Arhivă PDF începând din 1990 I Abonamente Revista 22 I Access Abonați PDF


AUGUSTIN LAZĂR : Nu există dosare fabricate, într-o subterană, de un serviciu de informaţii
Interviu realizat de Andreea Pora
2017-02-28
Interviu
0

Bilanțul DNA a generat o serie de reacții care merg în principal pe ideea că rata achitărilor ar fi de fapt mai mare decât cea prezentată în acel raport. Sunteți mulțumit de activitatea DNA sau aveți unele îngrijorări, nuanțe, care au răzbătut din câteva declarații?

 

După cum știți, Direcția Națională Anticorupție este o structură specializată a Ministerului Public care a fost înființată nu ca să facă plăcere cuiva, este un fel de chirurg al Ministerului Public, dar o chirurgie socială care face intervenție la nivel mediu și înalt. De aici și criticile care sunt aduse și privirea severă a celor implicați. Depinde din ce unghi sunt privite lucrurile.

 

Unghiul meu de vedere este al celui atent cunoscător al problemei. Cine vede din interior lucrurile le înțelege mult mai aproape de realitate decât cine privește din exterior sau din unghiul de vedere al celor asupra cărora se aplică această jurisprudență, care sunt subiective, evident. Abordarea numărului achitărilor poate fi văzută la maniera jumătatea goală sau plină a paharului. De ce sunt aceste achitări? Ar fi trebuit să nu fie, zic unii, dar nu se poate, în orice justiție din lume există o rată de achitări. Partea plină a paharului: există o justiție independentă, care gândește cu propriii neuroni, care este foarte stăpână pe cauzele pe care le are și care, ori de câte ori vede că trebuie dată o soluție de achitare, o dă fără ezitare.

 

 

Și partea goală? Nu arată ea dosare cam slăbuțe, făcute pe picior, fără probe suficiente, pe baza unui simplu denunț, cum se afirmă în spațiul public?

Cine nu e cunoscător al mediului judiciar poate crede că un procuror instrumentează un dosar doar pe bază de denunț și că judecătorii se pronunţă doar pe un denunț. Este absurd. Ce se întâmplă în realitate? Un dosar este instrumentat în condiții de legalitate și de garanții de verificare a modului în care sunt făcute actele de urmărire penală. Orice măsură preventivă care s-a luat pe parcursul urmăririi penale este dispusă prin ordonanță motivată a organului de urmărire penală sau prin încheierea judecătorului de drepturi și libertăți, apoi față de acestea se pot depune contestații la măsura respectivă și există niște garanții care, în principiu, oferă protecție oamenilor, ca nu cumva să se ia măsuri arbitrare asupra lor. Există mai multe decizii succesive. Însă, dacă în faza de urmărire penală există o anumită probațiune pe care noi o putem vedea în dosar și pe care o evaluează și o verifică șeful de parchet, care verifică temeinicia și legalitatea rechizitoriului și a materialului probatoriu, în instanță uneori lucrurile se pot schimba. Pentru că în faza de judecată inculpatul nu are nevoie să-și demonstreze nevinovăția, ci doar să ridice un semn de întrebare, să reușească prin probele pe care le administrează în fața judecătorului să creeze o simplă îndoială în ce privește nevinovăția sa. Și aceasta se poate face nu cu mare efort.

Respectarea legii

Pentru noi este foarte important ca procurorii să lucreze în cadru legal și le spun mereu colegilor noștri: cât timp noi ne aflăm în cadru legal, oricine poate să spună orice, dar noi la o verificare riguroasă să fim pe lege. Eu sunt convins că avem o Românie inteligentă, precum și o societate civilă inteligentă, care nu poate fi manipulată. Iar procurorii își vor îndeplini fără ezitare misiunea de a apăra interesele generale ale societății, ordinea de drept și drepturile fundamentale ale oamenilor.

De exemplu, inculpatul cere o nouă expertiză, în care apare discutabil cuantumul prejudiciului, toată lumea e de acord că este prejudiciu, însă prejudiciul trebuie să aibă o caracteristică: să fie cert. Pentru abuzul în serviciu, dacă nu ai un prejudiciu cert, niciun judecător nu va condamna pe cineva pe un prejudiciu estimativ, adică incert. Apoi, în faza de judecată se mai poate întâmpla ca principalii martori ai acuzării să nu mai fie disponibili: unul a murit, doi au plecat într-un loc necunoscut, la muncă. Sau e posibil ca unii să-și schimbe declarația.

