Partidul lui Cioloș trebuie să fie partidul lui Iohannis

Tocat mărunt la televiziunile mafiei roșii, Cioloș a ezitat să facă pasul direct spre politică. Poate și din cauza aversiunii manifestate de presa mogulilor, dar și urmare a unei indecizii proprii care își are izvorul în personalitatea sa, fostul prim-ministru a hotărât să stea pe margine. Nu mai contează.

Avem acum pe masă un prim gest proactiv, odată cu anunțul înființării ”România 100”, ceea ce denotă că Dacian Cioloș a decis să mute. Întrebarea e ce vrea să fie o astfel de asociație. Un ONG? Nu mai e nevoie. O platformă de tip Alianța Civică? Va sfîrși prin a fi ignorată de majoritatea preopinenților politici. Atunci ce? Personal, nu văd altă rațiune decât trambulina pentru lansarea unui nou partid politic. Sau, eventual, catalizatorul unei fuziuni ori alianțe între PNL și USR, care să funcționeze cu Dacian Cioloș pe post de locomotivă electorală.

Mai plauzibilă pare a fi prima variantă. A doua ar fi mai degrabă una emoțională, desprinsă din acel entuziasm teoretic dar bine intenționat al publicului anti-PSD, cel visând dintotdeauna la marele partid de opoziție construit pe valori uitate de clasa politică actuală: cinste, lege, competență, viziune. Vina principală pentru eșecul unei platforme comune PNL-USR o are, apriori, PNL. Suspiciunile sunt deja fundamentul acestui partid - baronizarea sa și copierea ADN-ului PSD fac practic imposibilă o decizie internă prin care liberalii să accepte supremația unui lider precum Dacian Cioloș.

De altfel, Teodor Atanasiu, baronul neîncoronat al partidului și omolog al lui Liviu Dragnea, a transmis deja un mesaj public ferm potrivit căruia Cioloș nu putea fi acceptat ”moț” în fruntea PNL. Are dreptate. Profilul public al fostului comisar european nu are nicio legătură cu felul combinagiu de a face politică reprezentat de personaje tip Atanasiu. Nu înseamnă că în ultimii ani PNL n-a permis o infuzie de sânge proaspăt, nepătat cu viruși de esență pesedistă, dar garda nouă nu are nici forța și nici voința necesare pentru a contrabalansa influența baronilor liberali.

Șahul pe care îl dă liberalilor fostul premier cu ”România 100” ar putea provoca oarecare convulsie în organizațiile PNL și rămâne de văzut dacă agitația va împinge partidul către o racordare la comanda lui Cioloș. Nici la USR nu se simte suficientă combustie internă menită să cupleze tânărul partid la ”România 100”. Totuși, USR rămâne o opțiune mai deschisă decât PNL pentru o asociere sub managementul direct al lui Dacian Cioloș.

Dar cea mai palpabilă opțiune pare să fie înființarea unui nou partid. Este și cea mai dificilă, în absența resurselor financiare de tipul celor generate cu atâta dexteritate, via banul public, de PSD, PNL sau UDMR. Dar o nouă formațiune politică, ghidată de un lider propulsat el însuși de stradă (”Colectiv”) către butoanele puterii politice, ar fi cel mai bun răspuns la recentele proteste de amploare provocate de atacul PSD la statul de drept (OUG 13).

Demersul transformării ”România 100” în partid ar fi primit cu entuziasm de toți cei care s-au săturat de ”actuala clasă politică”. USR este și el cumva un grup politic asociat valorilor Pieței, însă nu are lideri-locomotivă care să-l facă suficient de credibil printre tinerii care strigă ”DNA să vină să vă ia”. Cioloș deține încă suficiente rezerve de credibilitate capabile să-l poată impune în liderul politic al străzii ”antisistem”.

Discuțiile despre doctrină și orientare politică sunt aproape inutile. Niciun partid nu atrage voturi prin astfel de argumente într-o piață politică profund viciată. Principalele valori doctrinare vor fi de natură emoțională. Iar ”România 100” și Dacian Cioloș pot capitaliza puternic nemulțumirea segmentului activ și rațional al electoratului față de ofertele politice actuale. De aceea, doctrina, proiectul politic, orientarea nu sunt acum chestiuni esențiale.

Esențială rămâne, în opinia mea, cuplarea viitoarei formațiuni politice la cea mai puternică ancoră politică anti-PSD: președintele Iohannis. De aceea, cred că ”România 100” va avea succes dacă va face joncțiunea cu imaginea din ultima vreme a lui Klaus Iohannis. De fapt, partidul lui Cioloș trebuie să fie ”partidul lui Iohannis”, dacă își propune mai mult decât accesul în viitorul parlament peste pragul de 5%.

Iohannis și Cioloș sunt perfect compatibili, ambii și-au asociat puternic imaginea cu strada după ”Colectiv” și #rezist. Ambii susțin justiția independentă, onoarea, cuvântul dat, seriozitatea politică, asocierea cu nucleul dur european. Amândoi pot face o bună echipă - magnet pentru toată acea Românie ce pariază pe viitor, nu pe trecut.

Nu există un impediment în prezidențialele din 2019. Iohannis rămâne candidatul partidului condus de Cioloș, iar fostul premier poate aștepta cu răbdare încrezătoare următoarele alegeri pentru șefia țării. Până atunci, rămâne timp pentru consolidarea axei Iohannis-Cioloș, singura în măsură să impună voința străzii pe scena politică. În paralel, DNA, instanțele, aliații occidentali vor permite anticorpilor democrației autentice să continue curățenia în măruntaiele societății, ceea ce va ușura și mai mult misiunea ”partidului lui Cioloș și Iohannis”.