Tatiana Niculescu, lectură în premieră din „Mistica rugăciunii şi a revolverului. Viaţa lui Corneliu Zelea Codreanu“

Humanitas | 13.03.2017

Pe aceeași temă

Editura Humanitas vă invită marţi, 21 martie, ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu, la o nouă seară de lectură publică Dacă e marţi, scriitori îţi citesc. Tatiana Niculescu va citi un fragment din volumul Mistica rugăciunii şi a revolverului. Viaţa lui Corneliu Zelea Codreanu, recent apărut la Editura Humanitas.

 

„Titlul acestei cărţi, împrumutat din textul lui Emil Cioran Mon pays, rezumă cel mai bine vâltoarea anilor ’30 în România, acea epocă a «martirilor sângeroşi» sau a «visătorilor sanghinari», întemeietori ai unei «mişcări crude, amestec de preistorie şi profeţie, de mistică a rugăciunii şi a revolverului». O epocă, spune Cioran, care «fusese întemeiată pe idei feroce» şi care «a dispărut în ferocitate».

Povestea lui Corneliu Zelea Codreanu nu poate fi înţeleasă în afara contextului istoric în care acesta a trăit, a oamenilor pe care i-a cunoscut, a şcolilor prin care a trecut, a experienţelor pe care le-a parcurs, a lecturilor care l-au format şi a unei Europe răvăşite, aflate între două războaie devastatoare şi în căutarea unei speranţe de supravieţuire. Reconstituind chipul unei epoci care a amestecat religia cu politica şi a sfârşit în sânge şi barbarie, această carte încearcă să-l redea pe Corneliu Zelea Codreanu trecutului şi istoriei.“ (Tatiana NICULESCU)

 

Accesul la eveniment este gratuit şi se face pe baza unei rezervări prealabile prin Eventbook.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22