Companiile americane i-au dat lui Grindeanu o foaie de parcurs privind statul de drept

I.m. | 29.03.2017

O delegație a marilor companii americane care au investitii in Romania, condusă de de Eric Stewart, președintele Consiliului de Afaceri Americano-Român (AMRO), i-a inmanat premierului Sorin Grindeanu "o foaie de parcurs" cu prevederi referitoare la statul de drept, transparență și eficiență.

Pe aceeași temă

 

Aceste prevederi sunt considerate prioritare pentru dezvoltarea afacerilor între cele două părți oamenii de afaceri din SUA, potrivit Agerpres.

 

Este fara precedent ca mari corporatii dintr-o tara aliata sa dea guvernului Romaniei un astfel de document, dar el vine ca urmare a derapajelor majore ale coalitiei PSD-ALDE din primele trei luni de guvernare.

 

Corporatiile americane i-au inmanat premierului Sorin Grindeanu foaia de parcurs cu ocazia intalnirii dintre premier si o delegație a 12 companii, delegatie condusă de Eric Stewart, președintele Consiliului de Afaceri Americano-Român (AMRO).

 

"Statul de drept, transparența, eficiența, acestea sunt incluse într-o foaie de parcurs pe care am prezentat-o celor două guverne (SUA și România n.r.). Mi se pare o parte extrem de normală în a face afaceri, pentru ca prioritățile să fie focusate clar ambelor guverne. În trecut, Guvernul SUA a lucrat foarte aproape cu Guvernul român pe toate aceste chestiuni. Am văzut foarte mult progres și companiile noastre se simt încrezătoare că atunci când fac afaceri în România totul va fi corect, legal și transparent. Un exemplu vizavi de această încredere este această misiune de afaceri care a fost prezentă aici, cea mai mare misiune de afaceri adusă vreodată în România. Companiile sunt foarte entuziasmate de ce se întâmplă", a spus Stewart, la finalul întâlnirii, citat de Agerpres.

 

 Steward precizat că foaia de parcurs a fost pregătită de experți din Washington care sunt familiarizați cu domeniul de afaceri și cu România și că ea ar trebui luată in considerare de guvern.  

 

 

"Privesc această întâlnire ca un început. Vorba lunga la noi înseamnă sărăcia oamenilor şi niciuna din părţi nu îşi doreşte acest lucru. Lucrurile concrete pe care le vor stabili în întâlnirile de azi şi mâine (de către AMRO cu miniştrii n.r.) trebuie să devină realitate. Am prezentat datele pe care le avem din punct de vedere economic. Am discutat priorităţile inclusiv de buget. Sunt încrezător că parteneriatul strategic dintre SUA şi România va cunoaşte o dezvoltare semnificativă în perioada următoare şi din punct de vedere economic", a spus Grindeanu la finalul întâlnirii avute cu Eric Stewart.

 


"Domnul Stewart mi-a spus şi ambasadorul, excelenţa sa, că e cea mai puternica delegaţie economică care a fost prezentă în aceşti ani în România, ceea ce ne face optimişti pentru viitor. Nu a fost o întâlnire de curtoazie. S-au discutat lucruri concrete, proiecte concrete pe care putem să le dezvoltăm şi pe care le vom dezvolta în anii următori. Pe parcursul zilei de azi şi de mâine vor avea întâlniri miniştri cu reprezentanţii companiilor prezente astăzi la întâlnire, fie că vorbim de sănătate, apărare, transporturi, energie, finanţe şi aşa mai departe, ceea ce duce la ce ne dorim, şi anume paşi concreţi pentru întărirea parteneriatului strategic pe care România îl are cu SUA", a mai spus Grindeanu, potrivit Agerpres.

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22