 

Vreau să spun că, la instanțe, dosarele suferă uneori un proces de erodare, de subțiere, de alterare a probațiunii, fiindcă cei care merg acolo se apără și sunt inculpați care au câte trei apărători, fiecare cu contribuția sa.

 

 

Adevărat, dar un dosar solid ar trebui să reziste în instanță.

Ceea ce se și întâmplă, iată, în proporție de 90% dosarele s-au demonstrat a fi solide. Acum, nu suntem la farmacie, lucrurile sunt fluide când discutăm despre adevărul judiciar. Există un raport făcut de Banca Mondială prin 2013 pentru care s-au achitat o mulțime de bani, dar pe care puțină lume îl bagă în seamă. Experții Băncii Mondiale evaluează că state în care achitările sunt doar până la 10% evidențiază organe de urmărire penală timorate, care nu au curajul să exercite liber acțiunea penală. Și dau exemple de state, printre care Japonia, România, ca având prea puține achitări, numai până la 10%, asta înseamnă că se teme procurorul să exercite liber acțiunea penală.

 

Este însă o practică a Ministerului Public să evaluăm atent cauzele creșterii achitărilor. Și este exact ce facem noi acum. Fiindcă se poate întâmpla ca aceste cauze ale creșterii să le găsim în situații precum acelea de care am vorbit. Pe de altă parte, noi avem și un capitol cu achitări imputabile, pe care trebuie să le identificăm și să vedem dacă nu cumva anumiți magistrați ai Ministerului Public au avut o conduită care a fost insuficient de diligentă, precaută la evaluarea probațiunii. Fiindcă, la finalizarea unui dosar mare, magistratul trebuie să-și evalueze cele câteva zeci de volume cu probațiuni.

 

Conduita procurorilor

Am observat că în cursul anului precedent fuseseră mai multe cazuri de procurori sancționați disciplinar, unii trimiși în judecată. Le-am spus că nu-mi plac lucrurile acestea, că ele nu caracterizează cultura profesională a Ministerului Public și nici ținuta, onestitatea magistratului, care trebuie să fie un exemplu de conduită, pentru ca apoi să-i poată cerceta pe ceilalți. Există modalități de a verifica aceste aspecte și, dacă ele se vor confirma, fără ezitare se va exercita acțiunea disciplinară.

Și cât de mare e capitolul cu imputabile?

Astea nu sunt prea multe, pentru că astea sunt de natură să atragă răspunderea, conform legii. De câte ori constatăm că sunt imputabile, sesizăm Inspecția Judiciară, pentru a vedea dacă nu e cazul să exercităm acțiunea disciplinară, să facă verificări dacă e o imputabilitate disciplinară.

 

 

Dar în privința restituirii unor dosare, vreo patru de la începutul anului, cu nume sonore, care au atras atenția opiniei publice, aveți vreo îngrijorare? Decredibilizează acest lucru DNA?

Este o exagerare. Restituirea unui dosar nu înseamnă că tot dosarul este o nenorocire, ci pur și simplu că judecătorul a identificat un aspect de nelegalitate care trebuie ajustat, refăcut sau explicat.

 

Depinde de situația cazului respectiv. Vă dau un exemplu. Dacă venim cu o jurisprudență nouă, cum a fost cazul infracțiunilor contra umanității pentru care au exercitat acțiunea penală procurorii militari, judecătorul și-a dorit ca procurorul să explice mai detaliat elementele constitutive ale infracțiunii în rechizitoriu. Și atunci, în cele cinci zile prevăzute de lege, colegii militari au reluat rechizitoriul, au făcut o sinteză schematică, pe elemente constitutive, l-au prezentat din nou judecătorului, care a zis: „e în regulă“, s-a început judecata. Vasăzică nu e grav, nu e o catastrofă că judecătorul, dintr-un volum mare de dosare, în jur de 300 de dosare trimise cu rechizitoriu la instanțe, doar în 4 dosare a avut problemele lui de clarificat și a cerut procurorului să clarifice sau să refacă.

 

 

Ați avut vreo discuție cu d-na procuror Kövesi pe această temă a restituirilor și a creșterii numărului de achitări?

