Grindeanu, despre ministrul Justiție: Ritmul meu este mai alert decât al său

E.b. | 25.04.2017

Premierul Sorin Grindeanu a afirmat marți că a avut foarte multe discuții cu Tudorel Toader, ministrul Justiției. El susţine că ritmul său, ca prim-ministru, poate este "mai alert" decât al lui Toader.

Pe aceeași temă

 

 

 

"Am avut foarte multe discuții cu domnul ministru Tudorel Toader în această perioadă, încercând să înțeleg ceea ce dorește să facă în acest domeniu, dar (...) neintervenind absolut deloc. (...) Poate că ritmul cu care sunt eu obișnuit și cu care au fost obișnuiți colegii mei din Guvern, cel puțin în aceste prime trei luni, este unul mai alert față de cel cu care poate a fost obișnuit până acum domnul Tudorel Toader", a declarat Grindeanu, întrebat care este părerea sa vizavi de nemulțumirile exprimate de liderul PSD, Liviu Dragnea, cu privire la întârzierile proiectelor de lege din domeniul Justiției, conform Agerpres.

 

Grindeanu a mai spus că are "discuții constante" cu ministrul Justiției, astfel încât "lucrurile să fie făcute așezat, bine, transparent" și cu respectarea tuturor regulilor. "Consultând toate instituțiile publice și într-un ritm care, poate, e mai alert câteodată decât ritmul Curții Constituționale, ca să dau un exemplu", a susținut Grindeanu.

 

Totodată, premierul a reiterat faptul că se află în dezbatere publică proiectul legii de punere în acord a Codului penal și a Codului de procedură penală cu deciziile Curții Constituționale.

 

"S-au luat puncte de vedere de la diverse instituții, fie că vorbim de CSM, de DIICOT, de DNA, Ministerul Public, în general, și nu numai. Trebuie epuizată această perioadă, pentru că așa spune legea", a arătat Grindeanu.

 

Întrebat cum comentează faptul că Dragnea a susținut că nu este foarte fericit cu propunerea lui Tudorel Toader pentru portofoliul de la Justiție, Grindeanu a răspuns: "Am venit cu acea propunere. Analizele, dincolo de X, Y, Z din echipa mea guvernamentală, analizele le fac ca și prim-ministru și nu le fac decât în funcție de ceea ce trebuiau să ia ca și măsuri acești titulari de portofolii. În momentul în care am o concluzie, o prezint coaliției și luăm decizia. Asta este procedura normală și nu fac lucrurile astea la televizor și făcând spectacol". 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22