Leon Dănăilă, reclamat la Consiliul Discriminării pentru declarațiile anti-homosexuali

Dora Vulcan | 17.03.2017

Senatorul PNL Leon Dănăilă a fost reclamat vineri la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării după declarațiile făcute despre homosexuali. „Un homosexual poate să cumpere copii, poate să-i fure, poate să-i achiziţioneze pe alte căi”, a spus el.

Pe aceeași temă

 

 

 

 

 

 

 „Mesajul politic al domnului senator Leon Dănăilă țintește un grup de indivizi pe baza anumitor caracteristici protejate de către OG 137/2000, articolul 15, și anume orientarea sexuală. Astfel, mesajul domnului senator Leon Dănăilă diferențiază în mod clar între grupurile de persoane heteorsexuale și cele homosexuale, criteriul de diferențiere fiind cel al orientării sexuale. Prin asocierea expresă dintre homosexuali și acțiuni sancționate de Codul Penal, Leon Dănăilă dezvoltă un sentiment de frică și panică privind reprezentarea în spațiul public a comunității LGBT. Astfel, Leon Dănăilă contribuie la încetățenirea stereotipurilor și a prejudecăților privind indezirabilitatea comunității LGBT”, se arată într-un comunicat al asociației MozaiQ, organizație comunitară a persoanelor LGBT (lesbiene, gay, bisexuali și persoane transgender) din România.

 

 

 

„Privind ținta mesajului, prin stigmatizarea orientării sexuale Leon Dănăilă marginalizeză persoanele având aceste trăsături în afara limitelor normale ale relațiilor sociale, afectând stima de sine a acestora și promovând izolarea lor. Astfel, se face nu numai o diferențiere clară între grupurile de persoane heteorsexuale și cele homosexuale pe criteriul orientării sexuale dar, în plus, această diferențiere demonizează comunitatea LGBT în opoziție cu comunitatea non-LGBT. Această dihotomie încurajează mobilizarea sentimentului anti-gay și marginalizarea persoanelor LGBT nu numai din viața publică dar și din alte aspecte sociale, economice și culturale”, mai arată asociația care a depus plângerea.

 

 

 

„Declarația domnului Leon Dănăilă este asimilată unui comportament care are ca scop sau vizează atingerea demnității umane ori crearea unei atmosfere de intimidare, ostile, degradante, umilitoare sau ofensatoare, îndreptat împotriva unui grup de persoane sau unei comunități şi legat de apartenența acestora la o orientarea sexuală”, precizează asociația MozaiQ.

 

 

 

Neurochirurgul Leon Dănăilă (PNL), împotriva căsătorilor între persoane de acelaşi sex

 

 

Neurochirurgul Leon Dănăilă, senator PNL, spune, într-un interviu pentru News.ro, că el este împotriva căsătoriilor între persoane de acelaşi sex
El argumentează că doar cuplurile heterosexuale pot să facă copii, în vreme ce ”un homosexual poate să cumpere copii, poate să-i fure, poate să-i achiziţioneze pe alte căi”.

 

Eu sunt pentru căsătoriile de sex opus, heterosexuale. Eu aşa am învăţat, eu sunt de la ţară. Eu n-am pomenit la mine homosexuali. Eu aici am auzit. N-am pomenit aşa ceva. Heterosexualii, ei dau naştere la copii, pot să facă copii. Un homosexual poate să cumpere copii, poate să-i fure, poate să-i achiziţioneze pe alte căi. Să-i înveţe să devină tot aşa, sau femeile care sunt de acelaşi sex care vor să se căsătorească între ele, sau doi bărbaţi”, a declarat Leon Dănăilă, conform News.ro.

 

Neurochirurgul a spus că el pur şi simplu nu îi înţelege pe homosexuali.

 

”Pe mine m-a frapat un singur fapt: domnule, un bărbat se îndrăgosteşte de alt bărbat. El e homosexual. Dar de ce unul este îmbrăcat ca femeie şi unul ca bărbat? Domnule, ia-ţi o femeie dacă îţi plac femeile, de ce îl îmbraci ca femeie? Lasă-l tot ca bărbat dacă îţi plac bărbaţii. Eu asta nu pricep, mintea mea nu poate să priceapă. Nu, una e femeie, ălalalt e bărbat. Asta nu pricep. Îmbracă-i pe amândoi bărbaţi. Îţi plac bărbaţii? Poftim!”, a precizat el.

 

Leon Dănăilă a mai spus că, în opinia sa, legiferarea drepturilor minorităţilor sexuale ar fi un semn de regres al societăţii.

 

”Eu, dacă am fost în Statele Unite şi am avut burse, cunosc că acolo sunt şi lesbiene şi fel de fel. A fost legiferat să se căsătorească între ele. Dar e o minoritate, totuşi. Dă societatea înapoi, după părerea mea. Eu am mai spus o dată şi o repet că nu sunt de acord cu căsătoriile între persoanele de acelaşi sex”, a conchis senatorul PNL.

 

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22