Da, am văzut raportul lor de analiză a activității și separat am dispus pentru tot Ministerul Public o evaluare a situației achitărilor și restituirilor, care este în curs de a se realiza și, după ce vom avea situația integrală, voi avea o discuție cu tot colectivul de procurori, în cadrul adunării generale a procurorilor, în fiecare unitate. Se discută aspecte legate de calitatea muncii, stoc de dosare și volum de activitate, jurisprudență, chestiuni de acest gen.

Denunţătorul şi legea tăcerii

Impunitatea denunțătorului a fost preluată în legislația română din sistemele de drept ale democrațiilor occidentale (italian, francez, american etc.). Este cheia juridică pentru deschiderea omertei, a legii tăcerii, care a asigurat impunitatea marilor infractori de-a lungul timpului. Italienii aveau expresia tradițională a mafiei „cine e orb, surd și tace trăiește o mie de ani în pace“, iar cu ajutorul acestui instrument au învins mafia. Cine are interesul să reintroducă legea tăcerii în România?

 

Din bilanț reiese că au fost peste 879 de condamnări definitive, dintre care 30% sunt cu închisoare. E mult, puțin?

Aceasta demonstrează încă o dată că este o justiție independentă și judecătorul, dacă apreciază că o persoană este vinovată, îi face o individualizare judicioasă, inclusiv sub aspectul modalității de executare.

 

Vreau să vă precizez că nu toate dosarele se referă la persoane la cel mai înalt nivel; sunt demnitari care au făcut un prejudiciu mare și pentru care pune procurorul fără ezitare concluzii de executare în condiții de detenție. Dar sunt și situații în care sunt persoane sancționate cu suspendarea executării și soluțiile sunt bune așa cum s-au dat. De exemplu, persoane care au cooperat în condițiile legii, pentru a se putea asigura probațiunea în vederea tragerii la răspundere penală a altuia. Experții americani zic: „un diavol mic îl folosești să prinzi un diavol mare“.

 

 

Diavolul mic, denunțătorul, a fost obiectul faimoasei OUG 13, care prevedea limitarea denunțului la 6 luni de la comiterea faptei, sub sancțiunea lipsirii acestuia de efectele juridice care conduceau la înlăturarea răspunderii penale. Ce s-a urmărit prin această modificare, despre care s-a discutat mai puțin? Cum ar fi afectat ea dosarele penale? Credeți că denunțul trebuie lăsat așa cum este acum?

Lipsirea denunţului de efectele exoneratoare de răspundere penală, în cazul depunerii lui după 6 luni de la data comiterii faptei, este de natură să îngreuneze descoperirea şi sancţionarea unor fapte grave, în cazul lipsirii denunţătorului de orice beneficiu legal. Cel mult, s-ar putea limita beneficiul denunţului făcut cu depăşirea unui anumit termen la instituirea unei cauze de reducere a pedepsei. Impunitatea denunțătorului a fost preluată în legislația română din sistemele de drept ale democrațiilor occidentale (italian, francez, american etc.), tocmai ca instrument juridic de aducere la cooperare a unor participanți la comiterea faptelor de corupție și criminalitate organizată. Este cheia juridică pentru deschiderea omertei, a legii tăcerii, care a asigurat impunitatea marilor infractori de-a lungul timpului. Italienii aveau expresia tradițională a mafiei „cine e orb, surd și tace trăiește o mie de ani în pace“, iar cu ajutorul acestui instrument au învins mafia. Cine are interesul să reintroducă legea tăcerii în România?

 

Ordonanța 13,cu dedicaţie

De ce tocmai cei care sunt managerii banului public ar trebui să beneficieze de o relaxare a răspunderii penale? Ordonanța 13 a fost dedicată în primul rând funcționarilor publici într-un moment în care infracționalitatea în niciun caz n-a scăzut. Și atunci, după toate regulile bunului simț, de strategie penală și după toate regulile profesionale, noi trebuie să menținem standardul fermității, când vedem că sunt în continuare fapte de abuz în serviciu și conflict de interese la un anumit nivel.

Discuția pe dezincriminarea abuzului în serviciu tot prin Ordonanța 13 a fost foarte aprinsă, mai ales că era cu dedicație. Vedem însă că sunt foarte multe dosare, peste o treime, pe această infracțiune. Nu e o cifră cam mare?

