Arhivă PDF începând din 1990 I Abonamente Revista 22 I Access Abonați PDF


Ministrul Justiției, tot mai contestat în PSD pentru că nu i-a revocat pe Lazăr și Kovesi
Dora Vulcan - - - -
2017-03-31
Actualitate Interna
2

Creşte numărul social-democratilor care îşi exprimă nemulţumirea faţă de ministrul justiţiei. Ei spun că aşteaptă ca Tudorel Toader să explice de ce nu a fost oportună declanşarea procedurilor de revocare pentru şefii Parchetului General şi DNA.

 

 

 

Subiectul urmează să fie discutat săptămâna viitoare şi în cadrul Comitetului Executiv al PSD, care se va reuni la Sinaia. Finalul conferinţei de patruzeci de minute pe care a susţinut-o ministrul justiţiei în urmă cu două zile i-a luat prin surprindere pe multi social-democraţi.

 

 

 

„Mă aşteptam ca în final concluzia să fie propunerea de revocare sau declanşarea procedurilor de revocare. Sigur că nu am reuşit să înţeleg de ce şi ce mi se pare ciudat este că, dacă tot am stat o ţară întreagă 45 de minute să ascultăm unde s-a greşit şi ce ar trebui corectat, de ce nu a mai alocat măcar cinci minute să explice de ce nu este oportună în acest moment propunerea de revocare”, a declarat telefonic, pentru Digi24, Claudiu Manda, președinte PSD Dolj.

 

 

 

Liderul social-democraţilor din Senat spune că acest nivel de aşteptare a fost generat chiar de ministru când a anunţat evaluarea. Nu este însă mulţumit de rezultat.

 

 

„E, cum spune românul, ca pătrunjelul în ciorbă, nici nu ajută, nici nu strică”, spune Șerban Nicolae. 

 

 

Liderul senatorilor social-democrați îi cere ministrului să facă un audit la DNA şi Parchetul General.

 

 

„Bilanţurile triumfaliste, pompoase, cu ghilimele de rigoare, cu şampanie şi pişcoturi nu au niciun fel de referire la aspectele negative ale activităţii, la disfuncţionalităţi”, a declarat Șerban Nicolae.

 

 

De la Vaslui, preşedintele organizaţiei locale avertizează conducerea PSD că cineva va deconta politic această lipsă de atitudine.

 

 

„Trebuie să corectăm legislaţia, trebuie să corectăm normele de conduită, modalităţile, procedurile, trebuie să facem ceva. Nu ne spune nimic despre ce măsuri totuşi pot fi luate pentru ca asemenea lucruri şi derapaje să nu se mai întâmple. Nimic nu ne garantează că simpla analiză va rezolva problema”, a declarat pentru Digi24 Dumitru Buzatu, președinte PSD Vaslui.

 

 

În tabăra ALDE, lucrurile se văd altfel:

 

 

„Probabil s-a gândit la interesul ţării în momentul când a luat această decizie şi lucrurile trebuie să meargă mai departe”, spune Andrei Gerea, vicepreședinte ALDE.

 

 

Chiar dacă s-a arătat dezamăgit de concluziile ministrului justiţiei, Liviu Dragnea a anunţat că nu se impune schimbarea acestuia. Şi premierul Sorin Grindeanu a dat asigurări că ministrul nu va fi înlocuit.

 

 

 

***

 

 

 Miercuri, in cadrul unei declaratii de presa, dupa finalizarea raportului privind activitatea celor doi procurori sefi, Tudorel Toader a anuntat ca in acest moment nu este oportuna revocarea procurorului general, Augustin Lazar, si a sefei DNA, Laura Codruta Kovesi.

 

 

 

TAGS : tudorel toader ministrul justitiei evaluare kovesi lazar DNA decizie CCR OUG 13 dragnea grindeanu Hans Klemm raport evaluare tudorel toader psd nemultumiri
Mai multe din Actualitate Interna
Comentarii
Valerio 2017-03-31
Să NU vă pună DRACU să REVOCAŢI din funcţie pe procurorul general Augustin Lazăr şi pe şefa D.N.A. Laura Codruţa Koveşi s-au să-l schimbaţi din funcţie pe Ministrul Justiţiei TUDOREL TOADER.P.S.D.-ul DACĂ FACE GREŞEALA ASTA AJUNGE LA ALEGERI ANTICIPATE.
?????? 2017-03-31
Așa dupå cum subliniază și domnul Adrian Năstase, considerați că în privința concluziilor și oportunității recomandărilor și măsurilor, la raportul pe care l-a întocmit ministrul de la justiție, ar trebui avute în vedere și considerentele CCR prilejuite de sezizarea formulată la adoptarea OUG nr 13/2017, referitoare la "oportunitate" și "legalitate" , în activitatea guvernului ?
Total 2 comments.
2364
 Media Culpa
 Numarul Curent
DESENAND (CA) LUMEA
 Vis a vis
 Scrisori de la cititori
 Prieteni 22
.