De același autor
Tema majorărilor salariale persistă, cu toate că nu există studii de impact, nici analize calitative, nici soluții de finanțare a acestor cheltuieli uriașe. Factura de salarii a statului se umflă amenințător, riscând să sufoce investițiile pentru următorii ani. Fondul Suveran de Investiții rămâne o construcție opacă, neclară, iar pe culoarele bizantine ale politicii românești se vehiculează deja câteva propuneri de președinți ai acestuia. Se intensifică scenariile protecționiste, odată cu presiunile pentru prelungirea înghețării tarifelor de RCA. Toată suflarea politică promite câte ceva, fără a avea vreo idee cât de mică despre posibilitățile financiare sau despre efectele asupra economiei.
Persistă deci incertitudinea privind politica economică și fiscală de compensare a efectelor negative pe care le va provoca acest buget euforic și ambiția de a aplica promisiunile electorale, cu orice risc și fără niciun calcul economic. Insistența de a abandona lupta împotriva corupției prin diverse tertipuri și prin schimbări legislative care ar putea transforma România într-un paradis al risipei banului public fără consecințe penalizatoare este o frână în calea investițiilor străine, preocupate de incertitudinea juridică. Guvernanții par să susțină intervenționismul în economie, traseu în dezacord cu tendințele europene. În plus, în loc să profite de o conjunctură economică favorabilă, guvernanții apasă pe pedala cheltuielilor, ceea ce poate amplifica atât deficitul bugetar, cât și pe cel de cont curent, punând astfel presiune constantă pe moneda națională.
Principalul motiv al îngrijorării investitorilor este lipsa de încredere în guvernanți și în politicile lor economice, care par haotice, populiste și riscante. Incertitudinea politică nu pare să se risipească prea curând, afectând implementarea politicilor economice şi încrederea investitorilor, avertizează analiştii.
Preţurile sunt sub presiunea dublă a scumpirii potenţiale a petrolului şi a devalorizării leului, deşi inflaţia pare temperată la un nivel rezonabil, deoarece majorările de preţuri sunt deocamdată compensate de scăderile de taxe. „Deşi indicele inflaţiei pare încă mic, reducerile de taxe încă distorsionează (cea mai recentă, de eliminare a taxei radio-TV, a tras în jos inflaţia cu 0,4 puncte procentuale); în acelaşi timp, inflaţia CORE – care elimină preţurile volatile şi pe cele administrate – a accelerat de la 0,5% la 0,9%, maximumul din mai 2015 (fără reducerea de TVA din ianuarie 2017, ar fi depăşit pragul de 1%). Preţurile dau, aşadar, semne de viaţă și procesul de reflaţie va continua“, avertizează Ciprian Dascălu, economistul şef al ING Bank România.
Nu doar leul stă sub presiunea neîncrederii penalizatoare a pieţelor financiare, ci şi datoria publică. Costurile la care se finanţează statul român au urcat vertiginos, după o perioadă calmă, în timpul Cabinetului Cioloş, în care România se finanţa mai ieftin ca Polonia.
Viitorul sună îngrijorătoar pentru analişti, care estimează că aceste castane fierbinţi ale risipei postelectorale vor fi scoase din foc cu mâinile băncii centrale. Economiştii de la National Bank of Greece (NBG), bancă comercială care face afaceri la noi sub sigla Banca Românească, estimează că BNR va urca dobânda cheie la finalul anului la un nivel de 4%.
„Dacă nu apar măsuri fiscale de corecţie sau dacă nu vor fi tăiate investiţiile, estimăm pentru anul 2017 că deficitul bugetar se va adânci până la 3,8% din PIB, depăşind atât ţinta bugetară, cât şi limita de 3% valabilă în Uniunea Europeană. În acest scenariu ne aşteptăm ca, spre finalul anului, BNR să restrângă politica monetară şi să ridice dobânda sa cheie cu 2,25%, până la 4%“, arată un raport al economiştilor de la NBG.
Dacă dobânda de politică monetară a băncii centrale va face acest salt, de la nivelul actual de 1,75%, până la 4%, atunci creditul va deveni o afacere scumpă atât pentru firmele, cât şi pentru cetăţenii ţării.
Devalorizarea leului, creşterea preţurilor şi tarifelor, scumpirea creditelor sunt efectele perverse, dar sigure, ale politicilor economice haotice, aruncate în piaţă doar din cunoaşterea şi instinctul politicienilor, fără a se baza pe studii de impact, analize de oportunitate sau pe vreun real interes faţă de bunăstarea cetăţenilor. Majorările pensiilor şi salariilor mici pot fi anulate rapid de un leu mai slab, un preţ mai mare, de o majorare de taxe sau de dobânzi. Dar nu acesta este cel mai mare risc al euforiei risipei banului public, ci dezechilibrarea finanţelor ţării de aşa manieră încât să avem din nou nevoie de curbe de sacrificiu sau de banii finanţatorilor internaţionali. Obsesia aruncării în derizoriu a luptei împotriva corupţiei, camuflate de politici populiste iraționale, îşi arată costurile.
