Balcanii de Vest – sub tirul atacului hibrid

Protestele care s-au extins în întreaga Ser­bie după alegerile prezidențiale din 2 apri­lie nu fac decât să completeze valul de in­sta­bilitate politică și socială cu care se con­fruntă vecinii din Balcani din 2014 în­coa­ce. Rând pe rând, străzile orașelor din Bos­nia-Herzegovina, Kosovo, Macedonia, Mun­­tenegru și, cel mai recent, Serbia au fost cu­prinse de ample proteste de stradă, unele violente, altele „colorate“, dar toate îndreptate împotriva abuzului de putere al politicienilor, a deciziilor de politică ex­ternă a guvernelor sau a legitimității ale­gerilor din aceste state. Ruta balcanică a emigranților economici și a refugiaților si­ri­eni nu a făcut decât să agraveze și mai mult situația vecinilor noștri de la sud de Dunăre. În acest context de instabilitate, sta­tele din Balcani devin însă vulnerabile în­tr-o măsură mare și în faţa influenței ac­torilor externi cu interese în regiune.

Astfel, în contextul crizei din Ucraina și al conflictului dintre Rusia și Occident, tot mai mulți experți își exprimă îngrijorarea că statele din Balcani nemembre UE și NATO ar putea deveni un teren al con­frun­tării hibride dintre Est și Vest. Declarația recentă a secretarului general al NATO, Jens Stoltenberg, care anunța că Alianța Nord-Atlantică va ajuta Balcanii de Vest să-şi dezvolte instituţii de informaţii şi apă­rare pentru a putea rezista în faţa in­fluenţelor externe, venite mai ales din par­tea Rusiei, nu face decât să confirme te­merile specialiștilor.

Factorul rusesc

Preocuparea Rusiei pentru „frații slavi“ are rădăcini istorice. De-a lungul anilor, exporturile de gaze, proiectele de in­fra­struc­tură și investițiile rusești au con­so­lidat legăturile dintre Moscova și statele balcanice. În plus, legăturile religioase, cul­turale, etnice și pozițiile comune cri­tice față de politicile Occidentului de so­luționare a conflictelor din fosta Iugoslavie constituie elemente de solidarizare a slavilor de sud cu Moscova.

În ultimii ani, pe fondul angrenării UE într-o serie de crize interne, Rusia și-a ex­tins influența în Balcanii de Vest. Vizita tri­umfală a președintelui Putin la Belgrad, în octombrie 2014, este o dovadă a preo­cu­pă­rii Rusiei pentru regiune. Dar susținerea fă­țișă a Kremlinului pentru președintele republicii Srpska din Bosnia-Herzegovina, Milorad Dodik (care vehiculează scenariul Crimeea în această țară), sau respingerea so­luției propuse de Consiliul de Im­ple­men­tare a Păcii referitoare la limba standard în Bosnia-Herzegovina creează îngrijorări. În plus, relatările din media rusești despre protestele din 2015 din Macedonia, pre­zen­tate ca o repetiție a Euromaidanului din Ucraina (cu accent pe ipoteza că în spatele organizatorilor „maidanului“ macedonean s-ar fi aflat ambasadorii occidentali, în timp ce rolul Pravîi Sektor – Sectorul de Dreap­ta – ar fi fost jucat de „teroriștii al­ba­nezi“), au adus în atenția publică sce­na­riul posibilului export al precedentelor ucrai­nene (Euromaidan, Crimeea, Donbas) în Balcanii de Vest. În fond, referirile la Ucraina nu sunt arbitrare. Rusia a jus­ti­ficat într-o mare măsură anexarea Crimeei prin invocarea precedentului Kosovo.