România, ca stat în curs de modernizare, nu a reușit încă să disciplineze conduitele funcționarilor. Statul român e încă tânăr. Spre exemplu, Ministerul Public va sărbători, în martie, 155 de ani, fiind înființat la 1862, pe vremea lui Cuza. Suntem modernizați relativ recent. În timp ce colegii noștri francezi au instituții care funcționează de circa 700 de ani, de pe vremea regelui Filip cel Frumos, au format un corp de funcționari corecți, profesioniști, cu standarde de onestitate etc. Dacă am fi avut o continuitate de la 1862, de când sunt instituțiile noastre, fără să fi fost bruiate de invaziile externe, noi am fi avut acum o magistratură a funcționarilor publici standard; nu mai găseam așa mult abuz în serviciu. Dar acum, din păcate, conduita discreționară e vizibilă, iar acești funcționari trebuie disciplinați.

 

Avem abuz în serviciu, spre exemplu, pentru că au dispus ilegal de fondurile primăriei și le-au drenat către firmele proprii la care au lucrat înainte. Sau conflict de interese. Nu depinde de Ministerul Public câte dosare sunt cu abuz în serviciu, noi nu putem ține palmele la ochi, nici măcar pentru prejudicii până la 200.000 lei, cum au propus unii, sesizările trebuie procesate toate.

 

 

Vedeți însă care sunt atacurile permanente: că există o prea mare lejeritate în a încadra la abuz serviciu fapte minore.

Ministerul Public înregistrează dosare pentru fapte reprezentative. Nu e cazul să cădem în derizoriu. Noi trebuie să investigăm orice caz de conduită abuzivă, așa se numește, să spunem abuz în serviciu e vag.

 

http://revista22.ro/files/news/manset/default/augustin-lazar-3.jpg

„Lucrurile sunt exagerate din interesul celor care au avut niște dosare și care ar dori acum să demonstreze că actele de urmărire penală n-au fost făcute de procurori și polițiști, ci de ofițeri de informații. Cine poate să creadă o gogomănie ca asta n-are decât. “

 

Așa cum este făcut textul legii, permite atât o corectă încadrare a conduitelor abuzive, cât și o verificare din partea șefilor, când fac verificarea legalității și temeiniciei rechizitoriului. Apoi permite verificare din partea instanței de fond, ea hotărăște dacă dă sau nu pedeapsă; și încă un control judiciar al instanței de control judiciar. Deci, sunt atâtea filtre. Așa cum este texul de lege, el funcționează de mai bine de 50 de ani. Și a fost făcut de Vintilă Dongoroz, un mare jurist al României, care a făcut coduri și în perioada interbelică, la care ne raportăm noi. Acești mari juriști ai României au făcut texte de legi care au funcționat 50 de ani și au fost previzibile mai mult de 50 de ani. Acum vin anumite persoane influente și spun că pentru ei nu a fost clar că au avut o conduită abuzivă, întrucât pentru ei textul nu e suficient de previzibil și că procurorii sunt vinovați că fac dosare din te miri ce. În realitate, procurorii fac dosare din denunțuri, din informațiile care vin la organul judiciar și pe care nu le putem închide într-un fișet, ci trebuie să le verificăm, conform legii, înregistrând un dosar penal.

 

 

Există o campanie extrem de agresivă din partea celor care au probleme cu justiția, ei, familia, prietenii lor etc. Sunt multe lucruri pe care aceștia le afirmă în spațiul public. Se verifică aceste lucruri, pentru a se vedea dacă nu conțin și ceva adevăr, sau, din contra, dacă sunt doar calomnii și minciuni? Ghiță e doar un exemplu printre multe altele.

Desigur, avem dosare înregistrate privind susținerile de la un anume post de televiziune care aparține unui inculpat urmărit internațional, iar noi verificăm ca nu cumva persoanele - judecător, recte, despre care era vorba - să fi dat soluții într-o manieră abuzivă, așa cum pretinde inculpatul care face dezvăluirile. Avem un dosar în lucru în care se fac verificări în acest sens. Dar nu e primul care face astfel de lucruri. Adeseori, mulți inculpați care cred că dețin informații despre alții le prezintă organelor judiciare, după principiul „dacă mă înec eu, măcar să-i trag pe toți după mine“.

 

Rata achitărilor

Abordarea numărului achitărilor poate fi văzută la maniera jumătatea goală sau plină a paharului. De ce sunt aceste achitări? Ar fi trebuit să nu fie, zic unii, dar nu se poate, în orice justiție din lume există o rată de achitări. Partea plină a paharului: există o justiție independentă, care gândește cu propriii neuroni, care este foarte stăpână pe cauzele pe care le are și care, ori de câte ori vede că trebuie dată o soluție de achitare, o dă fără ezitare.

