Parlamentul britanic a aprobat ieșirea Regatului Unit din Uniunea Europeană

E.b. | 14.03.2017

Parlamentul britanic a aprobat luni seara proiectul de lege privind Brexitul, fapt care va permite guvernului condus de conservatoarea Theresa May să activeze procesul de ieșire a Regatului Unit din Uniunea Europeană (UE), transmit agențiile internaționale de presă.

Pe aceeași temă

 

 

Camera Lorzilor a acceptat legea așa cum a fost votată în cursul serii și de Camera Comunelor, fără amendamentele pe care le introdusese cu câteva zile în urmă, care vizau protejarea celor trei milioane de cetățeni europeni care trăiesc în Regatul Unit și acordarea ultimului cuvânt parlamentului în privința acordului final cu Bruxelles-ul, transmite EFE, preluată Agerpres.

 

Cu 274 de voturi pentru și 135 contra, parlamentarii au renunțat la amendamentul privind cetățenii europeni, în timp ce cu 274 de voturi pentru și 118 împotrivă au eliminat cel de-al doilea text, care prevedea că parlamentul poate respinge viitorul acord negociat cu UE, transmite EFE.

 

Purtătoarea de cuvânt a opoziției laburiste în Camera Lorzilor, Dianne Hayter, a declarat că formațiunea sa a renunțat să prelungească procedura de adoptare a legii odată ce majoritatea conservatoare din Camera Comunelor a arătat clar că "Guvernul nu va ceda".

 

În ultimele zile s-a speculat că șefa guvernului ar putea activa chiar marți articolul 50 al Tratatului de la Lisabona, care declanșează Brexitul, însă purtătorul său oficial de cuvânt a exclus această variantă luni după-amiaza.

 

Acesta a indicat că Theresa May va aștepta să facă acest pas până la finalul lunii, termenul maxim pe care ea însăși l-a fixat pentru a notifica Bruxelles-ul privind ieșirea Regatului Unit din UE. 

 

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22