România va seta agenda negocierilor pentru Europa vitezelor

Este un moment în care se va negocia și bu­getul pentru viitor – buget care poate ac­celera sau încetini anumite viteze. În ace­lași moment va fi campanie electorală, probabil una dintre cele mai eurosceptice, pentru alegeri la nivel european.

Președinția UE vine însă cu multe opor­tu­nități, dacă liderii politici din acel mo­ment setează ambiții serioase, realiste și pre­gătesc mandatul țării pe care o re­pre­zin­tă. Ea vine și cu un efort semnificativ – material, administrativ și de resurse uma­ne -, dar care poate aduce, la rândul său, avantaje pe termen lung: creșterea po­ten­țialului de alianțe în interiorul UE, o în­credere sporită a partenerilor europeni, pres­tigiu și reputație sau, dimpotrivă, poa­te adânci și confirma unele vulnerabilități ori inabilități naționale. Iar de această dată va conta extrem de puțin, aproape de­loc, ce spune presa din România. Pen­tru că, odată ce va deține președinția ro­ta­tivă a Consiliului Uniunii Europene, Ro­mâ­nia va fi în vizorul presei inter­na­țio­na­le, zi de zi, timp de jumătate de an.

România,în rolul negociatorului

Care sunt, tehnic și practic, avantajele pe ca­re un stat membru le are atunci când de­ține președinția rotativă a Consiliului Uni­unii Europene? Cel mai important: se­tează agenda discuțiilor la cel mai înalt nivel pe perioada mandatului său. Prac­tica deciziilor Consiliului arată că, atunci când nu există un consens, plasarea temei respective pe agendă este amânată, iar aici vine un alt avantaj pe care cei care de­țin președinția rotativă îl au: obținerea unui compromis interinstituțional Co­mi­sie–Parlament–Consiliu. La fel, negocierea unui consens la nivelul statelor membre, în Consiliu, pe teme sectoriale, este atri­bu­tul președinției rotative. Exersarea acestor abilități și mai ales reușite la masa ne­go­cierilor poate aduce anumiți lideri în aten­ția marilor puteri. Alegerea și realegerea lui Donald Tusk la președinția Consiliului European, chiar și după opoziția gu­ver­nului de la Varșovia, în conflict deschis cu Comisia Europeană, arată o largă apre­cie­re a calităților sale de negociator. Primele semne că lidership-ul polonez va conta la cel mai înalt nivel al UE au apărut în tim­pul președinției poloneze a Consiliului UE, în a doua jumătate a lui 2011.

Foarte important atunci când un stat mem­bru UE deține președinția rotativă es­te așa-numita calitate de honest broker, ca­re presupune negocieri dincolo de inte­resele naționale punctuale. Vom vedea în ce măsură momentul în care România va pre­lua președinția Consiliului va permite o decuplare totală și, mai ales, dacă Bu­cu­reștiul va înțelege acest rol. Cu toate aces­tea, există posibilitatea ca, prin programul Consiliului, anumite discuții să se con­cen­treze pe dimensiuni regionale, importante pentru statul membru respectiv, așa cum a fost cazul Parteneriatului Estic pe man­datul Poloniei, a unor inițiative nordice pe mandatul Finlandei. Olandei, de pildă, i s-a reproșat un anume egoism în ten­tativele de a scoate de pe agendă teme pe care era împotrivă. Un alt avantaj major es­te accesul la informații: România setează scena negocierilor, știe exact și direct de la sursă care sunt interesele fiecăruia din­tre statele membre și în ce direcție se duc discuțiile. Din perspectiva momentului, te­me majore, de mare interes, care se su­prapun cu mandatul României la preșe­dinția UE.

Limitările mandatului României

Limitările mandatului unui stat membru pe perioada președinției UE vin de multe ori din agenda europeană – ale cărei priorități sunt setate pe termen lung, ast­fel că o parte dintre temele majore la care ne așteptăm sunt deja cunoscute. În cazul României, o mare parte din program va fi preluat de la președinția precedentă, cea austriacă. De pildă, Polonia a avut de ges­tionat în 2011 criza din zona euro și ne­gocierile pe așa-numitul Six Pack. A în­ce­put cu dificultăți, ea nefiind parte a zonei eu­ro, iar ministrul său de Finanțe avea de co­ordonat Consiliul Ecofin fără să aibă ac­ces la negocierile și discuțiile Eurogrup – grupul statelor UE din zona euro.

Momentul în care România preia pre­șe­dinția este, de asemenea, important din pers­pectiva provocărilor europene: în mar­tie 2019 se presupune că se vor finaliza ne­gocierile pentru ieșirea Marii Britanii din blo­cul comunitar. Este anul în care bu­getul UE 2021–2027 trebuie finalizat, iar dezbaterile dintre statele net contri­bu­i­toa­re și cele net beneficiare vor fi complicate, mai dificile ca niciodată. Va fi un moment crucial pentru direcțiile în care vor merge planurile pentru viitorul UE: Europa mai multor viteze sau o variantă mai unitară.

