Arhivă PDF începând din 1990 I Abonamente Revista 22 I Access Abonați PDF


Ramona Ursu in dialog cu Andrei Roșu, atletul Guiness Book, un ”rezistent” din Piața Victoriei
Ramona Ursu - - - -
2017-03-08
Actualitate Interna
0

Andrei Roșu, atlet de performanță inclus în Guiness Book și World Records Academy, este unul dintre rezistenții din Piața Victoriei. Andrei a povestit despre momentele în care protesta singur în Piață, dar și cum a deschis grupul Rezistență, cu peste 50.000 de membri, pe Facebook.

 

 

 

 

Andrei Roșu, omul cu Rezistența din Piața Victoriei: „Relația dintre acești politicieni și noi s-a rupt pentru totdeauna”

 

 

 

 

Ramona Ursu: Andrei, te implici foarte mult în protestele din Piața Victoriei, unde ești aproape nelipsit. O fotografie cu tine, lucrând la laptop într-o dimineață friguroasă, pe ninsoare, fiind singur în fața Guvernului, a rămas memorabilă. Când ai ieșit prima dată în stradă, după ce s-a dat Ordonanța 13 sau înainte, pentru că protestele începuseră deja de câteva zile, când s-a aflat de intenția Guvernului. 

 

 

Andrei Roșu (atlet și fondatorului grupului #Rezistență): Nu am participat niciodată la proteste, spre rușinea mea, pentru că m-am gândit în felul următor: guvernanții, politicienii trebuie să-și facă datoria, pentru asta sunt plătiți. Iar noi trebuie să ne facem datoria în ariile noastre profesionale, în mediul privat, ca angajați ai multinaționalelor, ca antreprenori etc. În 31 ianuarie am ieșit prima dată în stradă, imediat după ce au dat Ordonanța 13. Atunci m-am dus în față la Guvern. Nici pe Facebook nu am avut vreodată nicio postare pe teme politice, pentru că m-am gândit că în zona asta fiecare are dreptul la opinie. Doar că acum mi-am dat seama că nu mai este vorba despre politică. E jaf la drumul mare.

 

 

R.U.: Deci ai ieșit la proteste imediat după ce au dat Ordonanța 13. La ce te-ai gândit atunci?

A.R.: Eram după trei ore de yoga, seara la 9.00, eram foarte liniștit, pregăteam copiii de culcare și am zis să văd ce s-a mai întâmplat în țară. Când am văzut că a trecut Ordonanța, peste tot Zen-ul acela pe care îl aveam s-a pus ca un văl. După ce m-am liniștit vreo cinci minute, am întrebat-o pe soție: „Ce facem?”, iar ea mi-a spus: „Păi, știi ce avem de făcut în cazul ăsta. E vorba despre hoție.” Am postat ceva pe Facebook, am zis că niciodată nu mi-am exprimat opinii legate de zona politică, dar că asistăm la o mare hoție și e cazul să ieșim în stradă. Și am ieșit în stradă. Când am ajuns în Piața Victoriei, erau deja câteva sute de oameni acolo. A doua zi, după ce a trecut puseul emoțional, am revenit în Piață. M-am gândit că, dacă alternativa acestor oameni este pușcăria, ei având de ales între a face închisoare și a pune mâna pe comoară pentru nu se știe câți ani, atunci e clar că va fi o luptă de durată. Eram convins că nu se vor sensibiliza dacă protestează câteva mii, zeci de mii sau sute de mii de oameni, pentru că ne vor spune că ei au fost aleși prin vot democratic de câteva milioane de oameni.

 

 

R.U.: Te pregăteai, deci, pentru o luptă mai lungă. De asta ți-ai mutat și biroul în Piață, nu?

