Arhivă PDF începând din 1990 I Abonamente Revista 22 I Access Abonați PDF


Dezbatere GDS
„Corporaţiile profită, ţara pierde!“. Un mit riscant pentru economie şi societate

Miercuri, 15 martie, revista 22 şi Grupul pentru Dialog Social (GDS) au organizat dezbaterea cu tema „Corporaţiile profită, ţara pierde!“. Un mit riscant pentru economie şi societate, moderată de Lidia Moise. Principalii vorbitori au fost Andrei Cornea şi Ionuţ Simion, la discuţii participând şi politicieni, economişti şi reprezentanţi ai patronatului autohton.

 

Publicăm în continuare fragmente din această dezbatere.

LIDIA MOISE (Revista 22):

Începem această conferinţă prin a-i ruga pe domnii Andrei Cornea şi Ionuţ Simion să ne vorbească despre perspectiva mai lar­gă a situaţiei capitalului străin şi a mul­tinaţionalelor în România şi în Europa. Dom­nule Cornea, de ce avem această ten­dinţă de a critica intens capitalul străin?

 

Capitalismul - un sistem amoral

 

ANDREI CORNEA (GDS):

Capitalul străin este străinul prin ex­ce­lenţă, străinul fără patrie, deoarece este mul­tinaţional, e desţărat. Natura umană se construieşte printr-o idee simplă: „că­maşa mi-e mai aproape decât haina“. E simplu să-i lauzi pe ai tăi în faţa unui pu­blic format din ei: vei primi aplauze, iar tu vei avea impresia că eşti un mare ora­tor. Natura egocentrică îi face pe oameni să creadă că ei sunt centrul universului: co­pilul mic crede că toţi cei care se învât în jurul lui îi sunt slujitori. Emanciparea de această viziune este dificilă. Copiii, ca şi popoarele, se dezvoltă încet-încet şi îşi dau seama că nu sunt centrul universului. În trecut, multe triburi se numeau pe ele însele „cei strălucitori“, „cei frumoşi“; în schimb, străinii erau „nevorbitorii“, „bâl­bâiţii“ (asta înseamnă barbarii), în ge­neral cei care au defecte, care sunt alt­fel. În Antichitate, unii dintre cei mai mari filosofi şi scriitori greci considerau că aşa-zişii barbari sunt sclavi prin natură, pentru că sunt oameni inferiori. Mai târ­ziu, au venit filosofii cosmopoliţi care au zis că toţi oamenii sunt la fel de liberi sau de sclavi, în funcţie de circumstanţe. Apoi, creştinismul a promovat ideea de frăţietate a tuturor oamenilor în faţa lui Dumnezeu, dar această formulă a fost con­trazisă în practică în momentul în care Sfântul Pavel a cerut ca fiecare să-şi păs­treze locul pe care îl are.

 

În general, de-a lungul timpului, toată lu­mea a fost împărţită între noi şi ceilalţi, aceştia fiind întotdeauna răul, fiindcă răul vine din altă parte. Epoca modernă a adus ceva şi mai sinistru: a găsit justificări ştiin­ţifice pentru prejudecăţi. Rasismul s-a ba­zat pe o interpretare aşa-zis ştiinţifică a darwinismului şi a legilor evoluţiei biolo­gice. Discriminarea de clasă socială a avut la bază teorii economice care pretindeau că sunt ştiinţifice. Ne-am fi aşteptat ca lucrurile acestea să se încheie după Al Doilea Război Mondial, după Declaraţia Uni­versală a Drepturilor Omului, dar ia­tă că ele reapar.

 

Capitalismul, ca sistem economic şi cu re­percusiunile lui sociale şi politice, nu este un sistem moral. Dar nu este nici un sis­tem imoral. E un sistem amoral, care nu se bazează în mod explicit pe o declaraţie de moralitate. Dacă ţinem seama de teoria lui Adam Smith, capitalismul s-a dezvoltat şi există în mare măsură graţie viciilor oa­menilor: aceştia sunt ambiţioşi, intră în com­petiţie, sunt lacomi, vor să aibă bani şi bunuri cât mai multe etc. Din însu­ma­rea acestor vicii se naşte prosperitatea.

