Ținta lui Dodon: dizolvarea Parlamentului, alegeri anticipate, republică prezidențială

Dora Vulcan | 21.02.2017

Presedintele Republicii Moldova Igor Dodon și-a anunțat intenția de a modifica Constituția pentru a dobândi puterea de a dizolva Parlamentul și a cerut alegeri anticipate, informează Publika.md. De asemenea, el vrea să închidă oficiul NATO și să semneze acordul cu Uniunea Euro-Asiatică împotriva voinței parlamentului.

Pe aceeași temă

 

 

 

Dodon și-a făcut cunoscute intențiile la o întâlnirre cu preşedintele Legislativului Andrian Candu şi premierul Pavel Filip, ocazie cu care și-a anunțat intenția de a semna acordul de colaborare cu Uniunea Euro-Asiatică: 

 

”Aduc la cunoştinţă conducătorilor instutuţiilor poziţia mea referitor la implementarea Acordului de Asociere. Sunt rezerve foarte mari la implementarea acestui acord. Am reiterat poziţia că dacă majoritatea parlamentară va cere anularea acestui acord, voi anula acest acord. I-am informat că pe 2-3 aprilie voi semna acordul de colaborare cu Uniunea euro-asiatică”, a spus președintele moldovean citat de publika.md.

 

 

De asemenea, și-a anunțat intenția de modifica Constituția pentru a putea dizolva Parlamentul:

 

 

”Am informat conducerea Parlamentului şi Guvernului despre iniţiativa care va fi înaintată în următoarele zile pentru ca preşedintele să aibă dreptul de dizolvare a Parlametnului. Pledez pentru alegeri parlamentare anticipate. Noi vom ieşi în următoarele zile cu această inţiativă către Parlament şi sperăm că Parlamentul va examina această propunere”, a spus Dodon folosind pluralul majestății.

 

 

”Cât despre oficiul NATO - noi nu avem nevoie de acest serviciu şi voi pleda pentru închiderea oficiului NATO la Chişinău. Acest lucru e o provocare şi la care nu avem poziţie comună”, a spus Dodon.

 

  

Preşedintele Parlamentului, Andrian Candu nu a împărtășit opiniile lui Dodon:

 

”(...) I-am expus că modelul UE presupune o dezvoltarea a Moldovei rapidă şi calitativă. Modelul UE ne oferă soluţii la dezvoltarea instituţiilor, justiţie, stat de drept, sistemul de educaţie, sănătate, protecţie socială, securitate. Nu am văzut exemple în niciun stat care fac parte din Uniunea euro-asiatică să aibă dezvoltarea pe care am văzut-o în UE. Nu trebuie să blamăm modelele bune. Astăzi am fost informaţi că urmează să fie semnat acest memorandum de colaborare cu Uniunea vamală euro-asiatică. Nu produce efecte juridice. Cert este că noi vedem că prin apropierea de UE soluţii pentru Moldova ca să devină un stat dezvoltat”, a spus Candu.

 

 

Am discutat şi cu subiectul competenţelor preşedintelui. Referendumul pentru modificarea constituţiei este inoportun şi inutil. Modelul Moldovei ca republică parlamentară este potrivit. Moldova are o experienţă deloc bună ca republică prezidenţială. Avem toate mecanismele ca cele trei instituţii de stat că colaboreze bine. Alegerile anticipate sunt inoportune, Republica Moldova este nevoie de o stabilitate şi consolidare economică. Orice declanşare de anticipate vor pune în pericol Republica Moldova ca atractivitatea ei din punct de vedere al investiţiilor”, a avertizat președintele parlamentului moldovean.

 

 

”Am încercat să îi explicăm preşedintelui că biroul NATO la Chişinău nu va aduce niciun impact negativ ce ţine de neutralitatea Republicii Moldova. Avem o cooperare foarte bună cu NATO pe misiuni umanitare şi pacificare. Biroul NATO de la Chişinău nu va avea un caracter militar. Considerăm că este necesar cu toate elementele ei. Va fi o misiune civilă.Chiar dacă nu am găsit consens, rămânem pe viziuni diferite, dar avem nevoie de acest schimb de opinii pentru ca instituţiile să funcţioneze”, a spus Candu cu privire la intenția lui Dodon de a desființa biroul NATO.

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22