Mediul de afaceri românesc este încă embrionar

 Agenda europeană a celor șase luni va fi complexă și consistentă, în­să fiecare ța­ră a atașat o listă cu prio­ritățile sale. Evi­dent, și România își poate urmări in­te­re­se­le, în special în con­junc­tura viitoare a dis­cuțiilor intense pentru arhitectura bu­ge­tu­lui european multi­anual. Pentru a pregăti în­să acest set de propuneri, dar și pentru a ne implica se­rios și argumentat în ne­go­cierile pentru no­ul cadrul bugetar mul­ti­anual, avem ne­voie de o radiografie a fie­cărui domeniu de interes. Din această pers­pectivă, o ana­liză a mediului de afa­ceri românesc poate semnaliza îngrijorări care, înțelese, pot fi corectate şi prin fi­nanţări europene.

Într-o economie de piață capitalistă cu o is­torie de un sfert de secol, mediul de afa­ceri românesc pare să fie într-o continuă încercare și decalaj din ce în ce mai mare, comparativ cu economiile dezvoltate. Ca­racterizat de o competitivitate scăzută, de subțierea păturii de mijloc, de accentuarea unui fenomen de polarizare și un spirit antreprenorial modest, mediul de afaceri ro­mânesc pare să fie într-un stadiu em­brio­nar al dezvoltării și incapabil să treacă la nivelul următor. Acest lucru este con­firmat de faptul că România înregistrează doar 19 companii la fiecare 1.000 de lo­cui­tori, cel mai scăzut nivel din Europa, du­pă Serbia. De asemenea, durata medie de viață a unei companii locale este de doar 10 ani, semnificativ sub sfertul de secol în­registrat de economia de piață ro­mâ­neas­că. Starea foarte fragilă a antre­pre­noria­tului românesc este cauzată de cinci pro­vocări majore ale mediului de afaceri: com­petitivitatea redusă, polarizarea, con­tagiunea, calificarea modestă a forţei de muncă şi regenerarea greoaie.

Gradul de competitivitate foarte scăzut al fir­melor româneşti este cauzat de ma­jo­rarea preţurilor materiilor prime şi a cos­turilor privind salariile. Astfel, în acest con­text, majoritatea companiilor ro­mâ­neşti nu sunt capabile să compenseze creş­terea costurilor prin eficientizarea acti­vi­tăţii, în condiţiile în care activitatea de inovare este foarte redusă în mediul pri­vat românesc.

Fenomenul de polarizare se manifestă prin accentuarea extremelor în mediul de afaceri: companiile mari s-au îmbogăţit şi mai mult, în timp ce situaţia mi­cro­în­tre­prinderilor s-a deteriorat constant după criza din 2008. Astfel, cele mai mari 1.000 de companii din România generau în anul 2008 aproximativ 35% din venitul tuturor firmelor, în timp ce ponderea acestora a crescut la aproape 50% în anul 2015.

Accelerarea fenomenului de contagiune între companii, în condiţiile în care ter­me­nul mediu de colectare a creanţelor, a da­toriilor de plată în rândul companiilor aproa­pe că s-a dublat în ultimii opt ani, acesta crescând de la 70 zile în anul 2007 la aproape 115 zile în anul 2015. Putem spu­ne că firmele folosesc intens creditul co­mercial, dar reversul monedei este une­ori dramatic, cu insolvenţe nu întotdeauna provocate de propria afacere.

Putem observa şi fenomenul îngrijorător al disponibilităţii reduse a resursei umane şi acesta, împreună cu o calificare mo­des­tă frânează evoluţia afacerilor româneşti. Astfel, în ultimii 25 de ani, populaţia în­cadrată în categoria de vârstă peste 70 de ani a crescut cu 53%, în timp ce categoria de vârstă sub 29 de ani a scăzut cu 40%. În acelaşi timp, România înregistrează cel mai scăzut nivel din UE al cheltuielilor pri­vind educaţia ca procent din PIB, res­pectiv 3%, precum şi cel mai scăzut nivel al elevilor înrolaţi în învăţământul primar şi secundar din totalul populaţiei, res­pectiv 16%.

Mediul de afaceri se regenerează foarte greoi – în condiţiile în care numărul com­paniilor care îşi întrerup activitatea este dublu, comparativ cu cel al firmelor nou în­ființate, iar acestea din urmă au şi un ca­libru mai mic. Vorbim de un adevărat pro­ces al distrugerii creative, al cărui efect poate fi devastator.

Procesul distrugerii creative este acom­pa­niat de diferenţa de calibru: companiile ca­re îşi întrerup activitatea au o durată me­die de viaţă de 10 ani, o cifră de afaceri me­die de aproape 4 milioane de lei și 20 de salariaţi. Teoretic, o companie nou în­re­gistrată începe de la zero.

Toate aceste probleme sunt provocări care ar putea justifica o perspectivă realistă şi eficientă a alocării fondurilor europene, de ce nu, chiar a iniţierii unor programe de finanţare speciale, care să se adreseze pro­blemelor specifice convergenţei sta­te­lor mai puţin dezvoltate din UE.