Auguste Rodin, după 100 de ani

Unul dintre cele mai îndrăgite muzee pa­riziene se află de cealaltă parte a bule­var­dului ce delimitează complexul Les In­va­lides. Muzeul Rodin – căci despre acesta este vorba – se află într-o vilă construită în­tre 1728-1931 de arhitectul Jean Aubert (celebru pentru conceperea grajdurilor și anexelor de pe domeniul Castelului Chan­tilly), pentru marchizul Abraham Peyrenc de Moras, un important om de afaceri francez. Până în 1820 - când clădirea intră în proprietatea unui ordin religios de rit catolic ce transformă locul în școală pen­tru tinerele aparținând marii burghezii și nobilimii - vila schimbă trei proprietari, toți mari aristocrați, dintre care ultimul moa­re ghilotinat în 1793, la recomandarea tribunalului revoluționar (ducele de Lau­zun). Clădirea a servit în primii ani ai se­colului al XIX-lea ca sediu al legației pon­tificale la Paris, iar apoi sediu al Am­ba­sadei Rusiei.

Imobilul este confiscat de către statul fra­n­cez în 1905, ca urmare a unei legi ce pro­clama laicitatea statului, ple­dând pentru o separare justă între biserică și stat. Cons­trucţia începe să se degradeze și planurile de urbanism de început de secol XX pro­pun demolarea ei. Clădirea condamnată nu-și așteaptă sfâr­șitul în singurătate, ci se vede trans­for­ma­tă peste noapte în spa­țiu preferat al artiș­tilor parizieni. Unii se mută aici ca să locu­iască, alții sunt în cău­tare de ateliere și spații de lucru. Pe lista locatarilor celebri care și-au depus valize­le aici, pentru o vre­me, se numără omul de teatru și ci­ne­astul Jean Cocteau, picto­rul Henri Matisse, dansatoarea Isadora Duncan. O perioadă a locuit aici și actorul român Eduard de Max. În 1908, scriitorul Rainer Maria Ril­ke, secretar personal al lui Auguste Rodin, îi arată sculptorului clă­direa. Rodin se in­sta­lează aici în același an, ocupând patru încăperi la parter. În­cepând cu 1911, Ro­din rămâne singurul și unicul locatar al clă­dirii.

Muzeul Rodin a fost creat în 1916, la ini­țiativa sculp­to­ru­lui, care donează statului fran­cez toate operele sale, co­lecția sa pri­vată de artă și drep­turile sale de autor. Mu­zeul își des­chide porțile pentru prima dată în 1919, la doi ani după moartea lui Auguste Rodin. Vila are un parc ce se în­tinde pe o su­pra­fa­ță de trei hectare. Vege­tația este ordonată în jurul a 26 de statui ale sculptorului, dintre care Gânditorul (1882), Poarta In­fernului (1880-1917) și Balzac (1908).

În 2017 se comemorează 100 de ani de la moar­tea sculptorului, iar multe dintre ma­nifestările culturale din capitala franceză sunt legate de viața și opera lui Rodin, con­siderat unul dintre inițiatorii și catali­za­torii sculpturii moderne. Opera sa cu­prinde peste 7.000 de sculpturi și multe al­te mii de desene, schițe și fotografii.

Pentru români, Rodin este maestrul care nu și-a înțeles ucenicul Brâncuși. Prin ate­lierul său au trecut însă peste 200 de ti­neri artiști ai vremii. Rodin și-a asumat și această dimensiune didactică, el – de trei ori refuzat la examenul de admitere la Aca­demia de Beaux-Arts. Nu toți însă au avut o ședere atât de scurtă precum Brân­cuși. Opiniile diferă în legătură cu cola­bo­rarea dintre Rodin și Brâncuși: după unii, ar fi vorba de doar o lună; alții preferă să vorbească despre o perioadă de două luni.

Rodin a avut însă colaborări fruc­tuoase cu unii dintre elevii săi. Cea mai interesantă și emo­țio­nantă dintre ele este par­te­ne­riatul Rodin – Camille Claudel (1864-1943). Camille face cunoștință cu Rodin în 1882, iar un an mai târziu se mu­tă în atelierul acestuia. În ciuda diferenței de vârstă dintre ei (24 de ani), cei doi de­vin amanți. Pasiunea dintre cei doi dă naștere unor opere neașteptate – cei doi se influențează și se provoacă reciproc. Una dintre cele mai cunoscute opere sem­nate de Rodin – Sărutul (1889), care repre­zintă doi îndrăgostiți așezați, absorbiți unul de prezența celuilalt, într-un sărut infinit – este inspirată de Camille: muză, amantă, colaboratoare. Relația dintre cei doi ia sfârșit violent, în 1892. Camille rupe relația pentru că Rodin nu își părăsește partenera de viață (Rose Beuret, o femeie modestă pe care o cunoaște la 24 de ani și care i-a fost primul model). Rodin și Rose au un copil, pe care însă sculptorul nu-l va recunoaște niciodată, iar oficializarea relației dintre cei doi are loc cu doar câ­teva luni înainte de moartea sculptorului. Camille continuă să ardă această pasiune pentru Rodin, departe de el însă. Iubirea de­vine ură, ura – obsesie, obsesia se trans­formă într-un dezechilibru psihic care o condamnă la o internare fără apel, înce­pând cu 1915, până la sfârșitul vieții, într-un spital de specialitate din Montfavel, în apropiere de Avignon.