 

Revenind la România zilelor acestea, e evi­dent că ideea conform căreia corporaţiile sunt răul e o stupiditate amestecată cu propagandă. Corporaţiile nu sunt îngeri, însă acuzaţia legată de scosul a zeci de mii de demonstranţi în stradă, cu directorii ca­re îşi somează angajaţii să iasă la pro­teste e complet absurdă. Problema e că astfel de idei sunt crezute de o parte a societăţii, nu mică, formată mai ales din telespectatorii unor anumite televiziuni. Aceş­tia se uită la televiziunile respective tocmai fiindcă ei cred astfel de lucruri, intrând astfel într-un cerc vicios. Aceste idei au succes la unii oameni din două motive fundamentale. În primul rând, pen­tru că e natural să crezi că străinul e de vină. Apoi, pentru că aceşti oameni nu au posibilitatea directă de a verifica infor­maţiile. E foarte uşor să creadă în cons­pi­ra­ţii, iar cea mai simplă formă de cons­piraţie e cea a corporaţiilor. Marea noastră problemă este cum am putea face ca aceste prostii să fie mult mai puţin cre­zute decât sunt acum.

Globalizare versus localizare şi populism

 

LIDIA MOISE:

Domnule Ionuţ Simion, aveţi o perspectivă destul de amplă asupra economiei. Cât mit şi câtă realitate e în aceste acuzaţii con­temporane conform cărora marile cor­poraţii nu îşi plătesc impozitele şi cât cân­tăresc ele în economia românească?

 

IONUŢ SIMION (preşedintele Camerei de Comerţ Româno-Americane – AmCham România):

Trebuie să pun problemele într-un con­text politic şi într-unul economic. Din punct de vedere politic, sunt cel puţin trei lucruri majore care s-au întâmplat: pri­mele două ţin de pericolul de dezin­tegrare a Uniunii EuropeneGrexit şi Brexit -, la care se adaugă alegerile din Sta­tele Unite ale Americii. Toate aceste miş­cări vin pe fondul creşterii po­pu­lis­mu­lui – o platformă care le permite unor po­liticieni să-şi atingă anumite obiective. Da­că ne uităm însă la contextul economic, ca­re a alimentat această creştere a po­pu­lismului cel puţin în Uniunea Europeană, dincolo de perioada de criză, vorbim în ultimii ani despre o creştere economică re­lativ scăzută, care nu a rezolvat pro­ble­mele, ci le-a scos, una câte una, la iveală. E un model capitalist care nu şi-a dovedit viabilitatea pentru toată lumea, nu e o so­luţie universală, ba, din contră, s-a de­monstrat că multe categorii sociale nu-şi văd visul împlinit într-un astfel de model economic. Există o forţă care nu poate fi măsurată de nimeni: a patra revoluţie in­dustrială, cea tehnologică, cu impactul di­gi­talizării, producţia 3D şi robotica. Acum, toată lumea îşi mută atenţia de la globalizare la revoluţia tehnologică. Până acum a existat frica de globalizare, care a determinat creşterea populismului. Îmi permit să spun că, în trei-patru ani, vom vor­bi despre frica de tehnologie, de mă­suri luate împotriva avansului fără limite al acesteia. Nu în ultimul rând, observ şi tensionarea la un nivel fără precedent, pe fondul problemelor geopolitice, a relaţiilor comerciale. Ca să sintetizez, din punct de vedere economic, vorbim despre glo­ba­li­za­re, în timp ce, din punct de vedere po­li­tic, vorbim despre localizare, de popu­lism.

 

Anul trecut, sloganurile de la alegerile din Statele Unite au fost „America first“ ver­sus „Stronger together“„America în pri­mul rând“ vesus „Mai puternici îm­preună“. Prin „America first“, domnul Trump spune că toate companiile ame­ri­ca­ne trebuie să-şi repatrieze profiturile, să-şi desfăşoarea activitatea în SUA, pentru asta fiind stimulate. Foarte puţini jur­na­lişti au scos în evidenţă faptul că în Ame­rica se preconizează a se introduce aşa-nu­mita Border tax, prin care toate expor­turile vor fi scutite de taxe, iar toate im­porturile vor fi taxate cu cel puţin 20%. Me­sajul e acesta: companiile americane să-şi desfăşoare activitatea în America, an­gajând americani, şi vor beneficia de scu­tiri de impozite şi taxe, iar cele care vor aduce bunuri şi servicii din afară vor plăti taxe care devin prohibitive. Acesta e pro­tec­ţionism. Acum, ne dorim noi să spu­nem „România first“, să credem că noi, românii, vom reuşi prin noi înşine şi să lăsăm companiile străine să plece? În fapt, ar trebui să adoptăm celălalt slogan, „Stron­ger together“. Când aceste com­panii străine deja primesc stimulente din partea guvernelor lor să se întoarcă acasă, noi le spunem, într-o formă sau alta, să plece? Membrii AmCham – în care sunt doar 40% companii americane, 32% sunt româneşti, iar restul sunt organizaţii de diferite niveluri - vin şi ne spun: voi nu lu­aţi atitudine, voi nu spuneţi că noi suntem aici deoarece credem în România, vrem să facem afaceri aici, afaceri reciproc avan­tajoase din care să prosperăm cu toţii?

