Pledoaria «doctorului» Victor Ponta, desfiinţată de magistraţii Curţii de Apel

E.b. | 13.04.2017

Curtea de Apel Bucureşti a motivat pe zeci de pagini de ce a respins cererea lui Victor Ponta de anulare a ordinului ministrului Educaţiei prin care i-a fost retras titlul de doctor.

Pe aceeași temă

 

 

Motivul principal: procedurile legale au fost respectate în această procedură de către toţi cei implicaţi.

Magistraţii au demontat în aproape 50 de pagini toate chichiţele avocăţeşti ridicate de fostul premier al României, Victor Ponta, în dosarul în care a cerut anularea ordinului ministrului Educaţiei prin care i-a fost retras titlul de doctor, scrie Adevarul


Curtea de Apel Bucureşti a respins, pe 7 februarie, ca neîntemeiată, cererea politicianului de anulare a acestui ordin. Potrivit motivării instanţei, avocaţii politicianului s-au întrecut în critici, când au redactat cererea de chemare în judecată, şi s-au legat de orice detaliu, chiar şi nesemnificativ. 

 

Practic, Ponta a ajuns să se plângă până şi de faptul că din materialele Comisiei de Etică a Universităţii din Bucureşti lipseşte codul numeric personal al celui care a făcut sesizarea privind un posibil plagiat. „Absenţa codului numeric personal al autorului sesizării nu poate reprezenta un motiv de anulare a ordinului contestat, cât timp nu se contestă identitatea acestuia”, au explicat judecătorii. 

 

Judecătorii au motivat în amănunt de ce au respins una dintre cele mai vehemente critici făcute de Victor Ponta care a invocat un „exces de putere” al fostului ministru al Educaţiei, Mircea Dumitru, prin faptul că a revocat pe cale administrativă titlul de doctor pe care l-a dobândit în urmă cu aproape 13 ani.

 

În tot acest timp, titlul a produs efecte juridice, astfel încât Ponta a primit gradul de conferenţiar universitar şi a fost admis în Baroul avocaţilor. „În situaţia emiterii deciziei prin care se constată nerespectarea standardelor de calitate sau de etică profesională, dacă aceasta este avizată juridic, ministrul are obligaţia de a lua măsurile prevăzute de articolul 170 din Legea 1/2011 a Educaţiei Naţionale”, susţin magistraţii în motivare, conform Adevarul

 

 

CITESTE TOT ARTICOLUL

 

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22