Turcan: Toader, ministrul antijustiţiei şi purtător de cuvânt al PSD/ALDE - salvarea penalilor

E.b. | 23.03.2017

Raluca Turcan, preşedintele PNL, a declarat că Tudorel Toader, ministrul Justiţiei, a dovedit în Parlamentul European că este, de fapt, ”ministrul antijustiţiei şi purtătorul de cuvânt al coaliţiei PSD-ALDE de salvare a propriilor penali de la vârful ei şi a corupţilor din rândul clientelei”.

Pe aceeași temă

 

 Turcan susţine că  omisiunile şi declaraţiile reprobabile făcute în cadrul PE îl descalifică pe Toader ca ministru al Justiţiei.

 

 

”Tudorel Toader, ministrul Justiţiei, a dovedit, în Parlamentul European, că este, de fapt, ministrul antijustiţiei şi purtătorul de cuvânt al coaliţiei PSD-ALDE de salvare a propriilor penali de la vârful ei şi a corupţilor din rândul clientelei. Domnul Toader a minimalizat cât a putut rolul nefast al Ordonanţei 13. Deşi pare ceva mai abil, domnul Toader s-a dovedit a fi pe acelaşi capalod cu predecesorul său, Florin Iordache, a spus că  Ordonanţa de Urgenţă 13 în sine nu a fost o problemă şi că problema constă doar în modul cum a fost adoptată, «la 10-11 seara»”, a declarat Raluca Turcan, conform News.ro, în legătură dezbaterea din Comisia pentru libertăţi civile, justiţie şi afaceri interne (LIBE) a Parlamentului European.

 

Liderul PNL a susţinut că ministrul Justiţiei se preface că nu observă problema de fond a OUG 13, una foarte gravă.

 

”Îi amintesc domnului Toader doar un aspect al acestei probleme: OUG 13 îi ştergea lui Liviu Dragnea una din acuzaţiile penale, adevăr recunoscut de preşedintele PSD”, a adăugat Turcan.

 

Raluca Turcan a mai spus că ”astfel de omisiuni şi declaraţii reprobabile – făcute în cadrul Parlamentului European - îl  descalifică pe Tudorel Toader ca ministru al Justiţiei şi îl califică din plin pentru rolul de avocat al domnilor Dragnea şi Tăriceanu”.

 

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat, miercuri, în cadrul unei dezbateri din Comisia pentru libertăţi civile, justiţie şi afaceri interne (LIBE) a Parlamentului European că problema nu a fost Ordonanţa de Urgenţă 13 prin care erau dezincriminate mai multe infracţiuni, ci faptul că actul normativ a fost adoptat noaptea.

 

”Ordonanţa de urgenţă în sine nu a fost o problemă. Problema a fost poate de procedură: când şi cum a fost adoptată. Societatea a reacţionat la faptul că ordonanţa a fost adoptată la 10-11 seara, ceea ce-i foarte adevărat şi foarte nefiresc. Numai că Guvernul putea să lase ordonanţa să intre în vigoare în ziua în care a fost publicată în Monitorul Oficial. Guvernul a dat un termen de zece zile pentru ca ordonanţa să intre în vigoare, de unde personal am bănuit mai degrabă o lipsă de abilitate în tehnica legislativă, decât un gând de a legifera în fapt de seară”, a declarat Tudorel Toader în cadrul dezbaterilor din comisia LIBE.

 

Tudorel Toader a criticat ancheta făcută de DNA asupra modului în care a fost adoptată OUG 13, spunând că decizia Curţii Constituţionale (CCR) de constatare a unui conflict juridic între puterea legislativă şi justiţie este una care îi place foarte mult.

 

 

Democraţia şi justiţia din România (LIBE)

 

 

Comisia pentru libertăţi civile, justiţie şi afaceri interne a Parlamentului European a organizat miercuri o dezbatere pe tema democraţiei şi justiţiei din România, în urma scandalului generat de OUG 13. Parlamentarii de la Bruxelles vor să audă direct de la cei implicaţi cum s-au derulat evenimentele din ţara noastră în contextul respectivului act normativ.

Printre vorbitori se numără ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, filosoful Gabriel Liiceanu şi jurnaliştii Liviu Avram de la Adevărul şi Attila Biro de la Rise Project. De asemenea, aproximativ 20 de reprezentanţi ai protestatarilor din marile oraşe ale României sunt prezenţi la dezbaterile din comisia LIBE a Parlamentului European pe tema democraţiei şi justiţiei din ţara noastră.

 

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22