 

http://revista22.ro/files/news/manset/default/foto-dezssatere-1.jpg

Ionuţ Simion şi Andrei Cornea în timpul dezbaterii

 

 

Câteodată, miturile despre companiile mul­tinaţionale vin, din păcate, de la un ni­vel foarte înalt: guvernatorul Băncii Na­ţio­nale a spus că multinaţionalele trebuie să respecte legislaţia privind preţurile de trans­fer pentru că nu plătesc impozite şi taxe în România. Dacă cineva s-ar uita, ar vedea că această contribuţie a impozitului pe profit la bugetul de stat e de doar 3,6%. Ar trebui să ne uităm însă şi la con­tribuţia acestor companii la bugetul de stat sub formă de accize, de TVA – e ade­vărat, sunt taxe plătite de populaţie, dar colectate de aceste companii şi date mai departe statului pentru a duce la bună în­deplinire programul de guvernare.

 

Până acum vorbeam de manipulare – o informaţie care avea o doză de adevăr, prezentată într-un anume fel, pentru a obţine un obiectiv. Acum însă vorbim la ni­vel global de ştiri false, repetate la ne­sfârşit, până lumea începe să le creadă. Dacă multinaţionalele din România nu vor lua poziţie şi nu vor spune lucrurilor pe nume, vorbind despre ce merge bine şi ce nu, ele sunt supuse riscului ca ştiri false să fie tratate ca adevăruri, iar companiile multinaţionale să fie tratate ca inamicul numărul unu. Nu e corect ca o companie să spună „dacă nu-mi dai cutare lucru, plec“, dar nici nu e corect, în egală mă­sură, ca un guvernant, un politician să spu­nă „dacă nu le convine, să plece“. Avem probleme semnificative cu bugetul de stat, eu sunt îngrijorat de maniera în care se va realiza acest buget, pentru că are o ţintă destul de ambiţioasă când vine vorba de venituri. Investiţiile străine di­rec­te reprezintă o sursă foarte importantă care ar trebui valorificată. Nu suntem sin­gura ţară pentru investitori – amintiţi-vă câte investiţii străine am pierdut, pentru că vecinii noştri fie s-au mişcat mai re­pe­de, fie au fost mai flexibili, fie au fost chiar mai îndrăzneţi.

 

Pot fi de acord cu faptul că este o pro­ble­mă maniera în care companiile multi­na­ţionale înţeleg să respecte statul în care îşi desfăşoară activitatea, cred că e un su­biect important, care trebuie dis­cu­tat, dar a spune că multinaţionalele sunt cele res­ponsabile de prezenţa oamenilor pe străzi şi că ele sunt cele care au generat astfel de mişcări... De regulă, oamenii pe care îi angajează multinaţionalele au un nivel de educaţie foarte ridicat şi ştiu să discearnă între bine şi rău.

 

LIDIA MOISE:

Cât de reală este această bănuială că ma­rile companii îşi mută profitul în ţara-ma­mă? De ce ar face asta, de vreme ce aici impozitul este mai mic?

 

IONUŢ SIMION:

Există o doză de adevăr. Explicaţia e simplă: chiar dacă în România cota de impozit e de 16%, iar în America e de, să zicem, 35%, dacă profiturile din România pe care le repatriezi în ţara-mamă pot fi investite la o rentabilitate mai mare decât da­că ai ţine banii aici, se justifică o astfel de atitudine. Să nu uitaţi însă că toate companiile, indiferent de ce se spune că urmăresc, au un scop fundamental: ma­xi­mizarea profitului. Din punct de vedere al legislaţiei, multinaţionalele au venit către statul român şi i-au spus ce fel de legi să introducă astfel încât să se asigure că toate companiile, indiferent de originea capitalului, plătesc impozite şi taxe la bugetul de stat. Toate multinaţionalele de care am cunoştinţă şi care sunt membre ale Camerei de Comerţ Româno-Amer­i­cane luptă împotriva concurenţei fiscale neloiale. Neplata de impozite şi taxe în România este o concurenţă fiscală ne­lo­ia­lă, pentru că acele bunuri şi servicii sunt mai ieftine. Şi atunci multinaţionalele sunt primele care vor să existe acest teren firesc de desfăşurare a concurenţei.