Ceea ce nu-i rău...

Nu-i rău, dar trebuie să verificăm toate aceste aspecte, în condițiile legii. Așa apar dosarele de abuz în serviciu ale multora, pentru că fiecare spune despre fiecare. Dacă eu am încălcat legea, să vedem: nu cumva au încălcat-o și ceilalți, iar eu sunt nevinovat? Cum spuneți, atrage atenția acest volum de dosare privind abuzul în serviciu, dar ele arată o nevoie a românilor de a avea acces la justiție și de a lămuri situația mediului social și a țării în care trăiesc. Iar noi trebuie să verificăm toate astea prin acte de urmărire.

 

 

Cazul procurorului Negulescu de la DNA Ploiești - care și-a dat demisia, a plecat din magistratură, dumneavoastră ați sesizat Inspecția Judiciară - afectează imaginea DNA și a justiției?

În principiu, asemenea cazuri sunt rare. Eu i-am avertizat pe toți colegii că integritatea este principiul director al mandatului pe care îl gestionez începând de anul trecut și majoritatea au înțeles bine. Când am preluat mandatul, am observat că în cursul anului precedent fuseseră mai multe cazuri de procurori sancționați disciplinar, unii trimiși în judecată. Le-am spus că nu-mi plac lucrurile acestea, că ele nu caracterizează cultura profesională a Ministerului Public și nici ținuta, onestitatea magistratului, care trebuie să fie un exemplu de conduită, pentru ca apoi să-i poată cerceta pe ceilalți. Ei bine, cine nu a înțeles - există modalități de a verifica aceste aspecte și, dacă ele se vor confirma, fără ezitare se va exercita acțiunea disciplinară, precum cum noi am exercitat-o aici, apoi, după caz, acțiunea penală, dacă va fi nevoie. După cum vedeți, în cursul anului trecut, 16 magistrați au fost trimiși în judecată - 7 judecători, 9 procurori. Nu se poate spune că magistrații sunt examinați cu alte unități de măsură decât alții.

 

 

Faimoasele protocoale cu SRI, care există, le-ați admis și dvs. Acum însă apar informații în legătură cu echipele mixte sau ce or fi fost, cu ofițerii SRI care își băgau nasul în doarele penale...

Lucrurile sunt mult exagerate, din interesul celor care au avut niște dosare și care ar dori acum să demonstreze că actele de urmărire penală n-au fost făcute de procurori și polițiști, ci de ofițeri de informații. Cine poate să creadă o gogomănie ca asta n-are decât. Dar eu vă spun clar: toate instituțiile funcționează în baza unor legi. Pentru a coopera între ele, au nevoie de un protocol emis în temeiul legii. Dacă aveam nevoie să punem în executare mandatul de supraveghere tehnică - cum era până în februarie anul trecut când a ieşit decizia CCR -, să știm persoana căreia îl dăm și cine ne aduce rezultatul înapoi, trebuia un protocol. Era o procedură scrisă în protocol: cine predă, cui mandatul și cui îi aduce înapoi rezultatul. Asta înseamnă că ei nu făceau altceva decât să aducă rezultatul a ceea ce dispusese judecătorul.

 

Alinierea la standardele CCR

Trebuie alcătuit un grup de profesori, de experți care să ia textele cu abuzul în serviciu, cu conflictul de interese, cu neglijența în serviciu - care n-ar trebui dezincriminată, ar trebui lăsată așa - și să ajusteze textele, să le alinieze la standardele stabilite de CCR. Nu e greu de făcut, e o activitate ușoară. Noi la Parchetul General oferim oricând expertiză, avem un grup de colegi superspecializați în acest domeniu și pot acorda asistență oricând.

Teoretic, pare benign, dar în practică chiar așa or fi stat lucrurile?

