Arhivă PDF începând din 1990 I Abonamente Revista 22 I Access Abonați PDF



Binom, monom, polinom
2017-04-24
7
Cine ne conduce? Fiecare actor al scenei politice pare că ştie. Ideea e că nu ne conduc cei de la conducere, ci alţii, acoperiţi. Preşedintele Senatului i-a identificat şi nu se sfieşte să-i arate cu degetul. Dl Călin Popescu Tăriceanu poate prelua, oricînd, replica marelui Lache, personajul caragialesc din „Doi amici”:

 

”Toate defectele le pot avea; dar trebuie să mărturisiţi toţi ca am şi eu o calitate...” Şi aici urmează, după împrejurări, o virtute sau alta, tocmai bună de invocat dinaintea vreunui adversar lipsit de ”obiectivitate”. Uite de-o pildă eu: sunt gata să spun că dl Tăriceanu va fi avînd ce defecte poftiţi, dar trebuie să recunoaştem toţi că are o mare calitate: cu vorbe simple, rostite nu fără o nobilă suficienţă, te poate lăsa cu gura căscată. Ideea lui principală este ”binomul”. Revin şi continui: dl Tăriceanu are oricîte defecte vreţi, dar trebuie să mărturisiţi toţi că are şi el o calitate: umorul. E un atlet al ironiei, al glumiţei şirete, al vorbei de duh. Care va să zică ”binomul”. ”Pe vremuri, în România, aveam binomul Ceauşescu şi Lenuţa” - zice, hîtru, dl Tăriceanu. Şi adaugă, hîtru la culme: acum avem binomul ”Coldea şi Codruţa”! Ce rimă rară! Ce potriveală! Ce abilă întorsătură de condei! Cum să nu rămîi cu gura căscată?! Şi iată de ce: mai întîi, cazi la ipohondrie! Ce scurtă viaţă au binoamele! Chiar şi acesta cu Coldea şi Codruţa. Coldea e deja evacuat! Dar binomul Tăriceanu-Crin Antonescu, spuma gîndirii liberale, ce s-a ales din el? Dl. Antonescu zice acum, de fostul său coleg, că e un ”asistat” social. Dar binomul Tăriceanu-Dan Constantin? Praf! Dar binomul Dragnea-Ponta? Să vedem cît o să ţină binomul Tăriceanu-Dragnea. (Sunt semne proaste: dl Dragnea n-a venit la marele congres ALDE, unde dl Tăriceanu a candidat şi a cîştigat împotriva nimănui. Care va să zică la ALDE s-a instalat ”monomul”!). Pe de altă parte, dacă e să fim obiectivi, cariera dlui Tăriceanu a profitat, grandios, de pe urma actualului binom, cel despre care spune că ar conduce din umbră, ilegitim, ţara. Păi sub cuplul Ceauşescu-Lenuţa, dl Călin era, ca să spunem aşa, modistă... Acum e omul doi în stat! Din două una: or alde ”Coldea-Codruţa” îl iubesc ”din umbră” (că doar ei fac jocurile), or puterea lor reală e nulă, de vreme ce n-au putut împiedica o asemenea glorioasă traiectorie politică.

 

Cînd mă uit în jur, văd numai monoame ţanţoşe (de genul Dragnea, Ponta sau Băsescu), monoame palide (Nicuşor Dan, Buşoi, Monica Macovei), monoame aflate în permanentă căutare de ceva binoame sau polinoame lucrative...

 

Ce-a mai făcut ”binomul”? Vrute şi nevrute! Uneori, s-a prefăcut că e subordonat altui binom, binomul UE-NATO, care lucrează la colonizarea şi, în ultimă instanţă (cu sprijin maghiar), la dezmembrarea României. Alteori, conştient sau nu, pare să fi intrat în jocul cîte unui monom: vedeta de covertă Băsescu, de exemplu, (care i-a ”împuternicit”, pe urmă i-a certat, iar acum, vorba lui Vanghelie, ”îi ejaculează”). Sau subversivul Soros, care ne vinde pădurile, ne numeşte conducătorii şi opozanţii şi scoate tineretul în stradă ca să saboteze guvernul. Dar mai e şi scenariul galacticului Ghiţă. Ce monom?! Ce binom?! E vorba, în realitate, de ditamai polinomul! Coldea, dar şi Udrea! Codruţa, dar şi CIA. Ca să nu mai vorbim de Gabriel Oprea, Ponta, Dan Andronic, George Maior şi alţi ”oaspeţi” invitaţi la cîte o cină conspirativă de fostul preşedinte UNPR! Situaţiunea e complexă! (Să nu uităm şi de misteriosul Iohannis, despre care România TV face, seară de seară, dezvăluiri senzaţionale, cutremurătoare, incredibile, copleşitoare!) Eu unul, cînd mă uit în jur, văd numai monoame ţanţoşe (de genul Dragnea, Ponta sau Băsescu), monoame palide (Nicuşor Dan, Buşoi, Monica Macovei), monoame aflate în permanentă căutare de ceva binoame sau polinoame lucrative...