Interconectivitatea face imposibil izolaţionismul

 

CRISTIAN DIACONESCU (fost ministru de Externe):

Afirmaţia aruncată pe piaţă în legătură cu multinaţionalele este perfect stupidă, având în vedere atât iniţiatorii, cât şi conceptul pus în discuţie. Din păcate, partidele care astăzi sunt la guvernare nu speră la elec­toratul din zona multinaţionalelor şi nu au proiecte pentru multinaţionale.

 

În general, în lumea civilizată se evită co­li­ziunea dintre politic şi economicul din zo­na corporaţiilor transnaţionale. Dacă exis­tă însă probleme din această pers­pectivă, ele nu se rezolvă în piaţa publică. Da, au fost politici împotriva multi­na­ţio­nalelor, rezultate dintr-un anumit tip de sim­bo­lis­tică. De exemplu, în Turcia, în pe­rioada 1998-2001 au fost luate măsuri ad­mi­nis­tra­tive politice împotriva corpo­ra­ţii­lor din Franţa şi Italia pentru că cele două state condamnau genocidul armean. În zilele noastre, e interesant de văzut ce se va în­tâmpla în SUA, dar e total nefezabil spre im­posibil de a intra într-un război cu ma­rile companii. Nu pentru că ele ar fi de­par­te de orice responsabilitate – putem dis­cu­ta de la caz la caz, inclusiv în Ro­mâ­nia -, ci pentru că s-a intrat într-o zonă a in­ter­co­nectivităţii, rezultat al globalizării, care poate fi contrazisă la nivel retoric, dar că­reia, din punct de vedere al actului prac­tic de decizie, este imposibil să-i con­tra­pui izolaţionismul, mai mic sau mai mare.

 

Privind la România, nu există posibilitatea să iei o decizie politică prin care să faci să plece multinaţionalele. Nimeni nu ştie cum s-ar putea face aşa ceva. Dar e ne­voie de un anumit tip de control. Foarte multe astfel de companii şi-au per­fec­ţio­nat prezenţa pe piaţă profitând de co­rup­ţie, iar ăsta e un fenomen mai mult sau mai puţin cunoscut, în orice caz mai mult sau mai puţin urmărit de zona judiciară. Oportunităţile economice sunt una, „ca­na­lele simplificate“ – pe care, sigur, mulţi ofer­tanţi români le pun la dispoziţie – sunt alta. Dar nu despre asta discutăm. Problema fundamentală este că, într-un moment de criză a exprimării publice, niş­te personaje dintr-un partid politic, care habar n-au despre ce e vorba, au urcat în piaţă un subiect care prinde la un anumit mediu. Dar, pe fond, cred că inter­co­nec­tivitatea face astăzi inutilă orice dezbatere alarmantă.

 

Capitalul - un animal sperios

 

GABRIEL BIRIŞ (consultant fiscal):

Ca să putem vorbi de stabilitate şi pre­dictibilitate – ceea ce toţi investitorii cer, fie ei români sau străini – avem nevoie de bază fiscală mare şi de cote mici. Erodarea prin tot felul de scutiri şi excepţii, plus evaziunea fiscală, nu ne ajută, deoarece cre­ează riscuri şi impredictibilitate. E trea­ba noastră, ca stat, să avem legi bune şi să le implementăm bine. Trebuie să ne creăm expertiza în aşa fel încât să avem condiţii egale pentru toată lumea. Capitalul e un animal foarte sperios. El nu stă să se bată: dacă nu eşti prietenos cu el, fuge.

