Leu slab şi dobânzile mari, efectul populismului iraţional

Tema majorărilor salariale persistă, cu toa­te că nu există studii de impact, nici ana­lize calitative, nici soluții de finanțare a acestor cheltuieli uriașe. Factura de salarii a statului se umflă ame­nințător, riscând să sufoce investițiile pentru ur­mă­to­rii ani. Fondul Suveran de Investiții rămâne o cons­trucție opacă, neclară, iar pe culoarele bizantine ale politicii românești se ve­hi­culează deja câteva pro­pu­neri de președinți ai aces­tuia. Se intensifică sce­na­riile protecționiste, odată cu presiunile pen­tru prelungirea înghețării tarifelor de RCA. Toată suflarea politică promite câte ceva, fără a avea vreo idee cât de mică des­pre posibilitățile financiare sau despre efec­tele asupra economiei.

Persistă deci incertitudinea privind poli­ti­ca economică și fiscală de compensare a efectelor negative pe care le va provoca acest buget euforic și ambiția de a aplica promisiunile electorale, cu orice risc și fără niciun calcul economic. Insistența de a abandona lupta împotriva corupției prin diverse tertipuri și prin schimbări legis­la­tive care ar putea transforma România în­tr-un paradis al risipei banului public fără consecințe penalizatoare este o frână în ca­lea investițiilor străine, preocupate de in­cer­titudinea juridică. Guvernanții par să sus­țină intervenționismul în economie, tra­seu în dezacord cu tendințele euro­pe­ne. În plus, în loc să profite de o conjunc­tură economică favorabilă, guvernanții apasă pe pedala cheltuielilor, ceea ce poa­te amplifica atât deficitul bu­getar, cât și pe cel de cont curent, punând astfel presiune constantă pe mo­neda națională.

Principalul motiv al în­gri­jorării investitorilor este lip­sa de încredere în guver­nanți și în politicile lor eco­nomice, care par haotice, populiste și riscante. Incer­titudinea politică nu pare să se risipească prea curând, afectând implementarea poli­ticilor economice şi încrederea inves­ti­to­rilor, avertizează analiştii.

Preţurile sunt sub presiunea dublă a scum­pirii potenţiale a petrolului şi a de­valo­ri­zării leului, deşi inflaţia pare temperată la un nivel rezonabil, deoarece majorările de preţuri sunt deocamdată compensate de scăderile de taxe. „Deşi indicele inflaţiei pa­­re încă mic, reducerile de taxe încă dis­­torsionează (cea mai recentă, de eli­minare a taxei radio-TV, a tras în jos in­flaţia cu 0,4 puncte procentuale); în ace­laşi timp, inflaţia CORE – care elimină pre­ţurile volatile şi pe cele administrate – a accelerat de la 0,5% la 0,9%, ma­xi­mumul din mai 2015 (fără reducerea de TVA din ianuarie 2017, ar fi depăşit pra­gul de 1%). Preţurile dau, aşadar, semne de viaţă și procesul de reflaţie va con­ti­nua“, avertizează Ciprian Dascălu, eco­nomistul şef al ING Bank România.

Nu doar leul stă sub presiunea neîn­cre­derii penalizatoare a pieţelor financiare, ci şi datoria publică. Costurile la care se fi­nanţează statul român au urcat vertiginos, du­pă o perioadă calmă, în timpul Ca­bi­netului Cioloş, în care România se finanţa mai ieftin ca Polonia.

Viitorul sună îngrijorătoar pentru analişti, care estimează că aceste castane fierbinţi ale risipei postelectorale vor fi scoase din foc cu mâinile băncii centrale. Economiştii de la National Bank of Greece (NBG), ban­că comercială care face afaceri la noi sub sigla Banca Românească, estimează că BNR va urca dobânda cheie la finalul anu­lui la un nivel de 4%.

„Dacă nu apar măsuri fiscale de corecţie sau dacă nu vor fi tăiate investiţiile, es­timăm pentru anul 2017 că deficitul bu­getar se va adânci până la 3,8% din PIB, depăşind atât ţinta bugetară, cât şi li­mi­ta de 3% valabilă în Uniunea Europeană. În acest scenariu ne aşteptăm ca, spre finalul anului, BNR să restrângă politica monetară şi să ridice dobânda sa cheie cu 2,25%, până la 4%“, arată un raport al economiştilor de la NBG.

Dacă dobânda de politică monetară a băn­cii centrale va face acest salt, de la nivelul actual de 1,75%, până la 4%, atunci cre­di­tul va deveni o afacere scumpă atât pen­tru firmele, cât şi pentru cetăţenii ţării.

Devalorizarea leului, creşterea preţurilor şi tarifelor, scumpirea creditelor sunt efec­tele perverse, dar sigure, ale politicilor eco­no­mi­ce haotice, aruncate în piaţă doar din cu­noaşterea şi instinctul politicienilor, fă­ră a se baza pe studii de impact, analize de oportunitate sau pe vreun real interes faţă de bunăstarea cetăţenilor. Majorările pen­sii­lor şi salariilor mici pot fi anulate rapid de un leu mai slab, un preţ mai ma­re, de o majorare de taxe sau de dobânzi. Dar nu acesta este cel mai mare risc al eu­foriei ri­sipei banului public, ci de­ze­chi­li­bra­rea fi­nanţelor ţării de aşa manieră în­cât să avem din nou nevoie de curbe de sa­crificiu sau de banii finanţatorilor in­ter­na­ţionali. Ob­se­sia aruncării în derizoriu a lup­tei îm­po­triva corupţiei, camuflate de politici po­pu­liste iraționale, îşi arată cos­tu­rile.