Balada turnătorului mântuit

Catalin Bogdan | 07.03.2017

LA DRUM CU TATA (2017) • Regia: Anca Miruna Lăzărescu • Cu: Răzvan Enciu, Ovidiu Schumacher, Alexandru Mărgineanu, Ana Ularu, Doru Ana.

Pe aceeași temă

 

Încă mai așteptăm marele film românesc despre comunism. Parabolele – cele mai re­u­șite, în tonalitate existențialistă: Re­constituirea, Glissando, Faleze de nisip – de dinainte de 1989 au lăsat locul unui sfert de secol de libertate de expresie mai degrabă sterilă. Unii doar i-au înlocuit pe vechii activiști comuniști întemnițați de burgheji și de fasciști cu anticomuniști ajunși pe mâna securiștilor – răii sunt la fel de hilari, iar eroii la fel de exemplari. Le-a fost la îndemână să redistribuie ro­lurile păstrând un mai vechi canon pro­pa­gandistic – Nicolae Mărgineanu în Binecu­vân­tată fii, închisoare, de pildă. Alții i-au ridiculizat mai subtil pe securiștii ceau­șismului târziu, încondeiați drept profe­sio­niști închipuiți – ceea ce a urmărit Andrei Gruzsniczki în Q.E.D., o farsă ca un noir. Nici venerabila tradiție a distopiilor nu a dat la noi roade memorabile, mai ales când umorul a sfârșit mai grotesc decât realitatea vizată – precum cel propus de Thomas Ciulei în 2+2. Unele încercări au pătruns, totuși, mai mult în carnea și în du­hul comunismului. În Portretul luptă­torului la tinerețe, Constantin Popescu ne-a sugerat – și printr-o elocventă co­regrafie a panoramelor – patosul haidu­cesc al junilor partizani din munți, dar și strategia pragmatică a poterelor securiste. Un western autohton fără obișnuitul happy-end după o confruntare asimetrică: de la reciproca hăituire la asaltul ex­ter­minator, de la hălăduire la jalnica încol­țire, de la refugiu la mormânt. Nae Caran­fil, în schimb, a explorat în E pericoloso sporgersi tristețile provinciale ale îmbâc­selii de sfârșit de epocă, cu meschinăriile supraviețuirii și generalizata comedie so­cială a erorilor. Deși a vizat cu precădere fiziologia cedării morale, fundalul co­mu­nist a fost determinant pentru drama țe­sută de Cristian Mungiu în 4 luni, 3 săp­tămâni și 2 zile. Domnu’ Bebe nu doar făcea parte din bestiarul epocii, dar o și re­zuma: în interstițiile sistemului, tăvălugul era mai copleșitor – o perspectivă con­ver­gentă cu cea a lui Pintilie din Recons­tituirea.

 

Să aruncăm o privire și în ograda al­tora. Nemții – cu o ci­ne­ma­to­gra­fie azi mai puțin influentă de­cât noul nostru val – au avut re­zultate mai notabile în tratarea tre­cutului recent. Good bye, Lenin! sur­prindea ultimele zile ale RDG, dar nu lip­seau incursiunile într-un imaginar sim­bolic (sublimat) pe care frenezia dărâmării Zidului tindea să-l arunce grăbit la coșul istoriei. Delicata operație de demistificare prin remistificare echivala cu inducerea unei come terapeutice, iar plecarea li­de­rului monumental – asemănătoare cu cea a lui Iisus în La dolce vita – căpăta un iz de salutar exercițiu nostalgic, ca după o misiune îndelung angajantă. Într-o rea­li­ta­te artificial sărăcită și îngrădită, investițiile afective devin ușor pasibile de supra­de­ter­minare. Nu poți scăpa de minciună re­fu­zând adevărul pe care l-a parazitat – și, mai ales, reperele unei vitalități pentru ca­re nu există alternativa congelării. Iar min­ciuna are adevărul ei, pe care adevărul (se poate preface că) nu-l înțelege.