 

În momentul de faţă, asistăm în plan global la o schimbare de paradigmă. Com­mon Reporting Standard face ca secretul fiscal practic să nu mai existe. Trans­pa­renţa va fi cvasitotală în câţiva ani. Acum cinci-şapte ani, presiunea pe managerul financiar la multinaţionale era să nu cum­va să plă­tească grupul respectiv o rată medie de fiscalitate mai mare decât media industriei. Acum e ca nu cumva să fie sub me­dia in­dustriei, pentru că s-a schimbat para­dig­ma, iar noi putem să profităm de asta prin transparenţă.

 

CĂTĂLIN PREDOIU (deputat PNL):

Când mă uit la sintagma capital străin, aș ab­solutiza termenul capital, deoarece stră­in e un termen relativ. Capitalul străin din România e capital național la el acasă. Ba chiar aș putea spune că, uneori, capi­talul străin e capital românesc: dacă un an­treprenor român înregistrează o com­panie în Olanda, de exemplu, și se în­toarce în România investind aici profitul, se cheamă că avem de a face cu capital străin, dar, de fapt, e cât se poate de ro­mâ­­nesc. Termenul de capital e esențial pen­tru economie - nu ne putem închipui economia capitalistă fără capital. Am consultat statisticile și am găsit că, între 1991 și 2015, aproximativ 42 de miliarde de euro au fost investiți în România de com­panii străine. Dintre aceștia, apro­xi­mativ 35 de miliarde de euro au fost in­vestiți de către cele 120-130 de societăți mul­tinaționale. Aceste companii angajează cam o treime din forța de muncă din sec­to­rul privat și plătesc un salariu mediu net dublu față de salariul mediu net plătit de companiile românești. Prin urmare, tre­buie să spunem din capul locului că economia românească și dezvoltarea sa, pe care ne-o dorim către o cifră de creștere ca­re să ne permită să ne gândim la con­vergența reală către spațiul euro, nu e po­sibilă fără capital străin și fără companii mul­tinaționale. Ele sunt și un fenomen ca­re ține de cultura muncii și a mana­ge­men­tului, prin metodele pe care le-au adus, printr-o anumită disciplină, educația și per­­fecționarea angajaților etc. Deci nu poa­­te fi contestat rolul pozitiv pe care îl au societățile multinaționale în economia românească.

 

Problema apare când ne deplasăm către al doilea termen din sintagma capital străin, pentru că acolo intrăm în zona politicului. Aici începem să resimțim lipsa ma­na­ge­mentului politic românesc în raport cu fe­nomenul globalizării. Aceasta a început prin a privatiza fără a avea o strategie și fără control post-privatizare. Ne trebuia apoi o ordine echilibrată și echitabilă în ra­portul dintre capitalul străin și interesele locale, având instrumentul legal, pentru că legea e în mâna autorităților române și trebuie folosită inteligent. Altfel, riscăm ca fenomene care țin de un prost ma­na­gement politic sau de lipsă de strategie să se transforme în costuri economico-socia­le locale. Calea potrivită nu este ostilizarea acestui capital, pentru că retragerea lui ne creează probleme.

 

Mai trebuie să înțelegem că dezvoltarea ca­pitalului național și a antrepenorilor locali nu se rezolvă prin oprimarea capitalului stră­­in, ci simplificând legile, educând Fis­cul să aibă un comportament civilizat față de bu­siness, creând facilități de creditare, sim­pli­ficând administrația, eliminând co­rup­ția de toate tipurile, pregătind forța de mun­că ce lipsește în acest moment, având o politică inteligentă față de salariul mi­nim.

GABRIEL SINCU (consultant, Ernst & Young):

O să vă spun o glumă care circulă în me­diul nostru, al fiscalișilor. Zece prieteni mergeau în fiecare seară într-un bar și beau bere de 100 de dolari, iar nota o împărțeau în funcție de taxele pe care le plătea fiecare, astfel încât cel mai bogat dintre ei plătea cam 60 de dolari, ultimii trei nu plăteau nimic, iar restul plăteau cei 40 de dolari rămași. Toate bune și fru­moase până în ziua în care barmanul le-a dat un discount de 20%. Când au împărțit banii și primul și-a revendicat 60% din sumă, ceilalți au făcut scandal, zicând că le fură bani ce li se cuvin, și i-au dat și o bătaie. În seara următoare, omul n-a mai apărut, ducându-se să bea o bere offshore, într-un paradis fiscal. Ceilalți s-au întâlnit ca de obicei, dar ultimii trei n-au mai bă­ut nimic, fiindcă nu-și permiteau. Cam as­ta e și situația noastră, dacă îi vom goni pe cei cu capital.