A.R.: Da, știind că va fi o luptă de durată, mi-am dat seama că nu pot să-mi las clienții de izbeliște. Chiar dacă mulți dintre ei au aceleași opinii cu ale mele, am și eu businessurile mele și nu pot să-i las deoparte o săptămână, două, trei sau cât va dura protestul. Atunci, mi-am mutat biroul în Piață, mi-am luat laptopul și modemul, pentru că, în ziua de astăzi, ăsta este biroul, și am început să protestez. Din secunda în care am ajuns în Piață cu laptopul, cu măsuța și cu scăunelul, au venit doi jandarmi la mine, unul dintre ei avea o cameră de filmat. M-au întrebat dacă am dronă, asta era grija lor. De parcă nu puteam să stau cu o dronă la un kilometru de Guvern, dacă voiam să fac ceva. Le-am zis că nu am venit acolo să fac scandal, am venit să protestez, să văd ce se întâmplă în Piață. Programul meu a devenit zilnic așa: dimineața îmi duc copiii la grădiniță și la școală, apoi merg la protest, pe la 16.00 plec din Piață ca să-i iau pe cei mici, le dau de mâncare, facem teme, iar seara, prin rotație, eu sau soția ne întoarcem în Piață. Ne-am amânat și vacanța pentru câteva săptămâni.  

 

 

R.U.: După ce ai dat primul mesaj pe Facebook, în „Marțea Neagră”, care au fost reacțiile celor care te-au citit?

A.R.: Eu am două pagini pe Facebook, una personală, care și-a atins limita de 5.000 de friends și câteva mii de followeri, și o pagină publică de atlet. Pagina de atlet, în primă fază, nu am folosit-o pentru discursul meu de manifestant, pentru că acolo lumea mi-a dat Like pentru mine ca atlet și nu contam pe reacția celor de pe pagina oficială. Reacția a fost una foarte bună la primul meu mesaj. Toți au zis: „Da, Andrei, asta simțim și noi, hai în Piață!” Au fost și zile dificile, protestele au început când vremea nu ținea prea mult cu noi, au fost și -13 grade Celsius dimineața, dar și zile cu plus 10 grade. Însă s-a creat un grupuleț frumos și ziua. Erau momente când ne strângeam câte trei, patru, cinci, uneori și zece în Piață. Au fost și zile când eram singur în Piața Victoriei, iar acelea erau cele mai dezolante. Iar în momentul în care postam pe Facebook o poză de acolo, din Piață, sau postau alți oameni care îmi făceau poze de prin mașini, de prin clădirile alăturate, primeam mii de mesaje de încurajare. Asta mă făcea să rezist. Altfel, aș fi fost penibil, dacă nimeni nu m-ar fi susținut. Cel mai dificil era când stăteam câte două ore singur în Piață, trebuia să merg la toaletă și nu puteam, pentru că aveam biroul acolo și mă rugam să vină cineva. Bine, mi-aș fi lăsat lucrurile și nesupravegheate, dar fiind lângă Guvern, îmi era teamă să nu iasă cineva și să mi le fure. Ziua, ca hoții. Nu poți să ai încredere.

 

 

R.U.: Ce crezi că a dus la o mobilizare atât de mare la proteste, un lucru fără precedent în România? A fost vorba doar despre această Ordonanță 13 sau oamenii acumulaseră deja foarte multe frustrări din vina acestei clase politice, iar Ordonanța a venit ca picătura care a umplut paharul?

A.R.: Eu cred că relația între noi, societatea civilă, și această clasă politică s-a rupt pentru totdeauna. Dacă până acum aș mai fi acceptat cu jumătate de gură și cu suspine anumite partide, în speranța că, cine știe, poate se schimbă ceva în bine, că vin unii din urmă din linia a doua, a treia, mi-am dat seama acum că este absolut același show prost din 1990 încoace. Niște oameni, niște găști de infractori, care nu ar primi un job nici la cea mai obscură firmă din România, care nu au nicio calitate în a administra ceva, se află la conducerea țării noastre. Nu știu cine le-ar da lor pe mână să le managerieze afacerea. Nici măcar blocul. Tu ai avea curaj să-l pui pe Dragnea administrator la blocul în care locuiești? Sau pe Grindeanu? Sau vreun politician pe care îl vedem acum?