 

Viața celorlalți își propunea să ne in­tro­ducă în cotidianul STASI, conturând un portret de securist mult mai semnificativ de­cât cele autohtone. Un profesionist re­du­tabil – va fi arma cu care va fenta, ul­te­rior, regimul –, un însingurat (a cărui in­ti­mitate se reduce la târfa unității), o con­știință vulnerabilă în urma obligațiilor de voyeur. Transformarea sa, greu de pre­văzut, survine tocmai ca efect al lecturii: ci­tește un roman – despre viața altora – care îi lărgește orizontul moral. Cum ar spune anumiți teoreticieni ai literaturii: participă, fără a participa, profitând de experiențe pe care, altfel, date fiind limi­tă­rile vieții, le-ar rata. Gerd e un cititor – pro­fesia îi pune inițial la dispoziție doar va­riantă audiobook – pasionat, se lasă prins de ițele unei trame care îl surprinde prin complexitatea sa. La trădarea sa con­tribuise, probabil, și orgoliul subtil al ce­lui capabil să nu lase urme, oricine ar fi cel păcălit. Precum și asceza anonimatului, o bună școală pentru povara margi­na­li­ză­rii, fatală pentru atâția alții.

 

Barbara, în schimb, aborda car­cera de provincie: distorsiunile cotidianității, banalitatea fricii, disperarea ca dopaj stabilizant. Rezistența la stihii secretă ob­sti­nație, solidaritatea nu e lipsită de erotism, iar coasa morții seceră fără discriminare ideo­logică. Vânturile Balticii, infecțiile (mo­rale) nosocomiale, amorul ilicit (po­litic) în natură, camera de hotel drept no man’s land comunist, bicicleta cons­pi­rativă – deși dislocat, universul poate fi re­aranjat în ciuda grotescului persistent. Bar­bara va fugi, în cele din urmă, dar nu în Vest, ci în pliurile regimului. O săl­bă­ti­cie salutară împotriva uneia morbide.

 

A fost nevoie de școala germană de film – nu doar în sens restrâns, prin studii la Mün­chen – pentru ca apropierea de subiect să dea roade ne­aș­teptate și în cazul românesc. Anca Miruna Lăzărescu, născută la Timișoara, dar ple­cată din copilărie în Germania, a reușit un tur de forță în La drum cu tata: Aradul ma­ximei popularități a lui Ceaușescu – in­ter­calatele imagini documentare ne amin­tesc de gloria balconului, cel ce i-a fost fa­tal după două decenii –, Banatul șvabilor încă nevânduți, România diversiunii diplo­matice a căii independente, Cehoslovacia scurtei primăveri reformiste a lui Dubček, Germania comunismului cazon, dar și cea­laltă, a terorismului roșu pus la dospit – toate sunt piese într-un puzzle complex, de o mustoasă coerență. Tonusul alert cu apa­rențe de improvizație dramatică camu­flează admirabilele rafinamente ale scena­riului. Perspectiva aleasă combină realis­mul transversal – și copiii se joacă de-a Se­curitatea – cu un discret iz de farsă, în che­ia unui tragism ludic – o opțiune ex­trem de inspirată –, iar avantajele narative ale unui road movie potențează structura intimă de Bildungsroman.

 