Scenariul ucrainean

Așa-numitul „scenariu ucrainean“ a fost vehiculat în presa occidentală și locală și în timpul presupusei tentative de lovitură de stat din Muntenegru, din octombrie 2016. Apoi, în ianuarie 2017, în contextul scan­dalului provocat de trenul care tre­buia să restabilească legaturile feroviare din­tre Serbia și Kosovo, Priștina a acuzat Bel­gradul că încearcă să anexeze nordul Ko­sovo pe modelul Crimeei. Hashim Thaçi, pre­ședintele kosovar, a declarat că me­sa­jul „Kosovo e Serbia“, inscripționat pe tren, avea drept scop să-i provoace pe kosovari, astfel încât Serbia să aibă un pretext de a interveni militar și de a anexa o parte din teritoriu, la fel cum s-a întâmplat în mar­tie 2014 cu peninsula ucrai­neană. În acest context, este de re­marcat declarația re­cen­tă a președintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, care a afirmat că discursul anti-UE al Ad­ministrației Trump ar putea duce la un nou război balcanic. Toate aceste eve­ni­mente și declarații redes­chid „cutia Pan­dorei“ în Balcani, reac­ti­vând în același timp stereotipul occidental care asociază această regiune cu o zonă marcată fun­da­mental (doar de) provocări et­nice, eco­nomice și politice majore. Sce­na­riile ucrai­nene sunt percepute atât de de­cidenții politici, cât și de experții occi­dentali drept precedente hibride peri­cu­loa­se care pot cuprinde o serie amplă de ele­mente, pre­cum operațiuni militare con­ven­ționale și neconvenționale, orches­tra­rea de proteste politice, presiune econo­mi­că, campanii in­formaționale, acțiuni de in­ducere media­tică a panicii în scopul des­ta­bilizării regi­u­nii sau al angajării unei terțe părți într-o confruntare prin interpuși.

Impactul românesc

Și totuși, dacă luăm drept credibilă ipo­teza unor măsuri hibride coordonate țin­ti­te asupra statelor din Balcanii de Vest, afec­tate negativ de stagnarea pe „lista de aș­teptare“ a extinderii UE, ce impact ar avea aceste evenimente asupra României?

Evenimentele din Balcani care s-au de­ru­lat concomitent cu momentele principale din criza din Ucraina creează un tablou îngrijorător, pe care decidenții din Ro­mâ­nia ar trebui să îl ia cât mai în serios pen­tru o necesară recalibrare a politicii noas­tre externe în vecinătate. În contextul ac­țiunilor asertive ale Rusiei în regiune, Ro­mânia ar trebui să conștientizeze că o bu­nă parte a populației din Balcani împăr­tă­șește viziunea distorsionată geopolitic, con­form căreia o Rusie revitalizată profită de o Europă destrămată și vulnerabilă post-Brexit. Considerăm că acesta este unul dintre principalele riscuri care ar trebui luate în considerare de România în următorii ani, în care aceste acțiuni hi­bri­de vor juca un rol din ce în ce mai pro­e­minent. Tirul acțiunilor hibride îndreptate asupra Balcanilor marșează pe exacerbarea diviziunilor politice și etnice (prin pro­mo­varea mesajelor secesioniste și prin pro­clamarea eșecului modelului de guvernare multietnic). Din perspectiva noastră, aces­te acțiuni nu sunt doar simple încercări de destabilizare a regiunii Balcanilor, ci ame­nință direct securitatea UE și NATO. În vederea configurării strategiei României privind preluarea președinției Consiliului UE 2019, recomandăm ca România să pla­seze drept una dintre principalele sale prio­rități menținerea securității la Marea Neagră și Balcanii de Vest, privite ca două regiuni integrate. Astfel, Bucureștiul ar pu­tea iniția o serie de acțiuni concrete de com­batere a euroscepticismului dem­a­go­gic, precum și a populismului gonflat re­to­ric promovat prin canale de dezinformare, prin evidențierea avantajelor reale ob­ți­nu­te de România după aderarea la UE. În con­textul în care ministrul de Externe al României declara încă în ianuarie 2017, la audierile comisiilor de specialitate din Se­nat şi Camera Deputaţilor, că principalul său obiectiv este ca România să devină „cea mai importantă putere politică, eco­nomică şi militară din sud-estul Eu­ro­pei“, așteptăm ca diplomația românească să facă o serie de pași fermi în acest sens. Dincolo de măsurile militare decise la Sum­mit-ul NATO de la Varșovia privind capabilitățile de la Marea Neagră, nu tre­buie ignorate atacurile hibride din veci­nă­tatea balcanică, cărora România trebuie să le răspundă cu un set de măsuri integrate și bine coordonate.

* VASILE ROTARU și MIRUNA TRONCOTĂ sunt cercetători postdoctorali la Departamentul de Relații Internaționale și Integrare Europeană din SNSPA și editori ai studiului Romania’s Concentric Circles “in the Line of Fire”? The Impact of Hybrid Actions and a Possible “Ukrainian Scenario” in the Balkans, care va fi lansat pe 8 mai la sediul SNSPA în cadrul unei conferințe internaționale dedicate noilor dinamici de securitate în vecinătatea României.