 

 

R.U.: Nu, evident.

A.R.: Nu se poate asta, serios! De aceea cred că este o ruptură definitivă între noi și ei. Nu mă aștept să plece peste noapte, pentru că nu pleacă câinele de la măcelărie, dar este pentru prima dată când oamenii de bine încep să se organizeze și încearcă să găsească alernative. Reacția pe care am văzut-o în grupul Rezistență, pe care l-am făcut pe Facebook, a fost extraordinară. După primele 24 de ore, erau peste 20.000 de oameni în acest grup (numărul a depășit, între timp, 50.000 de membri), al cărui misiune este de a ne consulta, de a vedea ce facem mai departe. Nu ne-am propus să transformăm grupul în partid, în sindicat sau în ONG, ci am zis să ne strângem mai întâi, să discutăm problemele, să vedem care e pasul următor. În acest moment, sunt mai multe grupuri pe Facebook, ne-am unit, suntem peste 100.000 de membri, dacă le calculăm pe toate din București și din țară. Ne-am unit acțiunile prin mesaje coerente și ne-am propus să atragem oameni cu abilități, care ne-ar putea ajuta, precum juriști, cei din domeniile PR, mass-media. Acești politicieni au avut timp să se organizeze 27 de ani, noi avem doar câteva zile.

Știu că sunt așteptări mari, de a se forma un partid, o asociație, să intrăm peste ei, în trei zile să scăpăm de Guvern. Dar, să fim serioși, nu se întâmplă lucrurile așa, mai ales că pârghiile democratice nu le deținem noi, iar legea este de partea lor, chiar dacă dreptatea este de partea noastră. Atunci, trebuie ușor-ușor să luptăm cu armele noastre. Am încredere că oricare membru al Rezistenței valorează cel puțin cât 20 de politicieni, mă refer din punctul de vedere al competenței, al abilității de a face lucrurile bine.

 

 

R.U.: Acum, după abrogarea Ordonanței 13, ce crezi urmează? Ce trebuie să facem concret noi, cei care ne-am adunat în stradă cu sutele de mii?

A.R.: În primul rând, trebuie să avem răbdare. Dacă am răbdat 27 de ani, să nu fim acum cârcotași și să ziccem: „Gata, mi-a ajuns! Plec din țară!” Sau să intrăm în starea de lehamite bolnăvicioasă, care m-a cuprins și pe mine o vreme. Vreo șase-șapte ani, eu nu am mai fost la vot, tocmai pentru că nu aveai alternativă. Răbdarea ar fi primul pas. Pasul următor ar fi să spunem prezent în continuare mitingurilor. Sigur că nu putem avea pretenția ca toată lumea să iasă, zi de zi, în stradă, se acumulează oboseala, dar nu putem lăsa nici Piața goală. Am făcut un calendar în grupul Rezistență și, prin rotație, se merge în Piață. Nu trebuie să o lăsăm goală, pentru că, din punctul nostru de vedere, încărcătura simbolistică este foarte puternică. În momentul în care Piața este goală, șoferii care trec pe acolo vor spune că am cedat lupta, că s-a terminat. Eu cred că și un om dacă stă în Piață, cu privirea îndreptată spre Guvern, stresul se menține acolo.

