CCR dezbate sesizarea legată de legea care ii interzice lui Dragnea sa fie premier

E.b. | 07.03.2017

Curtea Constituţională dezbate azi sesizarea făcută de Avocatul Poporului la Legea 90/2001, prin care li se interzice persoanelor condamnate penal să ocupe funcţii în Guvern. Sesizarea a fost făcută la începutul lunii ianuarie de Victor Ciorbea, la o zi după ce guvernul Grindeanu a depus jurământul.

Pe aceeași temă

 

 

  

Dezbaterea sesizării vine la două luni de la depunerea ei de către Avocatul Poporului (Victor Ciorbea).

 

Victor Ciorbea a declarat, pe 5 ianuarie, conform News.ro, că a trimis la Curtea Constituţională sesizarea în privinţa Legii 90/2001 care prevede că pot fi membri ai Guvernului persoanele care nu au suferit condamnări penale şi nu se găsesc în unul dintre cazurile de incompatibilitate.

 

Potrivit Avocatului Poporului, Curtea Constituţională a fost sesizată în legătură cu articolul 2 din Legea 90/2001.

 

Acest articol, care l-​a împiedicat pe Liviu Dragnea să fie premier, prevede: ”Pot fi membri ai Guvernului persoanele care au numai cetăţenia română şi domiciliul în ţară, se bucură de exerciţiul drepturilor electorale, nu au suferit condamnări penale şi nu se găsesc în unul dintre cazurile de incompatibilitate prevăzute la art. 4 alin. (1)”.

 

Ulterior, Avocatul Poporului a precizat, într-un comunicat, că ”prevederile art. 2 din Legea nr. 90/2001 încalcă principiul echilibrului puterilor în stat, nu întrunesc cerinţele constituţionale de previzibilitate şi proporţionalitate a legii şi nu permit recunoaşterea dreptului la diferenţă pentru ocuparea, în condiţii de egalitate şi fără restricţii nerezonabile, a unei funcţii ce implică exerciţiul autorităţii de stat”.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22