De același autor
Dacă vă numărați printre cei care cred că „pe vremea lui Ceaușescu era mai bine“, bucurați-vă, pentru că, prin politicile economice ale guvernului Dragnea/PSD, România este pe cale să testeze această teorie. Niciuna dintre măsurile privind majorarea salariului minim pe economie, majorările de salarii din domeniul bugetar și introducerea impozitului pe venitul global nu vor produce bunăstare, creștere economică sustenabilă sau „o ieșire din cercul vicios al sărăciei“, așa cum ni le vinde acum propaganda. Nici măcar majorările considerate „îndreptățite“, cum ar fi cele din învățământ și sănătate, nu vor corecta nedreptăți și nu vor aduce beneficiarilor „binemeritata“ recunoaștere din partea societății. Îmi pare rău să o spun, dar dublarea sau triplarea salariilor medicilor și profesorilor este, din punct de vedere economic, tot atât de lipsită de sens precum dublarea indemnizației parlamentarilor.
Singurele lucruri pe care le vor produce majorările lui Dragnea și introducerea impozitului pe venitul global sunt impredictibilitate, haos fiscal și, în cele din urmă, mai multă sărăcie și mai multă inegalitate. În schimb, vor genera altceva, o schimbare de paradigmă economică și socială, dar nu în sensul intrării într-o spirală virtuoasă a bunăstării care să aducă România mai aproape de statele dezvoltate din Vest, ci în sensul (re)instaurării unui model al inegalității în care o clasă superioară de bugetari beneficiază de generozitatea statului, iar o clasă inferioară de producători privați poartă întreaga povară a bunăstării primeia. Este modelul economic al anilor 1980, al naționalismului economic ceaușist.
Din punct de vedere economic, niciuna dintre măsurile propuse nu are vreun sens. Într-o economie de piață, salariul este o marfă a cărei valoare se stabilește pe piața forței de muncă din interacțiunea cererii și ofertei de forță de muncă. A introduce prin lege creșterea în etape a salariului minim echivalează cu naționalizarea pieței muncii și reintroducerea planificării economice. PSD și Dragnea nu ne oferă încă un plan cincinal în care se decide ce, cât și cine va produce, dar face primul pas. Ne spune cine și cât va câștiga, indiferent de evoluția pieței. Adevărata lovitură însă o reprezintă introducerea aproape inevitabilă a unor valori diferite ale salariului minim – mai mari pentru bugetari, mai mici pentru sectorul privat. Deja în România salariile la stat le depășesc pe cele din privat, ceea ce reprezintă o aberație economică, dar a duce această inegalitate și mai departe și a-i defavoriza prin lege pe privați, cei care plătesc în ultimă instanță salariile bugetarilor, reprezintă cu adevărat o răsturnare de paradigmă.
Înspăimântător este că o vreme va merge. Dacă ați auzit-o pe Olguța Vasilescu, care încerca să ne convingă că banii necesari majorărilor vor veni tocmai din aceste majorări pentru că vor crește sumele colectate la buget, veți înțelege ce au în cap. Ori sunt complet inepți din punct de vedere economic și cred că au descoperit un soi de perpetuum mobile economic care se alimentează din sine, ceea ce nu cred, ori împărtășesc cu toții opinia că statele nu dau niciodată faliment câtă vreme pot să emită monedă, că sărăcia și bunăstarea sunt, prin urmare, o chestiune de putere, că statele bogate conspiră pentru a menține în sărăcie statele sărace cu ajutorul instituțiilor internaționale – FMI, Comisia Europeană, Banca Mondială – și că în acest caz soluția ieșirii de sub jugul capitalismului global este pur și simplu „să tipărească atâția bani câți are nevoie țara“. Mai e și posibilitatea să fie perfect conștienți de consecințe, insistă și generează haos în mod deliberat, pentru ca la sfârșit să schimbe structura societății românești în sensul amintit.
Pe scurt, combinația între majorările de salarii și pensii și introducerea impozitului pe venitul global nu poate duce decât la un singur deznodământ posibil din punct de vedere economic: devalorizarea leului și recursul la mașina de tipărit bani și, în final, la sărăcie generalizată. Creșterile de salarii vor duce la creșteri ale deficitului, care nu vor putea fi acoperite prin noul sistem fiscal. Între altele, acesta nici nu își propune să corecteze problemele de colectare a taxelor și impozitelor, ci să le compenseze, ceea ce reprezintă, încă o dată, o nedreptate socială. Unul dintre motivele pe care același ministru al Muncii l-a invocat pentru impozitarea gospodăriilor a fost evaziunea mare în colectarea TVA. Dar, în mod evident, impozitul pe venitul global nu face absolut nimic pentru a reduce deficitul de colectare a TVA, ci să-l compenseze. Cu alte cuvinte, mută responsabilitatea fiscală din sarcina evazioniștilor în sarcina „gospodăriilor“, asta în condițiile în care o treime din gospodăriile românești au, potrivit unei statistici publicate anul trecut de INS, probleme mari cu plata utilităților de primă necesitate. Dacă va mai veni peste ei o armată de 35.000 de „consilieri fiscali“ care să-i caute în frigider pentru a-i stoarce de ultimul leu sub formă de impozit – pentru că, să nu ne facem iluzii, fiind plătiți de stat, „consilierii fiscali“ vor reprezenta interesele statului –, rezultatul va fi o campanie de pauperizare deliberată de către stat a tuturor agenților liberi din economie. Și atunci, vom avea, în sfârșit, o democrație și o economie controlate de o clasă de birocrați numiți politic de partidul-stat, coruptă și aflată mai presus de lege.