Chiar a fost o încercare a Poliției, în 16 februarie, de a ne evacua de acolo, la inițiativa nu știu cui. Dar cred că trebuie să fii chiar idiot ca să încerci să scoți manifestanții de acolo, pentru că astfel de lucruri pot degenera. Cum ar fi fost să arestezi câțiva oameni, iar 50.000 să se ducă la sediu peste ei? Nu știu ce au gândit. E important să participăm în continuare la mitinguri, ne vom reorganiza, astfel încât, o dată pe săptămână, să avem mitinguri mai mari, să venim cu familiile, să dezbatem lucruri. Mizez foarte mult pe copiii care au 14-15 ani, pentru că peste patru ani ei vor vota, vor fi cei care vor face diferența. Trebuie să ne menținem această dorință de informare corectă a oamenilor, de educare a lor și să facem asta pe toate căile. Chiar dacă, în ultimii ani, jurnaliștii au sesizat derapaje, mulți dintre noi am fost cumva paraleli cu ceea ce se întâmplă în țară. Spuneam: „Bine, și cu ce putem ajuta noi? Eu sunt economist, nu mă pricep. Să facă cine se pricepe”. De vreo doi-trei ani, parcă au început să se miște mai bine lucrurile cu DNA. La început, mi s-a părut că e totul prea ostentativ, că flutură niște cătușe doar ca să arate că fac treabă, că anchetările sau arestările sunt dirijate politic. Apoi mi-am zis că e bine și așa, măcar să se mănânce între ei, dacă noi nu putem face ceva. Dar acum văd că vor să termine și cu acest DNA, pratic să ne întoarcem în anii ’90, când se fura nestingherit.

 

 

R.U.: Apropo de DNA, acum aproape că nu mai există protest la care să nu se strige „DNA să vină să vă ia!” Mulți oameni au înțeles că este o instituție care face bine, asta este percepția. Dacă s-ar încerca un atac frontal la adresa DNA, și nu mă refer doar la declarațiile dure pe care unii politicieni aflați la putere le fac, care crezi că ar fi reacția oamenilor? Ar ieși să apere o instituție publică?

A.R.: Cu siguranță da, dacă ar fi vorba despre DNA. Cred că atacul direct la DNA sau închiderea acestei instituții, dacă se gândesc la asta, ar stârni o reacție uriașă. Oamenii sunt, oricum, într-o stare de tensiune mare. Mi-e teamă să nu se ajungă din nou la o revoluție violentă, deși noi ne dorim una pașnică. Un astfel de gest, în care hoții satului ar desființa Poliția, asta ca să fac o comparație, cred că ar face ca tot satul să se ducă cu furci și cu topoare peste ei.

 

 

R.U.: Ce crezi că nu a înțeles clasa politică până acum de la cetățenii acestei țări?

A.R.: Ce nu au înțeles politicienii este că sunt angajații noștri, că motivul pentru care ei, câteva sute, sunt în Parlament este că nu putem fi toți cei vreo 20 de milioane de români. Deci ei trebuie să reprezinte acolo interesele noastre, ale tuturor. Dar aceste lucruri sunt basme pentru ei. Ei intră cu un singur gând în politică, în Parlament, la guvernare: să fure și să nu fie prinși. Singura lor problemă este cum să facă astfel încât să fie cât mai puțin controlați. Poate că se gândesc chiar la o ieșire din Uniunea Europeană, pentru că, astfel, taie canalele de comunicare cu Vestul și nu mai stă nimeni pe capul lor să îi verifice permanent. Iar atunci pot fura mai bine. De asta cred că nici nu s-au făcut prea multe proiecte pe bani europeni, pentru că de acolo nu pot fura cât vor.

Dar nu înțeleg de ce trebuie să ne mai complicăm atât? Nu mai bine, o dată pe lună, când ne plătim taxele, să punem toți banii direct în contul lui Dragnea, ca să fie el liniștit. Cred că, dacă s-ar face asta transparent, măcar românii ar aprecia onestitatea. Ce să ne mai ascundem? Să ne spună clar domnul Dragnea: „Uite, timp de patru ani, nu aveți ce-mi face. Nu puteți să mă linșați, pentru că e democrație. Dar ca să ne liniștim toți, să nu mai ieșiți nici voi pe stradă la proteste, uite, ăsta este contul meu, virați 20 la sută din ce produceți și asta e! Mai vedem peste patru ani ce-o fi”. Dar și asta este o problemă, pentru că peste patru ani s-ar putea să nu mai ai ce alege. Cum ei au pus stăpânire pe tot sistemul, eu nu am certitudinea că alegerile de peste patru ani vor mai fi libere. Degeaba vor ieși 15 milioane de oameni la vot, dacă ne vom trezi că la numărătoare vor ieși tot cei care vor vrea cei care vor organiza alegerile. Adică PSD.

