Arhivă PDF începând din 1990 I Abonamente Revista 22 I Access Abonați PDF



Țineți minte cinci cuvinte...
2017-02-28
3
Nu mai visați la pesediști atipici și providențiali, care ar putea guverna România onorabil.

 

Încep cu o întrebare: îl vede cineva pe Li­viu Dragnea cerându-le primarilor PSD să se concentreze asupra legalității și să com­ba­tă corupția în activitatea locală? Nu cred. Și aceasta nu numai pentru că săptămâna tre­cută le-a promis aleșilor lo­cali că oportunitatea va avea prioritate asupra le­ga­lității, ci pentru că, ni­cio­dată, niciun lider PSD nu a pus accentul pe legalitate și pe anticorupție. Altă în­tre­bare: își imaginează cineva că, dacă Liviu Dragnea ar fi în­lăturat de la conducerea PSD, înlocuitorul său ar fi un apărător al statului de drept și al integrității funcției publice? Ideea este frecvent exprimată de protestatarii din Piața Victoriei, dar este nai­vă: Liviu Dragnea nu conduce PSD îm­potriva instinctelor și valorilor partidului, ci în consens cu ele, iar cei care i se opun din interiorul PSD nu o fac pentru că și-ar dori consolidarea statului de drept și în­tă­rirea DNA, ci pentru că operațiunea de sal­vare a penalilor organizată de echipa Drag­nea în fapt de seară a eșuat atât de la­men­tabil. Nici primarul Iașiului, Mihai Chirica, privit de mulți ca o rază de speranță pen­tru viitorul PSD, nu a cerut renunțarea la pre­vederile OUG 13, ci: 1) mutarea dezba­te­rii în parlament, pentru a evita scan­da­lul; 2) demisia unui ministru de Justiție ca­re devenise o problemă pentru partid și 3) moderarea stridențelor din discursul pu­blic al unor lideri PSD la adresa multi­na­ționalelor, pentru că nimeni nu omoară găi­na care face ouă de aur. Alții, ca fostul mi­nistru PSD Constantin Niță, i-au re­pro­șat lui Liviu Dragnea conducerea auto­ri­tară, dar nu și conținutul măsurilor PSD. Toto­dată, nu uitați că ni­meni nu a urmat-o pe Au­relia Cristea în decizia de a părăsi partidul, iar doamna Cristea era deja margi­na­lizată în PSD. În ceea ce-l privește pe Victor Ponta, ca­re a crezut că i-a venit apa la moară pe valul de contestare populară a ri­va­lului său, el este un ad­versar înverșunat al DNA. Oricum, în partidul în care totul se reduce la lupta pentru putere, Victor Ponta este tot mai izolat, fiind chiar persiflat de pre­mier, pentru că nu mai are ce să le ofere ami­cilor săi. În schimb, Liviu Dragnea îi momește cu funcții ministeriale - și așa a devenit Rovana Plumb ministru al Fon­du­rilor Europene și Mihai Tudose, ministru al Economiei, prin eliberarea forțată și fără explicații a fotoliilor în cauză la re­centa remaniere. În semn de recunoștință, la mitingul PSD de la Târgoviște, doamna Plumb s-a dezlănțuit ca o furie în sprijinul Guvernului Dragnea-Grindeanu. Fără ilu­zii deci: deși saga OUG 13 s-a încheiat cu respingerea ei fără drept de apel, în pri­vin­ța corupției în ansamblu, ne raportăm la cele cinci cuvinte devenite celebre la în­ceputul lui 1990 - e la fel ca înainte. O fi știind drept noul ministru al Justiției, Tudorel Toader, dar nu uitați că a fost tri­mis la CCR de Călin Popescu-Tăriceanu, că a fost prieten de petreceri cu Relu Fe­ne­chiu și că în 2012 a fost unul dintre cei trei judecători ai CCR care au votat pentru validarea referendumului de demitere a președintelui Băsescu, deși participarea la referendum se situase sub pragul legal de 50%. Ce fel de proiect de lege pentru mo­dificarea legislației penale va susține el în parlament? Mă tem că OUG 13, ca pantera roz, are toate șansele să se întoarcă.

