De același autor
Prima acțiune directă a Statelor Unite împotriva regimului Assad a marcat o schimbare de discurs cel puțin din partea ambasadoarei SUA la ONU, Nikki Haley, care a repus pe tapet perspectiva schimbării lui Assad. „Nu vedem o Sirie pașnică cu Assad acolo. (...) Dacă ne uităm la acțiunile sale, este greu de contemplat un guvern care este pașnic și stabil cu Assad. (...) Schimbarea regimului este ceva ce credem că o să se întâmple, pentru că toate părțile vor vedea că Assad nu este liderul de care Siria are nevoie“, a declarat Haley pentru CNN.
De cealaltă parte însă, șeful diplomației americane Rex Tillerson, în intervențiile sale de la sfârșitul săptămânii, a oferit o interpretare minimalistă, destul de îngustă asupra simbolisticii de ansamblu a întregului atac. Ținta a fost mai puțin regimul, cât încercarea de a-i semnala lui Assad că utilizarea armelor de distrugere în masă, inclusiv încălcarea repetată a rezoluțiilor Consiliului de Securitate al ONU, nu poate să rămână la nesfârșit nepedepsită și fără consecințe. A fost un mesaj care își propune o tentativă de restabilire a credibilității „liniilor roșii“ lăsate în offside de regimul Assad. Însă dincolo de aceste nuanțe, Tillerson spune că nu au intervenit schimbări fundamentale în postura militară americană din regiune. Prioritatea numărul unu a Washingtonului rămâne ISIS, nu dislocarea regimului Assad. Până la urmă, modul de execuție a loviturilor americane transmite o prudență deosebită. Nu au fost vizate persoane, nu s-au pus în pericol centrii nervoși ai regimului și întreaga operațiune a avut o componentă offshore la adăpost de sistemele antiacces și de interdicţie regională ale Rusiei, care îl protejează pe Assad.
Un pasaj din teza de doctorat a generalului H.R. McMaster ar putea arunca o lumină suplimentară asupra motivațiilor Administrației Trump. Pasajul respectiv se referă la una dintre lecțiile extrase de Robert McNamara, secretarul Apărării în timpul Crizei Rachetelor din Cuba (1962). Atunci, McNamara a gestionat personal carantina navală asupra Cubei. Teama lui cea mare era că militarii vor trata operațiunea ca pe un act de război, când în realitate totul era doar „o formă de comunicare între Kennedy și Hrușciov“. Cam tot în această cheie ar trebui interpretate și declarațiile făcute de Administrația Trump, adevăratul public-țintă fiind Rusia. De altfel, narațiunea rostogolită de către Washington în spațiul public internațional este despre eșecul Rusiei de a-și respecta angajamentele din 2013, când devenea „garantul care își asumă rolul securizării armelor chimice siriene și al distrugerii lor. (...) Ei sunt aliatul de astăzi al lui Bashar al-Assad și ar trebui să fie cei care au cea mai mare influență asupra lui și asupra deciziilor de a-și folosi armele chimice“, a spus Tillerson într-un interviu acordat postului ABC. Cu alte cuvinte, Assad se află în responsabilitatea directă a Rusiei și îndiguirea comportamentului lui depinde de Moscova. Mai mult, generalul McMaster a invitat Rusia, în avanpremiera vizitei lui Tillerson la Moscova, la un exercițiu de introspecție: „de ce sprijinim acest regim criminal care comite crime în masă asupra propriei populații? Cum se face că, având consilieri la acel aerodrom, ei nu au știut că aviația siriană se pregătea de o crimă în masă cu arme chimice?“. Sunt întrebări prin care Washingtonul aruncă practic mingea în terenul lui Putin în încercarea de a-i schimba calculul față de Assad.
De remarcat însă că totul s-a întâmplat într-un context sensibil în care Administrația Trump este încă răvășită de lupte intestine și foarte probabil într-un moment de rebalansare internă. Presa americană vorbește tot mai mult de o competiție acerbă pentru influență între ginerele lui Trump (Jared Kushner) și ideologul de serviciu al președintelui (Steve Bannon). Acesta din urmă chiar a fost înlăturat săptămâna trecută din organigrama oficială a Consiliului Național de Securitate (NSC) creionată sub coordonarea controversatului general Michael Flynn. Apune steaua lui Bannon? Cert este că vechea gardă este ușor-ușor trasă pe dreapta (inclusiv K.T. McFarland, o apropiată a lui Trump, fostă prezentatoare la Fox News, numărul doi în NSC, urmează să plece de la Casa Albă). Manevrele sugerează o consolidare a influenței noului consilier pe probleme de securitate națională, generalul H.R. McMaster, foarte probabil arhitectul din umbră al remanierilor. În plus, echipa lui s-a întărit cu nume precum Fionna Hill sau Nadia Schadlow, care numai o linie blândă față de Rusia nu semnalează.
