Dosarul lui Oprea ajunge la CCR. Curtea Supremă i-a admis excepția privind abuzul în serviciu

Dora Vulcan | 26.04.2017

Curtea Supremă va sesiza CCR într-un dosar în care fostul ministru de Interne Gabriel Oprea este acuzat de abuz în serviciu. Avocaţii săi au ridicat o excepţie de neconstituţionalitate. Ei reclamă că în lege nu este definit un prag al prejudiciului pentru infracţiunea de abuz în serviciu.

Pe aceeași temă

 

 

 

 „Admite cererea formulată de Oprea Gabriel și sesizează Curtea Constituțională cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 132 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție raportat la art. 297 alin. 1 Cod penal. Definitivă", se arată în minuta deciziei ÎCCJ de admitere a cererii de sesizare a CCR, transmite Digi 24.

 

 

 

Apărătorii lui Gabriel Oprea spun că lipsa unui prag valoric privează legea de obligația de a fi previzibilă pentru cei care trebuie să o respecte. Urmează ca CCR să analizeze și să decidă dacă acceptă excepția de neconstituționalitate. De menționat este faptul că dacă judecătorii CCR decid că legea este neconstituțională, nu pot impune ei un prag, iar acest lucru va cădea în sarcina Parlamentului.

 

 

 

Este vorba despre dosarul „Limuzina și jacuzzi” în care Gabriel Oprea este trimis în judecată. Fostul ministru este acuzat că ar fi fost de acord ca din banii DIPI, serviciului secret al Ministerului de Interne, să fie cumpărat un autoturism de lux pe care l-a folosit exclusiv.

 

 

 

Mai mult, procurorii anticorupție spun că, în sediul Ministerului, Gabriel Oprea avea canapele noi, dar şi un jacuzzi, cumpărate tot din banii pe care ministerul ar fi trebuit să-i cheltuiască pentru combaterea corupţiei.

 

 

 

Cel mai ieftin model de Audi A8 costă 84.000 de euro și este o limuzină cu motorizări ce pornesc de la 260 de cai putere. Procurorii DNA spun că un astfel de model ar fi fost cumpărat de şefii Serviciului Secret din MAI special pentru ministrul Gabriel Oprea, după ce acesta a fost de acord să dea mai mulţi bani serviciului secret de informaţii al MAI şi să schimbe destinaţia unor fonduri.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22