 

Călin Popescu Tăriceanu o avea el cîte defecte vreţi, dar trebuie să recunoaştem toţi că are şi el o calitate: e admirat de Emil Constantinescu! Fostul preşedinte zice că e (el, Tăriceanu!) un fel de Reagan, Thatcher, Kohl şi Gorbaciov! Că el, Emil Constantinescu, împreună cu Tăriceanu, au luptat cu securitatea şi cu comuniştii, un ”binom” care, cam după anul 2000, decisese să treacă pe partea dreaptă a spectrului politic, sprijinindu-l pe Traian Băsescu, un fost susţinător al nomenclaturii şi al poliţiei politice. Dar a venit Călin! Înconjurat de oameni curaţi, fără legătură cu trecutul (cum ar fi Teodor Meleşcanu). Dl Emil Constantinescu are multe în comun cu dl Popescu Tăriceanu: şi el ştie să te lase cu gura căscată. M-am întrebat, în barbă, cum poate fi un om atît de generos, ca să-l compare pe şeful Senatului cu dna Thatcher sau cu Gorbaciov. Pînă adineauri, credeam că oamenii de anvergura acestora sunt ”colegii” dlui Constantinescu, partenerii, adică egalii lui. Dar dacă anvergura s-a mutat pe umerii lui Călin Popescu Tăriceanu, te întrebi cu ce ordin de mărime să-l mai comparăm pe Emil Constantinescu însuşi? Ori ieşim din contemporaneitate şi ne gîndim la Napoleon, Franklin sau Alexandru Ioan Cuza, ori, dacă rămînem în zilele noastre, trebuie să părăsim Terra, să căutăm ”modele” de la Gagarin în sus...

 

Cititi in continuare pe adevarul.ro

TAGS : binom calin popescu tariceanu liviu dragnea
Recomandari
Comentarii
Polilogu 2017-05-01

Amar, amar, foarte AMAR ! Si foarte trist. Dar cand n-a fost oare trist in Romania ?
Olteanu 2017-04-26
Va felicit pentru articol. Am incercat sa ii gasesc cusur si . . . nu am reusit. Cred ca dlui Munchausen ii va agrava migrena de care sufera de ceva vreme. Nici cu somnul nu o duce prea bine si asta nu din cauza sotiei iubarete ci pur si simplu din cauza grijilor care il framinta ceas de ceas pentru soarta tarii si a romanilor . Mai sa fie . . . .
Liviu din Timisoara 2017-04-26
In continuare, cum apare Andrei Plesu pe ecran, cum ne musca pe toti de cur intelepciunile si nevoia de tipul " Stim ...mai citim si noi cate ceva "...cu trimitere predilecta la Caragiale. ( De parca n-ar fi explicat omu in trecut istoria privatizarii Editurii Politice. NU , trebuia lasata in paragina ... Ce conteaza ca aproape tot ce este mai selectiv tiparit apare acolo ? Daca ar fi avut curiozitatea sa treaca pe la ultimele targuri de carte, sa vada cel putin titlurile ... ca sa constate ca nu doar Liiceanu, Plesu, Cartarescu sau Patapievici apar pe acolo . Da vorba aia, in regimul trecut , in care dupa " O clipa de sinceritate / o noapte la securitate " a venit si democratia, si putem latra toti... viteji nevoie mare. Mai ales pe net. )
Deligne 2017-04-25
D-nul Plesu canta osanale DNA-ului in speranta ca nu se va deschide un dosar pe chestia privatizarii editurii Politice in anii 90. Pai cum ar fi: conu' ministru Plesu serveste amical pe amicu' Liiceanu cu o editura, asa ca intre filozofi. Curat murdar coane Plesu.
Liviu din Timisoara 2017-04-25
Astia se pricep la monoame, binoame si polinoame ; da nu le au cu ecuatiile ... nu gasesc solutii. ...n-au trecut de clasele primare. Si inscrieti-o pe tanti Olguta la un curs de limbi straine, macar cu atat sa se aleaga si ea ...
Ioan Vlad Nicolau 2017-04-24
Stimade domnule Pleşu!

Pardon!

Ce monom, polinom, trinom?
Pai cu calitaţile domniei sale,
I-mi pare a fi un.. palindrom!

Oricum il pui p-asta an strofa,
Din cap spre coada sau invers,
Tariceanu-i tot o... catastrofa!
Marius Nicolescu 2017-04-24
Articolul este admirabil. Din nefericire caricaturile ce salasluiesc in fiecare dintre noi si amprenta anilor '50 de care nu ne putem lepada usor ne fac tranzitia iluzorie, nesfirsita si umilitoare. Felicitari, domnule Plesu.
Total 7 comments.
8403
 Bref
 Media Culpa
 Numarul Curent
DESENAND (CA) LUMEA
 Vis a vis
 Scrisori de la cititori
 Prieteni 22
.