 

 

 

R.U.: După abrogarea Ordonanței 13, ție ți se pare că acești politicieni au înțeles ceva din ce vrea poporul? Din discursul lor, din atitudinea lor, crezi că au priceput mesajul oamenilor?

A.R.: Ei au exact atitudinea bărbatului care își înșală nevasta, e prins asupra faptului și regretă că a fost prins. Deci nu regretă fapta sau că s-a ajuns până acolo, iar în gândul lui e că, pe viitor, trebuie să se organizeze mai bine, nu să nu mai facă. Am un prieten care este medic la Penitenciarul Rahova și îmi spunea că orice hoț cu care vorbește are același răspuns: nu sunt vinovat. Întâmplarea, contextual l-a adus acolo, dar el nu, hoțul, nu este vinovat, ci alții, că l-au provocat, sau că și-au lăsat mașina deschisă și era portmoneul la vedere. Oricine e de vină, numai nu el. Exact asta este și reacția politicienilor noștri. Orice fapte fac, nu ei sunt de vină, iar pretenția e să îi lăsăm să stea în fruntea țării, să ne zâmbească din mașină când trec cu girofarul pe lângă noi și spun: „Ia uite și la proștii ăștia!”

 

 

R.U.: Crezi au renunțat la Ordonanța 13 de teamă sau de ce?

A.R.: Nu știu și ce presiuni internaționale sunt, poate a fost și ăsta un motiv. M-am uitat la cum au fost relatate evenimentele de la noi în presa internațională, am vorbit cu mai toate marile trusturi de presă de peste hotare, iar toate au prezentat versiunea corectă, argumentată, cu cifre, cu fapte, adică versiunea manifestanților. Nu am auzit nicio agenție de știri străină să spună că, în spatele protestelor, sunt Soros, multinaționalele, basme de acest gen. Îmi amintesc că în Piață a venit un prieten, Costi Paraschiv, care a adus fructe, din proprie inițiativă. Are un abonament la un supermarket și aducea fructe pentru oameni. A cheltuit din banii lui, nu a acceptat să primească bani de la nimeni. Jurnaliștii de la ZDF au vrut să se asigure că, într-adevăr, nu e nimeni în spatele lui. Și l-au întrebat dacă pot merge la el acasă, să discute cu soția lui. După ce au mers acasă la el, l-au întrebat dacă pot merge la el la serviciu, au fost și acolo, au vorbit cu colegii lui de la firmă. Asta înseamnă profesionalism, nu ceea ce au prezentat unele instituții media de la noi, povești cu Soros și altele de acest gen. Dar, la noi, basmele acestea sunt pentru electoratul PSD. Dacă scoți oamenii care n-au terminat opt clase din electoratul PSD, se duce foarte mult în jos acest partid. Atunci, la noi, pentru un astfel de electorat merge orice, agenturili, multinaționalele, Soros și așa mai departe. Eu nu-mi doresc decât ca multinaționalale să nu plătească, într-o lună, impozitele și taxele, s-ar putea să fie o problemă mare pentru statul român.

 

 

R.U.: În zilele în care ai stat în Piață, până să abroge Ordonanța 13, a fost vreun moment în care te-ai gândit că ei nu vor renunța?

A.R.: Intuiția mi-a spus că vor provoca un pic de haos. Că vor mai da o ordonanță, că vor mai strecura încă una și încă una, că vor mai amâna niște termene de juedactă pentru procesele lor și că, ușor-ușor, lumea se plictisește de proteste, vigilența scade și, apoi, tot fac ei ce vor. E în AND-ul lor să fure, să facă astfel de lucruri ticăloase. Câți hoți devin oameni serioși, onești și, deodată, au o revelație și spun: „Da, am greșit, am ajuns la atâția ani, am furat toată viața, dar am greșit, am dat o ordonanță noaptea, dar de acum o să fac doar bine pentru România”? Însă mă bucur că și-au dat arama pe față, pentru că, până acum, percepția publică era așa: există corupție în fiecare partid, dar partidele sunt bine intenționate, în mare, mai scapă niște hoți printre ei. Însă, media e bună, îi mai ia DNA și mergem înainte. Dar, acum, oamenii și-au dat seama exact care este ideea cu partidele politicie, cu politicienii, cu PSD.

