Secretarul de Stat al SUA: Rusii, incompetenti in eliminarea arsenalului chimic sirian

E.b. | 10.04.2017

Rex Tillerson, secretarul de Stat al SUA, s-a intrebat duminica, cu doua zile inainte de o vizita la Moscova, care sunt intentiile reale ale Rusie in Siria, unde s-a dovedit "incompetenta" in supravegherea eliminarii arsenalului chimic al presedintelui Bashar al-Assad, transmite AFP.

Pe aceeași temă

 

 

"Acest subiect va face parte din discutiile pe care le vom avea cand voi fi la Moscova in aceasta saptamana: ii voi cere ministrului Afacerilor externe (Serghei) Lavrov si guvernului rus sa-si respecte angajamentele fata de comunitatea internationala, cand si-au dat acordul pentru garantarea eliminarii armelor chimice", a spus Tillerson, intr-un interviu pentru televiziunea ABC, conform HotNews.

 

"De ce nu a fost capabila Rusia sa-si indeplineasca aceasta misiune, nu e clar pentru mine. Nu vreau sa trag concluzia ca au fost complici, dar au fost evident incompetenti, si poate ca sirienii i-au pacalit", a adaugat el.

 

Regimul din Damasc este acuzat de comunitatea internationala pentru prezumtivul atac chimic de marti, soldat cu cel putin 87 de morti, printre care zeci de copii, in localitatea rebela Khan Sheikhoun.

 

In urma atacului, SUA au lansat in noaptea de joi spre vineri un atac aerian cu rachete Tomahawk care a vizat baza aeriana de pe care au decolat avioanele cu armele chimice, potrivit Washingtonului. Aceasta este prima interventie directa a SUA impotriva regimului sirian.

 

Damascul neaga acest atacul cu arme chimice, iar presedintele rus Vladimir Putin a calificat represaliile americane drept o "agresiune impotriva unui stat suveran".

 

"Nu cred ca rusii vor o degradare a relatiilor cu SUA, dar va fi nevoie de multe discutii si dialog pentru a intelege mai bine ce relatie vor rusii cu noi", a continuat Tillerson.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22