Arhivă PDF începând din 1990 I Abonamente Revista 22 I Access Abonați PDF



Revoluţia copiilor. După 27 de ani
2017-02-21
1
Cineva a mai încercat cândva să pedepsească „administrativ“ nişte copii ieşiţi în stradă. Nu prin intermediul părinţilor, ci direct. Nu o să vă surprindă, poate, că se întâmpla în decembrie 1989. La Timişoara.

 

De la începutul protestelor din Piaţa Vic­to­riei s-au făcut numeroase comparaţii între evenimentele în desfăşurare şi Revoluţia din decembrie 1989. Mulţi dintre cei care au apelat la acest mod de a pre­zenta lucrurile au făcut-o pentru că, de regulă, ra­por­tarea la actul fundamental care a marcat istoria Ro­mâ­niei din ultimii 27 de ani a devenit o obişnuinţă. La fel cum, atunci când se vor­beş­te despre un abuz, de orice natură, automat ne amin­tim de perioada comunistă. Sigur, pentru un observator străin este dificil de înţeles de ce au ro­mânii această obsesie şi care anume poate fi legătura între tinerii din februarie 2017, care s-au mobilizat prin intermediul re­ţelelor de socializare, şi cei din decembrie 1989, a căror singură legătură cu lumea exterioară era reprezentată de câteva mi­nute de muzică prinsă la Europa Liberă. De altfel, presa internaţională şi tele­vi­ziu­nile de ştiri au apelat la acelaşi tip de re­ferinţă doar pentru a sublinia amploarea ma­nifestaţiilor, intensitatea revoltei şi în­tin­derea ei la nivelul întregii ţări.

 

Principalele motive pentru care am ajuns să vorbim tot mai des despre decembrie 1989 în ul­ti­ma p­erioadă nu au fost însă re­zultatul unor procedee jur­na­lis­tice, ci au fost determinate de anumite re­acţii ale autorităţilor şi de derapajele unor analişti şi oameni politici. Conspiraţiile „so­rosiste“, „corporatiste“ şi „globaliste“ ne-au adus dureros aminte de „cercurile reacţionare şi iredentiste“ care s-au fo­losit de „elementele huliganice şi te­ro­ris­te“ pentru a distruge „cuceririle socia­lis­te“ în decembrie 1989. Eterna „amenin­ţare externă a dezmembrării României“ ni l-a evocat pe Nicolae Ceauşescu blocat mental în propria minciună şi pretinzând că oamenii nu au ieşit în stradă exasperaţi de foame, frig şi teroare comunistă, ci pen­tru că erau manipulaţi de „duşmanii din afară“. Din fericire, toate aceste mantre re­luate în buclă sunt pentru noi arhi­cu­nos­cute şi demască imediat intenţiile auto­ri­lor. Pentru generaţiile de astăzi, care nu le cunosc originile, ele nu sunt decât o do­va­dă în plus a lipsei totale de res­pon­sabilitate şi a penibilului în care se scuf­un­dă actuala clasă politică.

 

http://revista22.ro/files/news/manset/default/fosto-hosdor-1.jpg

Decembrie 1989

 

Din acest registru pare să facă parte şi re­centa „idee“ de a-i pedepsi, folosindu-se de un mijloc administrativ incert, pe pă­rinţii care şi-au dus copiii la protestele an­ticorupţie. Nu o să insist asupra aspectelor legale (care sunt atât de evident de trase de păr, încât nici măcar nu merită co­men­tate) şi nici asupra faptului jenant că o au­toritate a statului a putut să ia în serios „sesizări anonime“ cu privire la faptul că părinţii şi-au pus „cu bună ştiinţă în pe­ricol propriii copii“ folosindu-i ca „scu­turi umane“ într-o „zonă de război“. Că a fost vorba despre un ordin „de sus“ sau o iniţiativă a vreunui funcţionar zelos dor­nic să se evidenţieze (cine a lucrat în ad­ministraţie ştie că există mai degrabă func­ţionari cu „idei“ decât şefi cu „iniţiative“) nu este neapărat relevant. Indiferent cine este autorul, este bine să ştie că nu este original. Cineva a mai încercat cândva să pedepsească „administrativ“ nişte copii ie­şiţi în stradă. Nu prin intermediul pă­rin­ţilor, ci direct. Nu o să vă surprindă, poa­te, că se întâmpla în decembrie 1989. La Timişoara.

