Dosar penal pentru alegerile din 2009. Băsescu reclamă blocarea anchetei parlamentare

Dora Vulcan | 24.04.2017

Parchetul General s-a autosesizat după articolul scris de Dan Andronic. Faptele pentru care procurorii secției de urmărire penală și criminalistică de la Parchetul General face cercetări in rem sunt cele de abuz în serviciu, falsificare a documentelor și evidențelor electorale.

Pe aceeași temă

 

 

 

 

UPDATE: ”Declarația lui Băsescu: momentul anunțării anchetei la Parchet este nepotrivit pentru că ar trebui să înceteze ancheta parlamentară (...) Parchetul a făcut niște jocuri, este clar că a fost blocată ancheta parlamentară.”

 

 

 

Andronic a scris că a participat la o întâlnire în noaptea alegerilor la care erau prezenți Daniel Oprea, pe atunci ministru de Interne, acutuala șefă a DNA, Laura Codruța Kovesi  - pe atunci procuror general - și fostul adjunct al SRI de la acea vreme, Florian Codlea. Andronic nu o spune explicit ci redă într-un stil literar îndoielnic o noapte misterioasă în care șefii instituțiilor de forță din România, acasă la Oprea, dădeau telefoane interesându-se de soarta alegerilor. Sugestia lui Andronic, neasumată explicit, este că prin interesul lor aceștia influențau alegerile din sufrageria lui Oprea. Acolo unde el, Andronic, a nimerit întâmplător, în calitate de consultant politic al lui Băsescu. Andronic pretinde în tot acest timp - devenit patron al Evz în condiții niciodată lămurite - că ar fi și jurnalist. 

 

 

 

Comunicatul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie:

 

”În cursul zilei de astăzi, 24 aprilie 2017, la Secţia de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie, a fost înregistrat un dosar penal care s-a constituit ca urmare a informaţiilor făcute publice de către jurnalistul Dan Andronic și conform cărora există suspiciuni că în procesul electoral din decembrie 2009 s-au implicat unele autorități publice și/sau persoane, altele decât cele prevăzute de lege.

 

În cauză se efectueză cercetări in rem sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu și de falsificare a documentelor și evidențelor electorale.

 

Pe măsura derulării cercetărilor vom informa opinia publică”, transmite Parchetul General. 

 

 

 

 

  • Dan Andronic, disputat între comisii: Țuțuianu, de la controlul SRI, i l-a cedat lui Dragnea

 

 

Conducerea Parlamentului decide joi dacă înfiinţează o comisie de anchetă în cazul alegerilor din 2009. Aleşii aşteaptă întoarcerea lui Liviu Dragnea din minivacanţa de Paşti pentru a lua o decizie. Acesta e motivul pentru care patronul Evz Dan Andronic nu a mai fost chemat la comisia de control al SRI.

 

Audierea lui Dan Andronic la Comisia pentru controlul SRI este inutilă în condițiile în care s-a anunțat deja constituirea unei comisii de anchetă pentru alegerile din 2009, a declarat marți președintele comisiei, Adrian Țuțuianu.

 

 

 

"Noi aveam programat să îl chemăm la audieri pe Dan Andronic mâine (miercuri — n.r.). În condițiile în care s-a anunțat deja constituirea unei comisii comune de anchetă a celor două Camere care își propune aceleași lucruri pe care ni le propuneam noi, ceva mai mult de fapt comisia de anchetă, apare ca inutilă chemarea la Comisia pentru controlul SRI a lui Dan Andronic. Noi ne propuneam să analizăm doar activitatea SRI și a unor cadre ale SRI legată de alegerile din 2009. În cadrul comisiei comune se vor face toate audierile persoanelor care au legătură cu alegerile din 2009 și care au fost indicate în materialul publicat de Dan Andronic", a spus Țuțuianu, la Palatul Parlamentului, citat de Agerpres.

 

 

 

El a adăugat că pentru constituirea comisiei de anchetă trebuie să se reunească mai întâi Birourile permanente, unde se va decide convocarea plenului Parlamentului, apoi trebuie adoptată o hotărâre a Camerelor reunite privind constituirea comisiei și aprobarea regulamentului de funcționare.