Deturnați prea ușor din goana (post­co­mu­nistă) după securiști spre cea du­pă tur­nători, am sucombat consolării oferite de (ambigue) furii moraliste, ig­no­rând adevă­rata tragedie a turnătoriei – e indis­pen­sabilă social, te face tovarăș cu ne­cazul al­tuia, îți oferă și beneficii altruiste, suportă concurența, e solicitantă ca un glisaj. Tur­nătoria poate coti (totalitar) spre post-ade­văr: nu mai urmărește re­cons­tituirea fap­telor, ci un cult sacrificial. În locul gno­seo­logiei (mai interlope) – o re­ligie sânge­roa­să, pentru care apro­vizionează cu victime altarul de jertfe. În acest sens, turnătoria devenise inima noii lupte de clasă (post-burgheze): prosperai pe spinarea înroșită a altora. Astfel uns, mecanismul social reu­șea să funcționeze în pofida distorsiunilor sis­temice. Turnai pentru o repartiție la oraș, pentru un pașaport turistic, pentru protejarea familiei – precum Emil, fiul cel mare al unui neconsolat și muribund văduv. Dar mai ales turnai fiindcă regimul prelungea violența exacerbată a răz­bo­iu­lui: turnai înainte de a fi turnat. Solicitat ca turnător și în RFG, Emil se simte co­ple­șit ca Iona de o vocație care-l urmărește ca un blestem. Și, după o buclă biografică cu peripeții, se întoarce la prima răscruce existențială, acolo unde cedase racolării: decât turnător la München, mai bine doc­tor de țară. O opțiune (de recuperare a candorii) care îi preocupase și pe repre­zentanții noului val cehoslovac – de alt­fel, filmul le face discret cu ochiul în mai multe privințe.

 

Dar nu securistul de provincie e tipologia memorabilă, ci cel în costum de diplomat. Ceaușescu, energumen și pe șantierul di­plo­mației, a cultivat o mini-mutație an­tropologică: omul nou e un zbir mai mie­ros, mai manierat și mai ales mult mai um­blat. Nu era vorba doar de o opor­tu­ni­ta­te de politică externă – înscenarea vocii apar­te din lagărul socialist –, ci și de for­jarea unui ideal de viață pentru pri­vi­legiați: o mână de fier (represiv) într-o mă­nușă de catifea (occidentală). Dacă pen­tru mase a impus modelul comunismului extrem-oriental, pentru ambițioși a pro­movat un alt calapod. Călătoria în stră­i­nătate devenise oferta specială din con­tractul de colaborare cu regimul, o ade­vă­rată trambulină spre cercurile mai distinse ale epocii. Iar gestiunea acestui nou club select a revenit diplomaților – adică se­cu­riștilor în haine de diplomați. Cei doi care apar în film rezumă toată onctuozitatea ceaușismului timpuriu. Și stilistica sa de export.

 

Marea mirare a celor trei tu­riști bănățeni, ajunși prin jo­cul istoriei în putredul Occi­dent, sunt stângiștii locali. Cei care visau la revoluția ca­re cam întârzia – și pe care vor încerca, cu­rând, s-o grăbească cu arma în mână, în stil Rote Armee Fraktion. Combinație de anarhici, hipioți, marxiști și conștiințe în­­cărcate – eroina e chiar contesă –, ti­ne­re­le gazde nu urăsc nimic mai mult decât capitalismul. În viziunea oaspeților lor, nu sunt decât niște capete pătrate igno­rându-și propria narcoză, prinși într-o horă căreia îi ignoră mizele – fredonează me­­lodia, dar nu-i înțeleg cuvintele. Cân­tecul – devenit un fetiș al contestării post­belice – e adevăratul laitmotiv al filmului. Candida apologie a trupei The Beatles, adre­­sată de fiul cel mic grănicerilor est-ger­­mani, intrigați de teancul de discuri (proas­păt achiziționate dintr-o Ceho­slo­va­cie în prag de invazie), cuprinde un sub­terfugiu hermeneutic: în fond, textele lor vorbesc despre oameni mărunți – cei pe ca­re și comunismul de pretutindeni pre­tin­de că-i apără. Pentru cei care nu-și pot scanda protestul, mesajele concentrate și elocvente ale unui cântec țin loc de ele­men­tare gesturi politice. Puse pe muzică, vehiculează emoții și creează solidarități, iar în epoci de represiune întrețin o fron­dă salutară. Ce ar fi fost Europa Liberă fără cântece?

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22