Cele mai importante lucrări ale sculp­to­riței sunt însă mereu prezentate ca parte a tezaurului Rodin, căci cei doi s-au re­prezentat unul pe celălalt în numeroase opere, s-au inspirat și ajutat (Camille lucrează efectiv inclusiv la celebra Poartă a Infernului). Sakuntala (1905) – răs­pun­sul-răzbunare a lui Clamille Claudel la Să­rut – reprezintă doi îndrăgostiți: femeia este însă în poziție dominantă, aproape în picioare, în timp ce bărbatul stă în ge­nunchi, întinzându-se și încercând să cu­prindă în brațe femeia care pare să me­diteze la oportunitatea iubirii care i se oferă.

Rodin este un artist care se inventează sin­gur, care se ridică prin propriile puteri. Năs­cut într-o familie modestă pariziană, Ro­din este contemporan cu marile trans­formări de urbanism impuse de Baronul Haussman. Artizanii au de onorat mii de comenzi pentru a decora noile clădiri și piețe care dau Parisului aspectul unitar, ordonat și bogat de azi. Muzeul Louvre, cu colecțiile sale antice, îl inspiră pe tânărul Rodin, care vine aici să deseneze, să învețe corpul și expresiile sale.

Prima lucrare cu care speră să cucerească critica și lumea artistică este L’Âge d’airain (1877), o statuie în bronz re­pre­zentând un nud masculin. Pentru rea­li­zarea acestei statui îi sunt necesare 18 luni. Corpul este perfect în crearea iluziei de viață, de natural, de adevăr. Lucrarea e expusă cu prima ocazie la Salonul pari­zian dedicat artiștilor francezi, dar, în loc să culeagă lauri, Rodin se vede acuzat de înșelătorie. Criticii îl acuză că mulajul a fost făcut nu după un model, ci pe un model în mărime naturală. Trei ani va încerca Rodin să explice și să demonstreze onestitatea demersului său artistic.

Rodin a dus multe bătălii artistice. Printre susținătorii săi fideli se numără Emile Zola, care l-a apărat în nenumărate rân­duri, mai ales când Rodin a fost atacat ca ur­mare a propunerii statuii Balzac, co­mi­sionată de Societatea oamenilor de litere, pentru a onora memoria marelui scriitor. Proiectul a fost lansat și relansat de trei ori, începând cu 1850, anul morții lui Bal­zac. Monumentul va fi inaugurat de abia în 1939, pe Bulevardul Raspail (Paris), du­pă ce toți cei implicați în proiect sunt morți de mult timp.

Rănit de critica ostilă care nu ve­dea în statuie decât un boț di­form înfășurat într-o mantie, Rodin lasă pe seama generațiilor viitoare să descopere gran­doa­rea și profunzimea demersului său artistic. Și nu s-a îndoit niciodată de generațiile care vor veni, a căror pregătire și-a asu­mat-o total. Cu ocazia Expoziției Uni­ver­sale de la Paris (1900), Rodin organizează pe cheltuială proprie un pavilion-retro­spectivă unde prezintă un mare număr de lucrări (cel mai mare număr de opere semnate Rodin, adunate în același loc). Expoziția are loc în apropierea Podului Al­ma, la câțiva pași de Turnul Eiffel. Ro­din caută recunoaștere internațională. De­mer­sul său își atinge scopul: artiștii străini in­tră în contact direct cu el, jurnaliștii stăini scriu despre el, colecționarii se grăbesc să-i cumpere operele, bogații lumii îl cum­pără și-l expun în rezidențele lor somp­tuoase din America și Europa. Dacă Rodin este azi considerat deschizător de drumuri și inovator e pentru că s-a plasat în cen­trul lumii la propriu, expunându-și arta și ideile pe bulevardul marilor inovații ale noului început de secol (XX).

Într-o lume obsedată de terorism, trebuie spus că Rodin însuși este o victimă a aces­tui flagel. Trei dintre operele sale expuse la World Trade Center au avut de suferit: două au fost serios avariate, iar un Gân­ditor din bronz a dispărut mis­te­ri­os, după ce inițial fusese reperat de unul dintre pom­pierii care au lucrat la situl WTC.