 

 

 

"Hotărârea celor două Camere va stabili care sunt obiectivele comisiei, apoi comisia, odată constituită, va stabili pe cine cheamă, ce instituții trebuie să dea relații, să pună la dispoziție documente și care sunt persoanele care vor face obiectul audierilor", a spus președintele Comisiei pentru controlul SRI întrebat dacă la audierile de la comisia de anchetă ar trebui chemată și șefa DNA, Laura Codruța Kovesi.

 

 

 

 

„În primul rând, persoanele care sunt de notorietate că au participat la aceste întâlniri, care ridică semne de întrebare în legătură cu prezenţa lor la astfel de reuniuni nefireşti. Cum se poate justifica prezența procurorului general al României în compania unor oameni politici în noaptea alegerilor, care urmăreau ce? Trebuie să lămurim aceste chestiuni”, a spus și Călin Popescu Tăriceanu, citat de Digi 24.ro.

 

 

 

 

Dan Andronic: Ma voi prezenta in fata Parlamentului, voi putea oferi date pe care nu le-am dezvaluit pana acum

 

 

 

"Intrucat am fost intrebat daca ma voi prezenta pentru audieri in Parlament, vreau sa dau pentru toata lumea urmatorul raspuns: nu am fost anuntat de audierea la Comisia SRI sau oricare alta comisie, iar acum sunt plecat din tara. Dar sigur ma voi prezenta in fata Parlamentului atunci cand ajung in Romania. Mai ales ca voi putea prezenta comisiei date pe care nu le-am dezvaluit in serial, existand posibilitatea ca pana atunci sa apara si alte elemente", a scris"> Dan Andronic pe pagina sa de Facebook. 

 

 

 

 

 

Background

 

 

  • PSD și ALDE cer comisie de anchetă la Parlament pentru alegerile prezidențiale din 2009

 

 

 

Dragnea si Tariceanu cer inființarea unei comisii pentru anchetarea organizării alegerilor din 2009. Anunțul celor doi, făcut public într-un comunicat emis de ALDE, vine după dezvaluirile lui Dan Andronic, patronul Evenimentului zilei, fost consultant politic al lui Năstase, Băsescu și Tăriceanu.

 

 

Dan Andronic a scris in Evenimentul Zilei ca Laura Codruta Kovesi, George Maior, Florian Coldea si Gabriel Oprea erau implicati in procesul electoral din 2009, cand Traian Basescu a castigat al doilea mandat de presedinte.

 

 

Comunicatul ALDE-PSD:

 

"Este necesara aceasta ancheta in cadrul Parlamentului Romaniei, avand in vedere ca sunt puse in discutie principii ale statului democratic si ale statului de drept, dar si incalcarea principiului separarii puterilor in stat prin posibila interventie nelegitima a unor institutii in deturnarea procesului electoral. Totodata, se ofera cadrul necesar pentru a se clarifica daca persoanele prezente la reuniunile la care face referire presa au actionat in interes personal sau in numele institutiilor pe care le reprezentau.

 

 

O astfel de comisie parlamentara este necesara ca urmare a informatiilor aparute in spatiul public si care pun sub semnul intrebarii respectarea principiului alegerilor libere si corecte ca premisa esentiala a functionarii democratiei in Romania.

 

 

Rezultatul alegerilor prezidentiale din 2009 a generat controverse in ultimii opt ani la nivelul societatii romanesti, existand suspiciuni privind fraudarea lor inca din zilele ce au urmat procesului electoral. Dezvaluirile presei ofera o noua perspectiva asupra deznodamantului alegerilor prezidentiale din 2009, introducand in discutie incercarea de influentare a procesului electoral."

 

 

 

 Laura Codruţa Kovesi a refuzat, marţi, la Curtea de Apel Ploieşti să comenteze afirmaţiile jurnalistului. În replică, Andronic a spus : "Nu comentează, aşa e când nu ai răspunsuri".

