Subiect controversat la Olimpiada de română: Elevilor li se cere să redacteză un denunţ

E.b. | 26.02.2017

Elevii care au participat la Olimpiada la Limba Română în judeţul Prahova au avut de rezolvat un subiect în care să-şi imagineze că sunt personajul care colectează taxele de la ţăranii din romanul ”Moromeţii” (Marin Preda) şi să redacteze un referat (raport scris) adresat conducerii de partid, prin care denunţă ”calitatea de element duşmănos a lui Ilie Moromete”.

Pe aceeași temă

 


Dan Gulea, un profesor evaluator, consideră că subiectul ”spune foarte mult despre lumea de azi, a denunţului”, făcând trimitere la ”Olimpiadele denunţului”, în timp ce Inspectoratul Şcolar Judeţean Prahova susţine că elevii trebuie să ţină cont că este vorba despre ”un univers ficţional” şi că ”dacă este vorba despre ideea de a denunţa pe cineva, nu se face altceva decât raportare la fragmentul citat din romanul «Moromeţii»”., conform News.ro.

 


 Pentru rezolvarea corectă a subiectului, elevii primesc 30 din totalul de 120 de puncte cu care poate fi evaluată fiecare lucrare.

 

Acest subiect este criticat de către un profersor de Limba şi Literatura Română de la unul dintre cele mai apreciate licee din judeţul Prahova.

 

Dan Gulea, cadru didactic la Colegiul Naţional ”Mihai Viteazul”, din Ploieşti, care a participat ca profesor evaluator la etapa judeţeană a Olimpiadei subiectul ”spune foarte mult despre lumea de azi, a denunţului”.

 

 

"Olimpiadele denunțului"

 


Imaginează-ți că te numești Luca Străjescu și ești personajul care colectează cotele țăranilor pentru stat din fragmentul extras din romanul „Moromeții” de Marin Preda. Redactează un referat (raport scris) adresat conducerii de partid, prin care să denunți calitatea de element dușmănos a lui Ilie Moromete, pe care ai constatat-o când ai fost să colectezi de la el cota, scrie Dan Gulea, pe pagina sa de Facebook.

 

Nimic altceva decât un subiect de Olimpiadă de română (jud. Prahova), etapa județeană, cls. XII, anul 2017, valorând 30 de puncte (iar lucrarea întreagă, 120 de puncte). Înțeleg că DNA Ploiești are f. mult de lucru (își face de lucru), dar a transfera denunțul în curriculumul școlar, fie și în forma asta, a subiectelor de olimpiadă, întrece limitele bunului simț.
 

Dar spune f. mult despre lumea de azi, a denunțului. Olimpiadele denunțului.
LE: subiectele sunt totuși naționale
LLE: subiectele au fost date în ph si cj, cel putin
LLLE: baremul denunțului

 

 

 "O perspectiva particulara asupra acestui fenomen"
 

 

Mihai Morar, inspectorul scolar pentru Limba Romana din cadrul Inspectoratului Scolar Judetean Prahova, profesor tot la Colegiul National "Mihai Viteazul" Ploiesti, a declarat ca subiectul legat de romanul "Morometii" are in vedere "dimensiunea creativa" a elevilor participanti la Olimpiada.
 

"Trebuie avut in vedere ca verbul de comanda este 'imagineaza-ti'. Cu alte cuvinte, este vorba despre dimensiunea creativa pe care ar trebui sa o dezvolte fiecare candidat la olimpiada si care doreste sa acceada la un nivel superior. Dupa aceea se refera la un aspect concret: un referat. Un elev de clasa a XII-a trebuie sa poata concepe un referat.
 

Daca este vorba despre ideea de a denunta pe cineva, nu se face altceva decat raportare la fragmentul citat din romanul 'Morometii'. Cred ca este un punct de vedere personal al domnului profesor, care a fost si el la evaluare ieri (sambata ), cand s-a desfasurat aceasta activitate, si regret ca, daca asa pune problema, inseamna ca are o perspectiva particulara asupra acestui fenomen", a aratat Mihai Morar, conform Ziare.com.
 

Profesorul a mai precizat ca "aceste subiecte nu au fost concepute de Ministerul Educatiei. Ministerul Educatiei doar tuteleaza Olimpiada de Limba Romana gimnaziu si liceu la nivel national. Fiecare judet, sau judete in colaborare, au conceput subiectele, asa cum s-a intamplat si in cazul nostru".

 

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22