 

În seara zilei de 18 decembrie 1989, în se­diul Inspectoratului Jude­ţean Timiş al Ministerului de Interne, erau adunaţi în­tr-un birou „tartorii“ re­pre­­siunii din oraş. Când pro­­cu­rorul general-adjunct al RSR Gheorghe Dia­co­nescu a in­trat în încăpere, i-a re­cu­noscut imediat pe ge­ne­ra­lul-locotenet Cons­tantin Nu­ţă (adjunctul mi­nistrului de Interne şi şeful IGM), pe generalul-maior Emil Macri (şe­ful Direc­ţiei Contrainformaţii Economice a DSS) şi pe generalul Velicu Mihale (ad­junctul lui Nuţă). Erau prezenţi şi alţi ofi­ţeri de Se­curitate şi Miliţie, majoritatea din echipele venite de la Bucureşti ca să „re­zolve situaţia“. „Rezolvaseră“ câte ce­va până la mo­mentul respectiv, dar acum aveau o al­tă problemă şi erau foarte ten­sionaţi.

 

Cel care a expus motivul convocării a fost şe­ful Miliţiei, Constantin Nuţă. Voiau ca Dia­conescu să întocmească o cerere de re­facere a expertizei medico-legale pentru ca­davrele aflate în morga spitalului jude­ţean, expertiză care să se facă la Bucureşti. Adică să le furnizeze pretextul „legal“ pentru a le face dispărute. Episodul avea să fie cunoscut drept cea mai odioasă sec­venţă a Revoluţiei din decembrie 1989: fur­tul şi arderea morţilor de la Timişoara sau operaţiunea „Trandafirul“. Diaconescu a înţeles imediat unde dorea Nuţă să ajungă, mai ales că nu era prima discuţie pe aceas­tă temă. Încă de dimineaţă se pusese pro­blema „ştergerii urmelor“ şi se propu­se­seră mai multe variante, de la îngroparea în interiorul unei unităţi militare până la transportarea lor într-un „judeţ vecin“.

 

Gheorghe Diaconescu venise la Timişoara însoţit de o echipă de 20 de procurori cu sarcina explicită de a pregăti acuzarea în ceea ce urma să fie un „dosar istoric“. Ma­nifestanţii arestaţi de Miliţie şi Securitate urmau să primească pedepse exemplare, ca­re să le scoată din cap „ideile reac­ţio­na­re“. Dar ceea ce i se cerea acum era cu to­tul altceva. Ştiind că şeful său de la Bu­cu­reşti, procurorul-general Nicolae Po­po­vici, fentase o cerere similară făcută de Ion Coman, prefăcându-se că nu înţelege ce se dorea, a procedat la fel. A spus că nu vede sensul unei noi expertize. În acest moment, conform declaraţiei sale din timpul procesului „lotului Timişoara“, Nuţă a devenit agresiv şi i-a sugerat „să nu mai greşesc a doua oară – cum am greşit prima oară cu minorii – şi să fiu alături de el“. Despre ce „minori“ era vorba şi de ce folosea şeful Miliţiei epi­so­dul ca să-l ameninţe pe Diaconescu?

 

Mulţi dintre noi am uitat poate că Re­vo­luţiei din decembrie 1989 i s-a mai spus şi „Revoluţia copiilor“. Şi nu întâmplător. Amestecaţi printre picioarele adulţilor sau chiar în primele rânduri ale coloanelor de manifestanţi, cu hainele rupte şi murdare, urlând lozincile anticomuniste cu toată forţa şi ura sinceră a vârstei, au fost ei: co­piii Revoluţiei. Au aruncat cu pietre în for­ţele de represiune, au spart geamuri şi vi­trine ale magazinelor, au incendiat. Au fost „în zona de război“ adevărată şi s-au comportat ca nişte adulţi. Aşa au şi fost trataţi. Au fost bătuţi, au fost împuşcaţi şi au murit. Au fost primul simbol al Ro­mâ­niei libere, mult înainte ca cineva să afle cine este Ion Iliescu sau să vorbească des­pre „lovituri de stat“. Despre aceşti „mi­nori“ vorbea Constantin Nuţă.

http://revista22.ro/files/news/manset/default/fsoto-hosdor-2.jpg

Februarie 2017 (foto: Nicu Buculei)

 

La Timişoara, între 16-22 decembrie 1989, au fost arestate 978 de persoane. Conform unei statistici întocmite la 20 decembrie, când numărul arestaţilor era de 757, doar 43 de persoane aveau peste 45 de ani, majoritatea covârşitoare fiind reprezentată de tineri cu vârste între 18 şi 25 de ani: 394. Între ei, însă, la data când s-a în­tocmit documentul, nu mai era niciun mi­nor. Unde dispăruseră?