 

Revenind la zilele noastre, noi ne temem că bugetul o să dea cu rest, și atunci ur­mătoarea etapă va fi eliminarea cotei uni­ce, ceea ce ne poate trimite cu 10-20 de ani în urmă, când aveam impozite pe sala­rii de 60% pentru ce depășea 200-300 de dolari. Trebuie ca orice înseamnă legislație fiscală să fie făcută cu cap. Dacă vom re­du­ce tot mai mult baza despre care vorbea Gabriel Biriș, totul se va răsturna și va tre­bui să punem în loc ceva din altă parte.

 

Investitorii autohtoni şi capitalul străin

 

CRISTIAN PÂRVAN (preşedintele Patronatului Investitorilor Autohtoni – PIAROM):

Mai multe studii arată că structura inves­tițiilor străine în țările din Grupul de la Vișegrad diferă sensibil de cea a in­ves­tițiilor străine din România, în sensul că acolo s-a investit în capacități de pro­ducție a bunurilor care se vând, în timp ce la noi s-au făcut și se continuă inves­tițiile majoritare în lucruri speculative – fără a fi ceva negativ în asta, sunt in­vestiții corecte, dar care nu aduc neapărat aport la PIB și la bugetul de stat.

 

Mediul de afaceri autohton a cerut eli­mi­narea discriminării românilor de către ro­mâni prin lipsa consolidării fiscale accep­tată grupurilor străine, dar de ani întregi Ministerul de Finanțe ne spune că nu se poate. Institutul Național de Statistică ara­tă că în România sunt 55.000 de gru­puri de firme. Dintre acestea, 5.000 sunt ro­mânești, 50.000 sunt străine și numai 100 dintre acestea au centrul fiscal în Ro­mânia. Cum adică, n-ai găsit spațiu fiscal pentru amărâtele astea firme româneşti?

 

Dacă tot dăm ajutoare de stat din taxele și impozitele noastre, haideți să le dăm, sigur, celor care se califică, dar să băgăm un criteriu pentru firmele străine: câți fur­nizori au în România. E și o cerință de a an­trena mai mult mediul de afaceri ro­mâ­nesc în relația cu capitalul străin. Ne do­rim să crească această colaborare - noi nu vrem să plece multinaționalele, ci vrem să lucreze mai mult cu noi în România. Me­diul de afaceri românesc recunoaște va­loarea multinaționalelor, nu este contra lor, dar cere să nu mai fie discriminat în țara lui în favoarea multinaționalelor de către decidenții politici.

 

AURELIAN DOCHIA (membru în CA al BRD-SG):

Discuția națională care s-a iscat, cu declarațiile unor politicieni, are niște explicații foarte simple: din punct de vedere politic, e bine să găsești un țap ispășitor pe care să-l arăți cu de­getul când ai probleme. De data asta au fost com­paniile multinaționale. Nu e ceva nou pen­tru România, seamănă cu în­ce­putul anilor ’90, când nu ne vindeam ța­ra, deși nu voia nimeni să o cumpere. Este vorba și despre o concurență între in­te­resele ca­pi­talului național și cele ale ca­pi­talului stră­in. Primul simte că e tratat in­corect în mul­te privințe și încearcă să-și obțină drep­tatea, având tot dreptul să facă asta, așa cum și capitalul străin are ins­trumente prin care încearcă să-și pro­moveze in­te­re­sele. Este o concurență ne­ce­sară și să­nă­toasă, nefiind nimic de speriat în ea.

 

În schimb, mă îngrijorează mișcările care se petrec pe plan global în legătură cu atitudinea față de capitalul național și cel străin, începând cu cutremurul care are loc în SUA și continuând cu replicile pe care le vedem în diverse țări europene, un­de vântul bate acum în direcția națio­nalis­mului, a protecționismului, a luptei îm­po­triva globalizării. Există o atitudine socială profundă de teamă de pierdere a con­tro­lu­lui asupra mediului economic național. Direcția pe care o vor lua lucrurile în aces­te state ne va influența foarte mult și pe noi. Nu m-ar mira ca în perioada ur­mă­toare să nu mai discutăm despre obiecții împotriva multinaționalelor, pentru că nu vom mai avea împotriva cui să facem aceste obiecții.

 

A consemnat RĂZVAN BRĂILEANU

2934
.