 

Un semnal în acest sens a venit imediat du­pă votul din parlament de la însuși Li­viu Dragnea, care, la Antena 3, a căutat să delegitimeze protestele antiguver­na­men­tale ca fiind doar un conflict „creat ar­ti­fi­cial“ și susținut printr-o „mașinărie de manipulare ultraprofesionistă care nu a fost născută în România“. Implicit, dom­nul Dragnea le-a transmis militanților și su­porterilor săi că pornește la contraatac și că sacrificarea OUG 13 a fost doar o re­tragere tactică în vederea regrupării tru­pelor și a salvării pe cale legislativă a pre­vederilor OUG 13, fără de care aplicarea OUG 9, care permite primarilor să chel­tu­ias­că banii publici cum le convine, ar fi prea riscantă. În consecință, domnul Drag­nea nu va opri mitingurile PSD - strict neaoșe, deci legitime - și preconizează chiar un mare miting la București, „nu ne­apărat împotriva cuiva“, ci pentru „ches­tiuni profunde din sistemul de justiție“, ...„dacă vrem să avem un stat polițienesc sau un stat democratic“. În traducere liberă, Liviu Dragnea a anunțat inten­si­fi­carea campaniei de compromitere a DNA, în interiorul și în afara țării, pe motiv că ar fi controlată de fapt de serviciile secrete malefice. Un moment interesant al acestei contraofensive PSD-ALDE ar putea fi dez­baterea programată de grupul ALDE din Parlamentul European, unde nu este ex­clus să se încerce din nou acreditarea ideii că lupta anticorupție ar fi de fapt o cru­ciadă politică a unor procurori manevrați de servicii. Doar trebuie contracarată cum­va Comisia Europeană care, în raportul de țară făcut public săptămâna trecută, deplângea OUG 13 și avertiza: Corupţia este recunoscută pe scară largă ca o problemă majoră în România“. Netul­bu­rați de avertismentele oficialilor UE, par­la­mentarii PSD-ALDE au respins ferm o serie de reglementări care penalizau abu­zu­rile din exploatarea pădurilor și pe cele care asigurau un minim de integritate a managerilor de spitale. Interesant este că tocmai în domeniul medical bilanțul DNA pe 2016 a identificat licitații cu probleme.

 

Nu mai visați deci la pesediști atipici și providențiali, care ar putea guverna Ro­mâ­nia onorabil. Pun pariu că, după încă un an de guvernare PSD, viitorul raport de țară va arăta mai rău și că, dacă protestele nu vor genera o mișcare civică tenace și bi­ne structurată, România se va îndrepta spre democrația „iliberală“ a lui Viktor Orbán - adică acolo unde o visează și Ion Ili­escu. Țineți minte...

TAGS : OUG 13 PSD-ALDE Li­viu Dragnea Parlamentul European chirica tudorel toader tariceanu referendum proteste
Recomandari
Comentarii
Mircea Ordean 2017-03-05
„Nu mai visați la pesediști atipici și providențiali, care ar putea guverna România onorabil.”


Eu nu visez la așa ceva.

Și nici la ziariști cu obraz.
Gladiatorul 2017-02-28
Daca romanii nu sesizeaza acum ca Romania se indreapta cu viteza de cometa spre o noua lunga "Perioada de Aur", suntem pierduti. Cine nu vede ca Dragnea este os din os de oltean scornicestean e un naiv. Ne intoarcem la galop spre timpuri ce nu le mai credeam a fi posibile. Timpuri la care, cum bine spuneati, viseaza si mult imbatranitul edec.
profesoru 2017-02-28
"salvarea pe cale legislativă a pre­vederilor OUG 13, fără de care aplicarea OUG 9, care permite primarilor să chel­tu­ias­că banii publici cum le convine, ar fi prea riscantă." - problema cu OUG 9 s-a rezolvat printr-un amendament la Legea Bugetului:

Legea finanțelor publice - articolul 4:
(1) Legea bugetară anuală prevede și autorizează, pentru anul bugetar, veniturile și cheltuielile bugetare, precum și reglementări specifice exercițiului bugetar.
(2) Sumele aprobate, la partea de cheltuieli, prin bugetele prevăzute la art. 1 alin. (2), în cadrul cărora se angajează, se ordonanțează și se efectuează plăți, reprezintă limite maxime care nu pot fi depășite.
(3) Angajarea cheltuielilor din aceste bugete se face numai în limita creditelor bugetare aprobate.
(4) Angajarea și utilizarea creditelor bugetare în alte scopuri decât cele aprobate atrag răspunderea celor vinovați, în condițiile legii.

OUG 9/2017 - articolul 7:
(3) Aplicarea prevederilor art. 4, art. 26 lit. b), art. 28^5, art. 36 și art. 57 lit. b) referitoare la creditele de angajament din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, se suspendă până la data de 1 ianuarie 2018.

Amendamentul USR – ca articol nou în legea bugetului:
În anul 2017 prevederile alineatelor (1), (2), (3) și (4) ale Art. 4 din Legea nr. 500/2002, cu modificările și completările ulterioare, se aplică de către toate instituțiile și autoritățile publice.
Total 3 comments.
10204
 Media Culpa
 Numarul Curent
DESENAND (CA) LUMEA
 Vis a vis
 Scrisori de la cititori
 Prieteni 22