 

Atunci când echipele de pro­cu­rori (Diaconescu a pretins ul­terior că mulţi dintre cei care se prezentau arestaţilor ca fiind procurori erau de fapt ofiţeri de Securitate din cadrul Direcţiei a VI-a Anchete Penale a DSS, care anchetau sub acoperire căutându-i pe „iniţiatorii pro­tes­telor“) au ajuns la Penitenciarul Ti­mi­şoara şi au început să ia primele declaraţii, au constatat că acolo fuseseră aduşi şi „mi­nori“. Era vorba de fapt despre copii care aveau sub 14 ani, vârstă sub care nu exis­ta, conform legilor în vigoare, răspundere pe­nală. Evident că arestarea lor de către Miliţie şi Securitate se făcuse total ilegal şi că oamenii lui Nuţă şi Macri îi săltaseră pe toţi cei pe care puseseră mâna fără discer­nământ. Nu se punea problema că nu îşi dăduseră seama că sunt copii, doar că Se­curitatea nu făcea, de regulă, distincţie de vârstă între „duşmanii poporului“. În con­textul respectiv, cu atât mai puţin.

 

Nu se ştie ce anume intenţionau să facă Ma­cri şi Nuţă cu cei aproximativ 140 de copii din Penitenciarul Timişoara, dar este clar că eliberarea lor i-a nemulţumit, mo­tiv pentru care i-au reproşat-o lui Dia­co­nescu în contextul despre care am vorbit. Poate că intenţionau să-i trimită la şcolile de corecţie, acele lagăre în miniatură ale epocii comuniste, sau să-i târască în „pro­cesul istoric“ pe care îl pregăteau. Până la urmă, din cauză că Procuratura a cons­ta­tat că erau reţinuţi ilegal, ei au fost eli­be­raţi şi predaţi de către Miliţie repre­zen­tanţilor şcolilor din care proveneau, în ca­drul unei proceduri care se folosea de re­gulă în cazurile celor care erau „daţi în grija colectivului oamenilor muncii“. Pen­tru a ascunde întreaga poveste, decla­raţiile lor au fost arse de către şeful pe­ni­tenciarului în soba din biroul său. La câ­teva zile după aceea, realitatea nu a mai pu­tut fi nici reprimată şi nici ascunsă. A ajuns pe prima pagină din Paris Match.

 

Nu există, din fericire, nicio comparaţie în­tre copiii Revoluţiei din decembrie 1989 şi copiii din februarie 2017. Şi este foarte bi­ne că e aşa. Poate că unii dintre părinţii care au mers împreună cu cei mici în pia­ţă zilele acestea au fost, copiii fiind, şi atunci în stradă. Dacă e aşa, atunci sunt sig­ur că, privindu-i jucându-se cu baloane şi desenând pe asfalt la un protest public, şi-au spus că a meritat.

 

Cât despre posibile amenzi, reclamaţii sau şicane, este chiar o chestiune derizorie. Nu cred că s-a gândit cineva în mod se­rios să-i enerveze din nou pe copii.

TAGS : Revoluţia Piaţa Vic­to­riei 1989 2017
Recomandari
Comentarii
Mircea Ordean 2017-02-22
Îndemn (al meu) spre un mic exercițiu de imaginație.
.
Ce-ar fi făcut frații care gargarisesc prin Piața Victoriei, dacă se nășteau în trecutul (românesc) deceniu șase?

Mai exact cu cîtă viteză ar fi trecut în slujba ideilor-de-procopsit - interior și mai ales exterior sufletului -, de atunci...
.

Ziceți că nuuu, că cum s-ar putea așa ceva?
.
E vorba de-a se naște atunci...
Total 1 comments.
6113
 Media Culpa
 Numarul Curent
DESENAND (CA) LUMEA
 Vis a vis
 Scrisori de la cititori
 Prieteni 22