Eu nu cred că mai e vreun om normal în țara asta care să mai voteze vreodată PSD. Măcar asta sper că am rezolvat-o. Chiar și acel electorat ușor indecis, dar care gândește, nu cred că va mai vota cu PSD de acum încolo. Însă cred că și dreapta românească, PNL, dar și alte partide, a facilitat foarte mut reîntoarcerea la putere a celor din PSD, printr-o lipsă totală de organizare.

 

 

R.U.: Așa este, însă nu știu dacă o soluție a fost să nu mergem la vot, așa cum s-a întâmplat la alegerile din 11 decembrie 2016. Poate măcar lecția asta am învățat-o, anume să alegem chiar și răul acela care ni se pare mai mic.

A.R.: Eu am o frică și acum legată de organizarea unor alegeri anticipate. Am o mare temere că, dacă ne prezentăm în toată țara la vot, mă gândesc să nu avem o surpriză și să ne trezim cu aceleași procentaje. Pentru că nu înseamnă că toți cei care nu au mers la vot ar fi fost împotriva PSD. Însă, pe viitor, sper ca lumea să meargă la vot.

 

 

R.U.: În 2014, când ne-am mobilizat la vot, la alegerile prezidențiale, am văzut că Iohannis a câștigat, deși Ponta era dat drept câștigător în toate sondajele care se făceau.

A.R.: Da, atunci nu știu dacă a câștigat Iohannis sau a pierdut Ponta. Atunci s-a văzut aroganța PSD, care a trimis candidat la președinție un puști obraznic, care face mișto de tot ce e în jur. Aici a pierdut foarte mult Victor Ponta și a pierdut și din electoratul mai vârstnic, care ar fi votat un alt candidat al PSD. Dar pe mine mă bucură greșeala asta și încurajez PSD să facă în continuare la fel.

 

 

R.U.: Ce momente din Piață te-au impresionat?

A.R.: Sunt multe momente. De exemplu, atunci când șoferul unui autobuz, oprind la stop, a deschis geamul și ne-a făcut semn, ne-a chemat și ne-a dat o pungă cu două portocale și un măr. Șoferul de autobuz nu cred că are o situație materială prea bună, probabil era masa lui pe ziua aceea. Sau au fost momentele în care eram singur în Piață și pe care nu le voi uita toată viața. Sau faptul că au venit oameni din Arad, din Suceava, au luat trenul și au venit în Piață, au dormit pe unde au putut, chiar și într-o scară de bloc, dar au vrut să fie lângă noi și să transmită un mesaj. Au mai fost momentele cu luminițele, cu steagul sau scările acelea de la metrou, care erau pline ochi. Nici măcar atunci nu am văzut pe nimeni frustrat, cum vezi dimineața, când e aglomerație la metrou. Din contră, toată lumea venea în Piață plină de speranță. Iar la acest protest mi-a plăcut mult că nu am văzut ura pe fețele oamenilor, cea care se vede la protestele organizate de partide. Este un protest mai mult de speranță, nu au fost oameni care să-și aducă în Piață frustrări reprimate din viața personală.

 

 

R.U.: Dacă ne-am gândi la un nivel al democrației la care am ajuns, pe o scară de la 1 la 10, unde crezi că este România acum?