Cei interesați lansează o mie de legende. Eu vreau să vă spun cum e reglementată urmărirea penală. La anchetă procurorul conduce activitatea de urmărire. Există o echipă de ofițeri de poliție judiciară care numai ei au voie să facă acte de urmărire, să audieze, să facă percheziții, să facă o mulțime de lucruri. Și, separat de aceștia, până în februarie exista posibilitatea, dacă exista un mandat de supraveghere tehnică, trebuia dat unui ofițer de informații sau unei echipe operative de ofițeri de informații, reprezentată de acel ofițer. Dacă ei trebuiau să instaleze undeva tehnica, ne aduceau nouă rezultatul. Mai mult de atât nu există. Când vin ofițerii poliției judiciare cu mijloacele de probă, procurorul are dosarul finalizat. Dosarul îl evaluează și dă soluție în el. Cine poate să-și imagineze că activitatea asta o face un ofițer de informații în locul procurorului? Dar asta se poate verifica. Se poate merge la dosar și se vede clar acolo cine a făcut actele. Eu zic că e simplu. În presă s-a lansat ipoteza suprarealistă că anumite dosare ar fi fost „măsluite“, fabricate într-o subterană, de un serviciu de informații și procurorul doar le-ar fi semnat! Nimeni nu va îngurgita așa ceva, chiar în „epoca post-adevăr“.

 

 

Ați citit editorialul publicat de Dan Tăpălagă, ziarist în care am încredere? E acolo un lucru care m-a frapat și m-a pus pe gânduri: un procuror din DNA cu experiență i-a relatat situații în care ofițerii SRI participau la audieri, instalați în birourile procurorilor, vorbește despre o „mică invazie“a SRI-ului.

Mai întâi, mi se pare că persoana care a dat asemenea informații ar trebui, fără ezitare, pentru că e un magistrat al Ministerului Public, să se adreseze procurorului general. Eu îl invit pe oricare dintre colegii noștri să vină și să-mi spună aceste lucruri... Eu cred că au văzut altceva și au exagerat. Ei i-au văzut pe cei de la operatorii de informații venind cu plicul, conform legii, să le predea procurorului - fiindcă ei nu au voie să ascundă ce știu despre săvârșirea unor fapte, trebuie să vină cu ele la sediul parchetului, unde scrie în protocol, la Documente clasificate, și să le predea sub semnătură. Asta că o fi apreciat, o fi văzut, că erau mulți, du-te, vino, care mergeau și veneau... Aceste discuții ne vor permite însă o verificare a eticii relației de cooperare cu operatorii de informații.

http://revista22.ro/files/news/manset/default/augustin-lazar-2.jpg

Cine nu e cunoscător al mediului judiciar poate crede că un procuror instrumentează un dosar doar pe bază de denunț și că judecătorii se pronunţă doar pe un denunț. Este absurd.“

 

Credeți deci că e o exagerare că ofițerii SRI participau la audieri alături de procurorii DNA?

Dacă un ofițer a intrat în biroul unui procuror, presupun că a intrat să primească plicul, să pună în executare mandatul primit de la judecător, de supraveghere tehnică, apoi a adus rezultatul activității. Iar orice altă dramatizare pe această temă, fără probe... eu cred că este o exagerare. N-au cum să invadeze o unitate de parchet, să fim serioși, procurorii sunt magistrați maturi și independenți profesional.

 

 

Dar dvs. de când ați venit la șefia Parchetului General nu ați auzit niciun fel de rumoare pe tema asta, nu au fost oameni care să vină să vi se plângă, procurori care să spună: „a fost ceva în neregulă, acolo e un exces de...“?

Procurorii sunt profesioniști curajoși și cine vede o activitate care e nelegală trebuie să vină să o spună conducerii. La mine nu a venit nimeni cu asemenea semnalări. Cum ar fi, cum spune d-l Tăpălagă, că e o invazie...

 

 

Nu Tăpălagă spune, ci un procuror DNA, o sursă.

Sau cine o fi spus, cred că este o expresie nefericită. Acel procuror, dacă e real, ar trebui să sesizeze procurorului general orice abatere de la etică.

 

 

Cum vi s-a părut acest argument folosit la OUG 13: punerea în concordanță a prevederilor din decizia CCR din 2016, care era una de interpretare, cu Codul Penal? A fost un pretext? Va fi folosit în continuare pentru a duce lucrurile mai departe?

Sigur că deciziile CCR sunt general obligatorii și ele trebuie puse în aplicare. Însă au fost decizii de interpretare a textului, cum a fost cea care se referea la abuzul în serviciu, care nu a afectat utilizarea textului în măsura în care el era interpretat în sensul pozitiv, în sensul deciziei Curții. Și atunci, n-a fost o nevoie chiar așa stringentă ca, de azi pe mâine, imediat, să intrăm la text și mai ales să modificăm mai mult decât ne cerea decizia Curții Constituționale. Pentru că asta a făcut Ordonanța 13, a depășit ceea ce a cerut Curtea.