 

 

 

  • Indirect, Băsescu infirmă cele scrise de Andronic sub aspectul ”garantării” alegerilor

 

 

Traian Basescu, fost presedinte al Romaniei, sustine ca daca Laura Codruta Kovesi sau Florian Coldea si-ar fi permis sa ii spuna, la alegerile prezidentiale din 2009, ca ii garanteaza al doilea mandat le "umplea botul de sange pe loc".

 

 

 

 Declaratia a fost facuta intr-o emisiune la Romania TV, in care a fost intrebat despre cele scrise de Dan Andronic în Evenimentul zilei, potrivit căruia în noaptea alegerilor prezidentiale din 2009, procurorul sef al DNA, fostul prim adjunct al SRI Florian Coldea și alti inalti demnitari s-ar fi intalnit acasa la Gabriel Oprea si ar fi sarbatorit faptul ca "au castigat alegerile pentru Basescu".

 

 

 

"Daca acest grup a fraudat cumva alegerile, este deja grup criminal organizat. Dupa articolul lui Andronic, Parchetul General trebuia sa se autosesizeze (...) sa inceapa o ancheta cu privire la ce au facut Maior, Kovesi, Coldea, Oprea in noaptea de 6 decembrie 2009 acasa la Oprea. Daca discutam de posibila fraudare a alegerilor si ca oamenii astia au influentat rezultatul alegerilor, atunci avem deja un exemplu, Dragnea, care a influentat un referendum tot legat de presedinte si a fost condamnat. Oamenii astia de ce sa nu fie condamnati? Dragnea era doar un lider, ei erau reprezentati ai institutiilor statului. Sa stim daca am avut un presedinte care a fost desemnat pentru 5 ani in urma fraudei acestor domni sau doamne, sau am avut un presedinte legitim (...) Pentru ca ei au spus 'La aceasta masa sta tot statul, noi va garantam al doilea mandat'", a declarat Traian Basescu intr-o interventie telefonica la Romania TV, citat de ziare.com.

 

 

 

In plus, fostul presedinte a reamintit ca George Maior "era membru PSD cand l-am pus director la SRI, exact ca sa nu se interpreteze ca mi-am pus omul si folosesc serviciul pentru mine".

 

 

 

"Sa spui ca SRI a lucrat la fraudarea alegerilor in favoarea mea e o copilarie (...) Codruta Kovesi cred ca avea vreo 29 de ani si am numit-o procuror general, adusa de la Sibiu. Pe Coldea era maior si l-am facut prim-adjunct SRI cu gradul de maior. Va imaginati ca vreunul dintre oamenii astia si-ar fi putut vreodata permite sa spuna 'dl presedinte, la aceasta masa sta tot statul, noi va garandam al doilea mandat'?! Le umpleam botul de sange pe loc!", a spus Traian Basescu.

 

 

 

Intrebat daca nu era el presedintele caruia i se promitea un nou mandat, atunci cine era, Basescu a raspuns: "Nu, pentru ca nu recunosc ca asa ceva sa se fi intamplat (...) Eu nu am alte informatii (...) Era imposibil ca un locotenent colonel sa ii spuna presedintelui Romaniei, si un procuror general proaspat numit sa spuna, 'Noi suntem statul, va garantam al doilea mandat'".

 

 

 

 

  • Patronul Evz, Dan Andronic, convocat la Comisia parlamentară pentru controlul SRI pentru dezvăluirile sale

 

 

Comisia parlamentară de control a activității SRI a decis să-l audieze săptămâna viitoare pe Dan Andronic în privința afirmațiilor acestuia referitoare la turul doi al alegerilor prezidențiale din 2009, a anunțat marți președintele Comisiei, Adrian Țuțuianu, preluat de Digi 24.

 

 

 "În legătură cu afirmațiile făcute de un jurnalist (sic! Dan Andronic nu este jurnalist ci patron de presă și consultant politic, adică PR), Dan Andronic, într-o publicație, făcute în cursul zilei de ieri, pot să vă spun: Suntem atenți la tot ce se publică în presă legat de activitatea SRI și cadrelor acestui serviciu. Nu ne-am propus în niciun moment să interferăm activitatea comisiei cu activitatea altor instituții ale statului. O implicare a SRI, a DNA, a altor instituții din sistemul de securitate națională sau de justiție în procesul electoral ar fi foarte gravă și lucrul ăsta nu ar face decât să submineze bazele democratice ale statului român. După îndelungi consultări am constatat cu toții că nu avem în articolul publicat elemente suficiente care să ne contureze implicarea SRI în procesul electoral, dar am considerat că este util să-l invităm pe Dan Andronic în cursul săptămânii viitoare la audieri pentru a veni cu date și informații precise", a anunțat Țuțuianu.