A.R.: În primul rând, nu este democrație. Nu este ceea ce vedem acum, în care un partid – oricare, pentru că ei ne fură prin rotație - pune mâna pe țară și face ce vrea, iar mulți oameni sunt ținuți la limita subzistenței, doar cât să mai producă pentru ei. Nu cred că asta este democrație, ci este o dictatură sub o altă formă. O dictatură în care, spre deosebire de cea din vremea lui Ceaușescu, nu te arestează Poliția pentru că îți exprimi viziunea, ci te lasă în pace, pentru că nu contezi. Însă faptul că se fură atât de mult, că este un nivel foarte ridicat al corupției, că se încearcă un atac repetat la statul de drept, cred că asta este o altă formă de dictatură. Deci la zero suntem pe scara democrației. Hai, să zic 1, cel mult, pentru că avem alegeri libere, teoretic, dar și aici am dubii mari în privința modului în care se vor organiza următoarele alegeri. S-ar putea să ne spună Dragnea că nu mai sunt bani, în 2020, pentru a organiza alegeri, poate în 2021 le va face, dacă suntem cuminți și mai producem ceva. Cum să vorbim despre democrație într-o țară în care președintele Camerei Deputaților și președintele Senatului și mulți alți parlamentari sunt cu mari probleme penale? Asta este democrație?

 

 

R.U.: Crezi că cetățenii au greșit undeva, dacă ne uităm la felul în care arată România astăzi?

A.R.: S-a greșit în ‘90, momentul Piața Universității. Părinții noștri au mers pe ideea „capul pleacat, sabia nu-l taie”. Ar fi trebuit să moară o sută de mii de oameni, dacă era nevoie, să iasă în stradă tot Bucureștiul, până cădea Iliescu. Pentru că tovarășul Ion Iliescu a spus că rolul FSN era de a asigura un cadru pentru organizarea unor alegeri libere. După care FSN s-a transformat în partid, iar asta era adevărata intenție încă de la început. Practic, s-a confiscat Revoluția, pentru interesul personal al unor indivizi. Indivizi care sunt și acum în Sistem, fie ei direct, fie cei apropiați lor. Acolo s-a greșit, au mai greșit și bunicii noștri, în ’46-’47, când i-au primit cu flori pe cei veniți cu tancurile din Rusia. Dar acum nu vom da vina pe greaua moștenire, ci trebuie să privim spre ce avem de făcut mai departe.

 

 

R.U.: Mai suntem în momentul în care să greșim acum? Sau am înțeles și vom merge pe un drum bun.

A.R.: Dacă nu înțelegem, ne merităm soarta. Dar cred că acum s-a făcut un salt uriaș, exact cel de care aveam nevoie. Pentru că, dacă nu era această Ordonanță 13, nu știu cum s-ar fi schimbat lucrurile. Ar mai fi fost vreo patru ani de matrapazlâcuri, iar noi am fi avut senzația că ne mișcăm, că se mai fac lucruri. Dacă nu facem ceva acum, copiii noștri se vor găsi în situația noastră și a părinților noștri. Vom fi în aceeași situație și peste 27 de ani, în care copiii noștri ori pleacă din țară, iar eu îi voi încuraja să facă asta dacă nu se schimbă nimic în bine, ori vor avea soarta noastră.

 

 

R.U.: Cu PSD la putere, zici că trebuie să fim pregătiți să rămânem în stradă încă mai bine de trei ani și jumătate, până își termină acest mandat?

A.R.: Eu mi-am dat trei ani și jumătate până să plec din România, dacă aici nu se va schimba ceva în bine. Am decis să îmi aloc din timpul meu o oră, două, în fiecare zi, pentru a colabora cu diverse organizații, instituții, astfel încât să schimbăm niște lucruri și în plan politic. Dacă nu reușism în trei ani și jumătate să terminăm cu clasa asta politică, cu găștile astea penale, planul meu personal este să plec din țară. Dar eu sper să nu fie nevoie să fac asta. 

TAGS :
Mai multe din Actualitate Interna
Comentarii
Total 0 comments.
2483
 Media Culpa
 Numarul Curent
DESENAND (CA) LUMEA
 Vis a vis
 Scrisori de la cititori
 Prieteni 22