Tehnic, despre decizia CCR

Saga Ordonanţelor 13-14 a arătat că există decizii guvernamentale proaste care nu pot fi oprite prin mijloace penale și că e datoria cetățenilor să își manifeste clar opoziția cu privire la ele.

Laura Stefan 21.03.2017

De același autor

Ultima decizie a CCR a generat divergențe de opinie majore între comentatori atât cu privire la soluția pronunțată, cât și cu privire la motivarea ei. O primă întrebare e: ce are dreptul CCR să analizeze în­tr-un conflict juridic de na­tură constituțională?

 

Spre deosebire de situația în care CCR face verificarea constituționalității unei nor­me unde aceasta e ana­lizată prin prisma normelor cons­tituționale incidente, aici Curtea verifică o stare de fapt în care sunt implicate mai multe instituții publice pentru a de­termina dacă există sau nu un conflict în­tre ele. O statistică disponibilă pe site-ul CCR arată că din 2005 până în prezent au existat 33 de sesizări din care, conform ana­lizei judecătorului Cristi Danileț, 12 au fost admise – 3 împotriva Senatului, 2 îm­potriva guvernului, 2 împotriva preșe­din­telui, 1 împotriva parlamentului, 2 îm­po­triva ÎCCJ și 2 împotriva PÎCCJ. Pre­ce­den­tul conflict în care a fost implicat PÎCCJ privea cercetarea miniștrilor și a foștilor miniștri și a generat și el ample dezbateri în societate. Pentru a genera un conflict juridic de natură constituțională, instituția publică în cauză utilizează propriile ins­tru­mente – de exemplu, în cazul ÎCCJ, con­flictele au fost generate de hotărâri ju­de­că­torești care au făcut obiectul analizei CCR. Așadar, faptul că în cazul de față ne aflăm în fața analizei unui dosar penal nu este ceva excepțional. De altfel, cu greu poate fi închipuit un conflict juridic de natură constituțională care să implice Parchetul și care să aibă legătură cu aspecte ce ex­ced ancheta penală. Faptul că până acum ÎCCJ și PÎCCJ au fost rar protagoniștii unui conflict face să fim neobișnuiți cu ana­li­zarea dosarelor penale sau a deciziilor judecătorești de către CCR. Asta nu în­seamnă, însă, că se poate rezolva un astfel de conflict juridic de natură cons­tituțională fără o asemenea analiză.

 

O a doua întrebare e: când poate fi incidentă legislația penală în aprobarea unei OUG?

 

CCR arată că în privința legislației primare – legi, OG-uri, OUG-uri – condițiile de le­galitate se suprapun peste cele de cons­ti­tuționalitate. Cu alte cuvinte, nu putem avea legislație primară nelegală, ci doar le­gislație primară neconstituțională. Această discuție este relevantă din perspectiva apli­cabilității infracțiunii de abuz în ser­viciu – prin Decizia 405/2016, CCR „a ară­tat că în sfera de cuprindere a acestei noțiuni nu poate intra și actul juridic nor­mativ, întrucât, în această situație, le­gislația penală ar interfera cu pro­ce­duri judiciare reglementate de legiuitor în mod expres printr-o legislație dis­tinc­tă, respectiv excepția de nelegalitate/ex­cepția de neconstituționalitate“. Even­tualele neconstituționalități pot fi solu­țio­nate de CCR sau, dacă este vorba despre OG-uri sau OUG-uri, remediate în par­la­ment. În materie penală, OUG-urile pro­duc efecte definitive la intrarea în vigoare, iar înainte de acest moment ele nu pot fi contestate la CCR. Această problemă sub­zistă, dar ea nu poate fi rezolvată prin ins­trumente penale. O viitoare modificare cons­tituțională ar trebui să o remedieze fie prin introducerea unei căi de atac anterioare intrării în vigoare a OUG-uri­lor, fie, așa cum s-au mai propus, prin eliminarea totală a OUG-urilor ca ins­tru­mente de legiferare sau măcar prin re­strângerea sferei lor de aplicare, prin eli­minarea penalului și a contravenționalului unde normele mai favorabile se aplică re­troactiv. Nici oportunitatea aprobării legis­lației primare nu poate fi analizată folo­sind instrumente penale. În cazul OG-uri­lor și OUG-urilor, parlamentul poate cen­zura acțiunea guvernamentală modificând sau chiar respingând respectivele acte. Nici CCR nu poate să invalideze legislația primară pe lipsă de oportunitate.

 

CCR a stabilit că favorizarea infractorului nu poate fi comisă prin simpla aprobare a unui act normativ – „nu este de acceptat ca autoritatea legiuitoare primară sau delegată (parlamentari sau miniștri) să intre sub incidența legii penale prin însuși faptul adoptării sau participării la actul decizional al adoptării actului normativ, aceasta îndeplinindu-și o atri­buție constituțională“. Prin natura ei, o normă prin care se dezincriminează anu­mi­te infracțiuni sau o normă de grațiere este în beneficiul unor persoane care au comis infracțiuni. Dacă acest lucru ar fi suficient pentru a comite favorizarea in­fractorului, aceste acțiuni – dezincri­mi­narea și grațierea – ar trebui să fie ab ini­tio interzise. În privința art. 13 din Legea 78/2000, CCR arată că faptul că o per­soană care beneficiază de aplicarea unei norme generale de dezincriminare sau de grațiere nu echivalează cu obținerea unui folos necuvenit, reamintind în acest sens Decizia 405/2016 citată anterior. Cât pri­vește infracțiunea de la art. 8 din Legea 115/1999, CCR arată că ea este „este in­cidentă atunci când prezentarea de către membrii guvernului a datelor inexacte este rezultatul îndeplinirii unei obligații legale față de cei îndrituiți să solicite aces­te date, parlamentul, respectiv preșe­dintele României“. CCR concluzionează că, în condițiile în care plângerea depusă fă­cea referire la infracțiuni care prin na­tura lor nu puteau fi comise în legătură cu aprobarea OUG 13/2017, soluția ar fi tre­buit să fie clasarea dosarului. În concluzie, CCR a decis că derularea anchetei in rem în aceaste condiții „echivalează cu o în­căl­care gravă a principiului separației puterilor în stat, garantat de art. 1 alin. (4) din Constituție, deoarece Ministerul Public nu doar că își depășește atribuțiile prevăzute de Constituție și de lege, dar își arogă atribuții ce aparțin puterii le­gislative sau Curții Constituționale“.

 

Saga Ordonanţelor 13-14 a arătat că există de­cizii guvernamentale proaste care nu pot fi oprite prin mijloace penale și că e da­toria cetățenilor să își manifeste clar opo­ziția cu privire la ele. Dacă pentru pro­movarea OUG 13/2017 ar fi existat indicii că s-ar fi oferit mită eram fără îndoială într-o situație în care Parchetul putea interveni așa cum a făcut în cazul Severin. Este nevoie de o discuție serioasă și calmă cu privire la ce poate intra în sfera penală și ce excede acestei sfere.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22