Cătălin Ivan: Este o nedreptate ce i s-a întâmplat lui Chirica, după ce l-a criticat pe Dragnea

E.b. | 23.02.2017

Europarlamentarul Cătălin Ivan (PSD) spune că Mihai Chirica nu trebuia sancţionat de către conducerea PSD şi că i s-a făcut o nedreptate. El adaugă că partidul a ales greşit direcţia, iar timpul va demonstra acest lucru.

Pe aceeași temă

 

 

Cătălin Ivan a declarat că primarului municipiului Iaşi, Mihai Chirica, nu trebuia să i se retragă calitatea de lider al PSD Iaşi, europarlamentarul considerând că edilul ieşean nu a greşit, iar afirmaţiile acestuia s-au adeverit, conform News.ro.

 

Chirica a cerut retragerea Ordonanţei 13 şi demisia ministrului Justiţiei. Ambele lucruri s-au întâmplat. Poate că a dus discuţia prea departe despre Liviu Dragnea, dar dacă tot se voia o sancţiune, puteau cel mult să-i retragă funcţia de vicepreşedinte naţional. E o nedreptate ce i s-a întâmplat lui Chirica. Partidul a ales greşit direcţia, iar timpul va demonstra asta”, a precizat Cătălin Ivan.

 

El a mai spus că este păcat că un partid nu înţelege că într-o formaţiune trebuie să existe şi opinii contrare liderilor naţionali.

 

Întrebat cum se explică votul în unanimitate în Comitetul Executiv PSD privind sancţiunile date lui Chirica, Ivan a afirmat: „Se poate explica foarte uşor votul de azi, dar nu vreau s-o fac acum”.

 

Mihai Chirica a anunţat, miercuri, după şedinţa CExN al PSD, că rămâne membru al partidului, dar nu va mai avea funcţii politice, urmare a unui vot dat de Comitetul Executiv în acest sens. Chirica era vicepreşedinte la nivel naţional al PSD şi preşedintele Organizaţiei judeţene Iaşi.

 

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, spunea la sfârșitul săptămânii trecute că partidul va lua miercuri o decizie înţeleaptă, dar „fermă”, în privinţa primarului din Iaşi, Mihai Chirica, critic la adresa partidului în ultima perioadă.

 

În ceea ce-l priveşte pe europarlamentarul Cătălin Ivan, liderul social-democrat Liviu Dragnea a susţinut, la finalul şedinţei Comitetului Executiv Naţional de miercuri, că acesta nu poate fi exclus din partid deoarece nu mai este „de mult” membru al formaţiunii, fiind exclus „de ceva vreme” de organizaţia PSD Sector 1.

 

Miercuri seară, primarul PSD din localitatea ieşeană Dobrovăţ, Cătălin Martinuş, a spus că Ivan figurează ca membru în organizaţia din comuna sa şi că acest lucru a fost validat şi de conducerea filialei judeţene.

 

Martinuş a declarat că europarlamentarul s-a transferat în urmă cu doi ani la PSD Dobrovăţ de la organizaţia sectorului 1 al Capitalei, iar decizia a fost validată de către conducerea flialei judeţene PSD Iaşi în noiembrie anul trecut.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22