Constantin: În casa noastră a venit Tăriceanu cu 1-2 prieteni și acum ne scot pe geam VIDEO

E.b. | 31.03.2017

Copreședintele ALDE Daniel Constantin spune că se așteaptă să fie exclus din partid, după ce a rămas fără sprijin politic și, în curând, va rămâne și fără funcțiile de ministru și vicepremier.

Pe aceeași temă

 

 

Constantin spune că mai mulți colegi de-ai săi nu mai au acces în sedii și nici la documente și că în spatele acestor gesturi se află Călin Popescu Tăriceanu, celălalt  ider al ALDE, conform Digi24.

 

„Abuzurile continuă, se schimbă oameni în mod abuziv, se sechestrează lucruri. Astea sunt lucruri minore care țin de un anumit comportament și care din păcate a plecat de la copreședintele Tăriceanu și se pare că s-a extins și la o parte dintre colegii din teritoriu. Nu e vorba de mine, e vorba de colegi care nu mai au acces în sedii”, a spus Daniel Constantin, la Digi24.

 

 

 

 

„Este un abuz și o preluare ostilă, dacă vreți. Se convoacă în mod unilateral ședințe, colegii de la fostul PC nu mai au acces în sedii, aud chiar că se vor folosi conturile partidului în mod unilateral, chiar dacă suntem ordonatori de credite amândoi. Sunt lucruri care depășesc imaginația și pe care nu le bănuiam a le pune în dreptul d-lui Tăriceanu”, a adăugat el.

 

Daniel Constantin, care a rămas copreședinte ALDE, spune că speră, chiar și în aceste condiții, situația „se va îndrepta” în partid.

 

„Cel puțin până la acest simulacru de congres convocat ilegal mă voi lupta, cu toate că înțeleg că urmează să fiu și exclus. Eu aveam o casă care se numea PC. În casa noastră a venit dl Tăriceanu cu 1-2 prieteni, o rudă, două, trei, cinci. Noi, de bună-credință, acceptăm să vină în casa noastră, cu sedii, grupuri parlamentare, și după un timp constatăm că ei n-aveau gânduri curate și după doi ani spun: nu mai e loc de voi în această casă și ne scot pe geam, pe ușă, pe unde nimeresc”, a mai spus Daniel Constantin.

 

 

 

********************

 

 

Daniel Constantin a pierdut sprijinul ALDE in urma unor dispute aprinse cu presedintele Senatului, Calin Popescu Tariceanu, de asemenea copresedinte ALDE.In consecinta, ALDE a propus ca Daniel Constantin sa fie inlocuit din functia de ministru al Mediului si vicepremier cu Gratiela Gavrilescu.

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22