Curtea Supremă a respins procedura simplificată pentru patru inculpați în dosarul Dragnea

Dora Vulcan | 25.04.2017

Instanța a respins marți cererile a patru inculpați din dosarul Dragnea de a fi judecați in procedură simplificată. Judecarea in procedura simplificată le-ar fi adus celor patru reducerea pedepselor cu o treime, si, cel mai probabil, scurtarea duratei procesului cu condiția recunoașterii faptelor.

Pe aceeași temă

 

 

 

  La precedentele termene ale procesului, patru dintre inculpații din acest dosar, Ionel Marineci, Adriana Botorogeanu, Gheorghe Nicușor și Anisa Stoica, și-au recunoscut vinovăția și au acceptat să fie judecați prin procedura simplificată, pentru a beneficia de reducerea pedepselor cu o treime, transmite Agerpres.

 

 

 

După ce aceștia și-au recunoscut vinovăția, adică faptele descrise în rechizitoriu, președintele completului de judecată, Ștefan Pistol, a anunțat marți că respinge cererile celor patru, astfel încât ei vor fi judecați prin procedura normală.

 

 

 

Judecătorul Ștefan Pistol a adăugat însă că Ionel Marineci, Adriana Botorogeanu, Gheorghe Nicușor și Anisa Stoica vor beneficia de reducerea cu o treime a pedepsei, dacă cele spuse de ei se adeveresc la finalul procesului.

 

 

 

Liviu Dragnea a fost trimis în judecată de DNA pe 15 iulie 2016, fiind acuzat de săvârșirea, în calitate de președinte al Consiliului Județean Teleorman, a infracțiunilor de instigare la abuz în serviciu și instigare la fals intelectual.

 

 

 

În același dosar a fost trimisă în judecată și fosta soție a lui Dragnea, Bombonica Prodana, la data comiterii faptei coordonator al Complexului de servicii destinate copilului și familiei și șef serviciu Secretariat din cadrul DGASPC Teleorman, cu privire la săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit. De asemenea, au fost trimiși în judecată mai mulți angajați de la DGASPC Teleorman.

 

 

 

Conform DNA, Dragnea a intervenit pentru menținerea în funcție și plata drepturilor salariale pentru două angajate de la DGASPC Teleorman, deși știa că acestea lucrau de fapt în cadrul organizației PSD Teleorman. Este vorba de Adriana Botorogeanu, încadrată din anul 2005 la DGASPC Teleorman în funcția de inspector de specialitate în cadrul Serviciului administrativ, și Anisa Niculina Stoica, încadrată, din anul 2006, în funcția de referent.

 

 

 

Potrivit procurorilor, cele două angajate nu s-au prezentat la serviciu și nici nu au prestat vreuna dintre activitățile înscrise în contractul lor muncă semnat cu DGASPC Teleorman, desfășurându-și de fapt activitatea la sediul organizației județene PSD Teleorman.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22