Curtea de Apel admite cererea ANI: Lui Brădișteanu i se vor confisca 4 milioane de euro

Dora Vulcan | 09.03.2017

Comisia de cercetare a averilor de la Curtea de Apel Bucureşti a admis cererea ANI de confiscare de la Şerban Brădişteanu, şeful Secţiei de chirurgie cardiacă de la Spitalul Floreasca, a sumelor de 3.595.333 de euro şi 414.000 de dolari.

Pe aceeași temă

 

 

 

 

Decizia urmează să fie comunicată instanţei, cu propunere de confiscare a acestei sume din averea medicului, transmite Digi 24. 

 

 

 

În septembrie 2008, Agenţia Naţională de Integritate a dispus confiscarea sumelor de 3.595.333 de euro şi 414.000 de dolari de la Şerban Brădişteanu, arătând că au fost obţinute nejustificat de către medic.

 

 

 

Iniţial, prin Ordonanţa din 11 martie 2011, Comisia de cercetare a averilor de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, clasând cauza.

 

 

 

ANI a contestat această ordonanţă de clasare, la Curtea de Apel Bucureşti şi, ulterior, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

 

 

 

În 8 mai 2014, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins recursul formulat de Şerban Brădişteanu, împotriva sentinţei din 22 ianuarie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, ca nefondat, menţinând sentinţa de anulare a Ordonanţei de clasare din 11 martie 2011 şi dispunând trimiterea dosarului înapoi la Comisia de cercetare a averilor de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, pentru a se pronunţa asupra diferenţelor nejustificate propuse a fi confiscate.

 

 

 

În faţa Comisiei de cercetare a averilor, reprezentanţii ANI au reuşit să demonstreze că Şerban Brădişteanu nu poate justifică, din veniturile licite obţinute, sumele de 3.595.333 de euro şi 414.000 de dolari.

 

 

 

Astfel, în 8 martie 2017, Comisia de cercetare a averilor a admis sesizarea ANI, această ordonanţă urmând a fi comunicată Curţii de Apel Bucureşti cu propunere de confiscare.

 

 

 

Până la acest dosar, acţiunile formulate împotriva ordonanţelor de clasare emise de către comisiile de cercetare a averilor erau considerate ca inadmisibile. În acest caz, pentru prima dată, instanţele de judecată au decis că aceste ordonanţe de clasare sunt acte administrative, putând fi atacate de către ANI la instanţa de contencios administrativ.

 

 

 

ANI ceruse instanţei, pe 15 septembrie 2008, confiscarea sumei de aproximativ patru milioane de euro de la medicul Şerban Brădişteanu, bani care ar fi fost obţinuţi în perioada 2000-2004, când acesta a fost senator PSD.

 

 

 

După verificarea declaraţiilor de avere ale lui Brădişteanu, ANI a constatat „o diferenţa vădit nejustificată între averea dobândită şi veniturile realizate în mod legal” de către fostul senator PSD.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22