asupra căruia planează de­ja semne de întrebare privind finanțarea cam­paniei electorale, la care nu a oferit un răs­puns articulat în spațiul public. Pentru Bă­ses­cu și PMP, protestele, recredibilizarea anti­co­rupției și a lui Kövesi au picat cum nu se poa­te mai prost. Jocul la două capete e uneori grotesc de-a dreptul. Pe de o parte, încearcă să nu fie complet contra curentului și cere ple­ca­rea lui Grindeanu și a lui Dragnea, pe de alta, ți­ne isonul PSD explicând necesitatea de­zin­cri­mi­nării abuzului în serviciu și a „proastei co­mu­nicări“. De fapt, protestele l-au scos din joc pe Băsescu și pretențiile lui de lider al op­oziției.

Așadar, dinspre partide nicio perspectivă, pur și simplu nu există în momentul de față vreo forță capabilă să preia mesajul protestelor și să-l potențeze politic. Dacă Piața nu produce singură un lider și o mișcare care să-i dea di­recție, ce se va întâmpla? Cât și cum va mai rezista spiritul civic?

Mai sunt doi ani până la alegerile prezi­den­ția­le, singurele care pot, in extremis, reconfigura majoritățile parlamentare. E un noroc, pentru că prezidențialele sunt singurele alegeri unde persoana contează mai mult decât mașinăria de partid. Iar în această schemă, Iohhannis a redevenit piesa de bază. În jurul lui, ca și al Pieței Victoria, e însă gol. La PSD e Dragnea cu al său unic proiect de țară: salvarea pe­na­li­lor de pușcărie. Pe termen scurt e suficient să țină treaz spiritul civic. Să-i mulțumim. Dar pe termen lung?