 

 

 

Țuțuianu dă asigurări că membrii comisiei vor verifica doar ceea ce are legătură cu SRI.

 

 

"Dacă vor fi elemente care privesc activitatea altor instituții, evident că competența aparține Parchetului de pe lângă ICCJ și nu comisiei noastre.Deocamdată, avem o poveste care este ambalată frumos. Am recitit de mai multe ori articolul respectiv, dar nu am putut trage o concluzie. În schimb, știu că există o preocupare a opiniei publice legat de acest subiect, după cum am spus că o implicare a SRI în procesul electoral ar fi foarte gravă. Din aceste motive îl vom chema la audieri, dacă ne rezultă elemente concrete vom merge mai departe, dacă nu ne rezultă elemente concrete și rămânem în sfera afirmațiilor generale fără niciun fel de indicii concrete, evident că vom clasa cauza pentru că nu avem de ce să pierdem vremea. Nu vreau să facem ca la fotbal, știți că uneori te duci după fente și nu am vrea să facem asta", a mai spus Țuțuianu.    

 

 

 

 

  • Ce a scris Andronic și când

 

 

 

Dan Andronic a publicat cu o zi înainte de prezentarea la DNA unde fusese citat, un articol referitor la seara celui de al doilea tur al alegerilor prezidențiale din 2009, în care a menționat numele mai multor persoane printre care George Maior, Florian Coldea și Laura Codruța Kovesi.

 

 

Andronic sustine ca in noaptea de dupa turul al doilea al prezidentialelor Gabriel Oprea i-a spus sa vina la locuinta sa, pentru ca are nevoie de el, iar acolo i-a gasit pe George Maior, Florian Coldea si Laura Codruta Kovesi.

 

 

"Am intepenit. Acolo era Statul! In acel birou se gaseau George Maior, directorul SRI, Florian Coldea, prim-adjunctul SRI, Laura Codruta Kovesi, procurorul general al Romaniei, Gabriel Oprea, fost ministru de Interne si inca o persoana inalta pe care nu o cunosteam. Voturile din diaspora. Aici, Florian Coldea avea multe date si cifre, dar si George Maior primea informatii. Cred ca, atat cat am stat eu acolo, Kovesi a primit cel putin doua telefoane la care a raspuns: "Da, domnule Presedinte". Dupa care iesea din incapere si continua discutia. In mod evident, Kovesi era o parte importanta a grupului, intelegeam din modul in care punea intrebarile referitoare la actiunile ce se pot intreprinde. Au ramas in acea incapere Laura Codruta Kovesi, George Maior, Florian Coldea, Gabriel Oprea... Oamenii care au facut posibila victoria lui Traian Basescu in 2009", a scris Andronic în Evenimentul zilei.

 

 

 

 

  • Patronul Evz este anchetat într-un dosar de corupție

 

 

 

Andronic a fost audiat martea trecuta la Directia Nationala Anticoruptie, declarand ca a fost citat intr-un dosar mai vechi, fara a da alte informatii despre cauza in care a fost chemat de procurori.

 

 

 

Directia Nationala Anticoruptie a anuntat, tot martea trecuta, ca Dan Andronic, om de afaceri si consultant politic, are calitatea de suspect, fiind acuzat de marturie mincinoasa si favorizarea faptuitorului, pentru ca in septembrie 2016, cand a fost audiat in dosarul privind campania prezidentiala din 2009, a facut declaratii mincinoase despre banii incasati de firma sa pentru consultanta politica acordata de el in campania electorală, acreditand ideea ca persoanele inculpate in cauza nu au participat la savarsirea faptelor de care sunt acuzate.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22