 

Spre exemplu, abuzul în serviciu și conflictul de interese, care îi afectează pe funcționarii publici. Avem nu câte spuneți dvs., avem pe ultimii 3 ani la instanță 2.000 de cazuri de funcționari publici trimiși în judecată, iar acum avem, numai la DNA, 2.100 de dosare care îi vizează pe funcționarii publici și asta a deranjat. De ce tocmai cei care trebuie să administreze banul public, care sunt managerii banului public, de ce ar trebui ei să beneficieze de o relaxare a răspunderii penale? Ordonanța 13 a fost dedicată în primul rând funcționarilor publici într-un moment în care infracționalitatea în niciun caz n-a scăzut. Și atunci, după toate regulile bunului simț, de strategie penală și după toate regulile profesionale, noi trebuie să menținem standardul fermității, când vedem că sunt în continuare fapte de abuz în serviciu și conflict de interese la un anumit nivel.

 

 

Există informații că PSD nu va renunța, de altfel a admis că a greșit doar la nivel de comunicare, nu și pe fond, și că va relua modificările din OUG 13 prin parlament. Ar trebui să fim alertați?

Eu am spus-o și public: trebuie alcătuit un grup de profesori, de experți care să ia textele cu abuzul în serviciu, cu conflictul de interese, cu neglijența în serviciu - care n-ar trebui dezincriminată, ar trebui lăsată așa - și să ajusteze textele, să le alinieze la standardele stabilite de CCR. Nu e greu de făcut, e o activitate ușoară. Noi la Parchetul General oferim oricând expertiză, avem un grup de colegi superspecializați în acest domeniu și pot acorda asistență oricând. Mă bucur ca la Ministerul Justiției a fost numit d-l profesor Toader Tudorel, care este penalist și care va înțelege cu ușurință aceste exigențe. N-ar trebui să fim alertați.

 

 

Dar de preconizata lege a răspunderii magistraților sunteți alertat? Care ar fi scopul și consecințele unei astfel de legi?

Răspunderea magistraților este clar reglementată. Nu e nimic nou pe lume. De la colegii noștri italieni, de când veneau ei experți în România, știm că adeseori s-a încercat în Italia să fie dezbinați procurorii de judecători. Eu zic că magistratura noastră este matură și nu vor avea succes. E divide et impera! Este clar, judecătorii și procurorii pot să fie independenți toți numai sub cupola Consiliului Superior al Magistraturii, care este garantul, potrivit Constituției, independenței magistraturii. Trăim într-o Românie care are o societate civilă inteligentă, care observă lucrurile astea. Oamenii nu sunt ignoranți să-i manipuleze cum ar dori cineva.

 

 

Vi se pare că există o strategie pe termen mai lung?

Aș dori să știu și eu ce se urmărește, ce e în spatele strategiei. Dar din ce se vede, dacă este așa că se slăbește răspunderea funcționarilor publici și a infractorilor în general, coborându-se limitele de sancțiune și dezincriminându-se unele fapte, în paralel cu înăsprirea răspunderii magistraților, o asemenea strategie într-un stat european nu poate funcționa. Eu așa zic. România este un stat modern, european. Nu va avea succes, sunt relaxat din acest punct de vedere și colegii noștri sunt relaxați.

 

Pentru noi este foarte important ca procurorii să lucreze în cadru legal și le spun mereu colegilor noștri: cât timp noi ne aflăm în cadru legal, oricine poate să spună orice - că suntem la vremea la care exprimarea publică este liberă -, dar noi la verificare să fim standard, la o verificare riguroasă să fim pe lege, fără probleme. Și atunci n-are decât fiecare să spună ce vrea, să facă campanie, să plătească pe oricine cred ei... numai să nu încalce legea.

 

Eu sunt convins că avem o Românie inteligentă, precum și o societate civilă inteligentă, care nu poate fi păcălită, manipulată. Iar procurorii își vor îndeplini fără ezitare misiunea de a apăra interesele generale ale societății, ordinea de drept și drepturile fundamentale ale oamenilor.

 

Interviu realizat de ANDREEA PORA

TAGS : augustin lazar procuror general DNA achitari justitie dosare serviciu informatii judecator abuz serviciu functionar subterana
Mai multe din Interviu
Comentarii
Total 0 comments.
2471
 Media Culpa
 Numarul Curent
DESENAND (CA) LUMEA
 Vis a vis
 Scrisori de la cititori
 Prieteni 22
.