Nichita, judecat pentru corupţie, angajat la CJ «ca să meargă la ministere pentru avize»

E.b. | 02.04.2017

Maricel Popa, şeful Consiliului Judeţean Iaşi şi preşedinte al organizaţiei PSD, l-a angajat pe Gheorghe Nichita, judecat în două dosare pentru fapte de corupţie, pentru că nu sunt atât de mulţi oameni în Iaşi ”care să se priceapă”,

Pe aceeași temă

 

 

Maricel Popa susţine că nu avea pe cine să trimită la ministere pentru avize, iar experienţa acestuia trebuie folosită, conform News.ro.

 

Maricel Popa, preşedintele CJ Iaşi, a spus, într-o conferinţă de presă, că până la o decizie a instanţei, Gheorghe Nichita se bucură de prezumţia de nevinovăţie şi că are nevoie de experienţa sa la Consiliul Judeţean.

 

Popa a anunţat că Nichita va începe să lucreze de luni în CJ Iaşi, în funcţia de consilier al său şi se va ocupa ”cu dezvoltarea proiectelor importante ale judeţului”.

 

Nu avem atât de mulţi oameni în Iaşi care să se priceapă. Are experienţă bogată în administraţie şi trebuie să o folosim. Avem proiecte mari şi el poate merge la Bucureşti. Nu am om la CJ să-l trimit la ministere pentru un aviz. Nu va avea drept de semnătură, dar va avea un birou împreună cu ceilalţi consilieri ai mei”, a spus preşedintele CJ Iaşi, Maricel Popa.

 

 

Gheorghe Nichita, fost primar al Iaşuluia declarat, miercuri, la o televiziune locală, că va fi consilier al preşedintelui CJ Iaşi, Maricel Popa, şi că se va ocupa de coordonarea proiectului Sistemului de Management Integrat al Deşeurilor din judeţul Iaşi. El a mai spus că nu vrea ”încă” să se implice politic în PSD Iaşi şi că angajarea sa la CJ nu reprezintă o mutare politică, în condiţiile în care Maricel Popa este liderul filialei judeţene a PSD Iaşi.

 

Gheorghe Nichita a candidat în decembrie 2016 pe listele PRU, la deputaţi, însă partidul nu a intrat în Parlament.

 

 

 

Două dosare de corupţie

 

 

 

Fostul primar al Iaşiului Gheorghe Nichita a fost trimis în judecată de procurorii DNA în două dosare de corupţie.

 

În noiembrie 2015, Gheorghe Nichita a fost trimis în judecată de DNA după ce ar fi utilizat Poliţia Locală pentru a-şi urmări fosta iubită, alături de el fiind deferiţi justiţiei fostul director al Poliţiei Locale Iaşi Liviu Hliboceanu şi un fost şef de serviciu din instituţie.

 

În rechizitoriul procurorilor DNA se arată că, în perioada 25 decembrie 2013 - 30 aprilie 2015, Gheorghe Nichita l-a determinat pe Hliboceanu să îşi îndeplinească în mod defectuos atribuţiile de serviciu prin folosirea necorespunzătoare a resurselor materiale şi umane ale Poliţiei Locale Iaşi.

 

Procurorii susţin că, timp de un an şi jumătate, Gheorghe Nichita i-a determinat pe şefii Poliţiei Locale Iaşi să facă verificări în baze de date care conţin informaţii ce nu sunt destinate publicităţii, iar ulterior să folosească informaţiile astfel obţinute şi să permită accesul unor persoane neautorizate la aceste informaţii, pentru a obţine personal foloase nepatrimoniale necuvenite.

 

În decembrie 2015, procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Secţia de combatere a corupţiei au dispus trimiterea în judecată a lui Gheorghe Nichita, a preşedintele grupului UTI, Tiberiu Urdăreanu, a vicepreşedintelui UTI Mihail Tănăsescu, a directorului SC Information Business Consulting SRL (IBC), Iulius Gabriel Mardarasevici.

 

Gheorghe Nichita este acuzat de luare de mită, iar Tiberiu Urdăreanu, Iulius Gabriel Mardarasevici şi Mihail Tănăsescu de dare de mită. Nichita este acuzat că a primit 10% dintr-un contract de aproape 70 de milioane de lei atribuit UTI şi unei alte firme, precum şi reduceri la un hotel de lux din Bucureşti, dar şi cazare în China.

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22