Marile vulnerabilități naționale

Economiile bogate ale UE dau deja semne că vor să schimbe dimensiunile bugetului și să introducă alte priorități, iar ieșirea Ma­rii Britanii înseamnă deja o scădere. Mai este timp ca vechile state membre să fie convinse că nu este posibil să rezolvi mai multe crize cu același buget sau cu unul mai mic? Derapajele Ungariei, ale Po­loniei – cel mai mare beneficiar net al po­liticii de coeziune - și incapacitatea Ro­mâ­niei de a absorbi fondurile europene și/sau de a nu le utiliza eficient riscă să fie folosite împotriva lor. Fără o revenire a Poloniei la valorile europene și alți aliați puternici, statelor net beneficiare ale bu­ge­tului european le va fi imposibil să for­meze o alianță redutabilă și să aibă un cu­vânt de spus.

Bucureștiul nu are voie să cadă în capcana electorală națională – vom avea alegeri pre­zidențiale în România în același an. Orice statistici și cifre întoarse vom trans­mite pe fonduri europene în sau din țară contează extrem de puțin. Contează ce vom fi făcut. Nu contează ce va spune prime-time-ul de la RTV. Minți mult mai se­rioase, cu altă audiență se vor uita la Ro­mânia.

În 2012, când președintele de atunci al Ci­prului, Demetris Christofias, a preluat pre­ședinția UE și era gazdă la Nicosia, a fost întrebat de un editorialist de la Le Monde: „Domnule Christofias, credeți că sunteți ultimul sau primul președinte comunist din UE?“. Ar fi de dorit ca, în 2019, la Bu­curești, să nu auzim întrebarea „Domnule ministru/prim ministru, credeți că sun­teți singurul sau doar primul membru al guvernului unei țări europene con­dam­nat pentru corupție sau abuz de pu­tere?“.

Vulnerabilitățile României legate de o in­frastructură proastă, neterminată, în ciu­da alocărilor bugetare consistente din par­tea UE, slaba capacitate de a folosi fonduri europene, restanțele pe justiție, cuplate cu alte acțiuni de forță gen OUG 13 sau ata­curi la justiție vor afecta semnificativ potențialul României de a negocia și, mai mult, riscă să fie speculate și politic: Uni­unea Europeană va fi, în prima parte a lui 2019, în plină campanie electorală pen­tru alegerile europarlamentare, iar po­pu­liștii și euroscepticii vor încerca să schim­be echilibrul, deja fragil, al partidelor po­li­ti­ce tradiționale în Parlamentul Euro­pean.

Ce ambiții își setează România?

Ce cărți poate juca însă România: un mandat ambițios al unui stat mare al UE cu o agendă proeuropeană și o populație ca­re susține în procente mari Uniunea Eu­ropeană poate contribui semnificativ la dezbaterea despre viitorul Europei. Am învățat ceva din cei 10 ani de UE? Avem una dintre cele mai bune creșteri eco­nomice la nivel de UE (dacă va reuși să ră­mână în deficit). Avem lecții ale tranziției pe care le-am făcut foarte bine. Pe altele, exemplar. Nici un alt stat membru din Eu­ropa Centrală și Est (și chiar din fon­datoare) nu a reușit de pildă să răspundă, de o manieră sistemică, vulnerabilităților și restanțelor legate de reforma sistemului ju­­diciar și lupta anticorupție la nivel înalt precum România. Vorbim mai puțin de cri­ma organizată, dar, și aici, sunt ca­pi­tole pe care România, frontieră externă a UE, le-a făcut foarte bine. Nu reușim în­tot­deau­na să le explicăm propriilor ce­tă­țeni ce s-a întâmplat bun de când am in­trat în UE, astfel că nu va fi ușor să ară­tăm Europei întregi cât am fost de serioși în domeniile în care România a făcut per­formanță.

Și cum se pregătește?

Doar că toate aceste lecții învățate trebuie pregătite. La fel ca și răspunsurile la res­tanțe. Cum? Pregătind agenda, resursa uma­nă, identificând realist prioritățile. Sunt funcționari bine pregătiți în minis­te­rele de la București, dar nu sunt suficienți ori nu sunt folosiți. Opinia publică trebuie la rândul ei pregătită. Dosarele europene majore trebuie înțelese și explicate. Câ­teva cifre citate de evaluarea președinției poloneze a think tank-ului Center for Eu­ropean Policy Studies arată că, pe man­datul său, în afara celor 1.200 de persoane care lucrau pentru președinție în Bruxelles și Varșovia, Reprezentanța Permanentă a Poloniei a angajat până la 300 de persoane tocmai pentru a fi eficientă.

* Bianca Toma este director de programe al Centrului Român de Politici Europene și fost corespondent de presă la Bruxelles.