Liberalii vor să aducă în România universitatea pe care Budapesta încearcă să o închidă

E.b. | 07.04.2017

Gheorghe Falcă şi Ilie Bolojan, doi dintre cei mai puternici primari ai PNL, au anunţat că sunt dispuşi să facă o ofertă pentru ca Universitatea Central Europeană (CEU) să vină în România, fie la Arad, fie la Oradea.

Pe aceeași temă

 

 

Asta în condiţiile în condiţiile în care Ungaria a adoptat o lege prin care instituţia de învăţământ înfiinţată de miliardarul George Soros ar putea fi închisă.

 

Gheorghe Falcă, primarul municipiului Arad, a transmis, joi, rectorului Universităţii Central-Europene, creată la Budapesta de miliardarul american George Soros, o scrisoare de solidaritate şi o ofertă pentru relocarea acesteia la Arad, unde pune la dispoziţie două clădiri cu un total de peste 6.000 de metri pătraţi pentru procesul educativ, cazarea studenţilor şi servirea meselor.    

 

„Constatând îngrădirile care au loc astăzi în Ungaria faţă de Universitatea Central- Europeană, am transmis o scrisoare de solidaritate şi o ofertă de recolcare în Arad. Oraşul nostru face parte din aceeaşi cultură central-europeană, credem în aceleaşi valori care au făcut ca această universitate să aibă motivaţia de a educa generaţii întregi. Mulţi români, chiar şi arădeni, au studiat aici, de aceea am convenit să trimitem această ofertă din partea unui oraş cu acces foarte bun, având autostradă, cale ferată pan-europeană şi aeroport internaţional", a declarat Falcă, conform Adevărul.  

 

Primarul Aradului a precizat că municipalitatea a găsit două clădiri pe care le poate oferi universităţii din Budapesta, una de 4.000 de metri pătraţi care are parter şi două etaje, ce ar putea fi folosită pentru procesul educativ, dar şi un cămin studenţesc cu 75 de camere, care are peste 2.000 de metri pătraţi şi include spaţii pentru servit masa.

 

Conform lui Falcă, universitatea ar urma să primească spaţii şi în Cetatea Aradului, în momentul în care obiectivul va intra în circuitul civil, peste câţiva ani. 

 

La scurt timp după oferta lui Falcă, un mesaj asemănător a fost transmis şi de Ilie Bolojan, primarul municipiului Oradea

 

„În condiţiile în care Ungaria şi-a modificat legislaţia privind funcţionarea instituţiilor de învăţământ acreditate şi în alte ţări, ceea ce va face ca Universitatea Central Europeană (CEU) să nu mai poată funcţiona la Budapesta, cred că ar fi o idee bună să facem o ofertă acestei universităţi de prestigiu pentru a funcţiona în viitor la Oradea. Am câştiga un centru de excelenţă cu deschidere internaţională pentru oraşul nostru şi am dovedi încă o dată vocaţia central-europeană a oraşului Oradea“, scrie Bolojan pe Facebook.  

 

Guvernul ungar a propus săptămâna trecută un proiect de lege care să reglementeze universităţile străine din ţară. Liderii CEU spun că universitatea lor este vizată în mod special şi au avertizat că este posibil să fie nevoiţi să o închidă, ceea ce a dus la ieşirea în stradă a mii de persoane la Budapesta.  

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22