Pe aceeași temă
Or, ceea ce se petrece în societatea românească de azi, la 27 de ani de la abolirea vechiului regim, arată ca şi cum ar fi posibil să se întoarcă roata istoriei la stări de lucruri vechi şi perimate din anii ’90 sau poate chiar mai de dinainte. O confruntare nefiresc de încrâncenată, în esenţa ei, pare să se ducă între progresişti şi reacţionari. Se discuta până nu demult de criteriile de integritate morală pe care ar fi trebuit să le îndeplinească toţi aspiranţii la locuri calde şi bine bugetate din parlament, de la guvern, din tot felul de foruri centrale şi locale. Acum vedem ce bătălii se duc în jurul unor instituţii ca DNA, ca CCR, ca Parchetul General, în timp ce la guvern şi în parlament au loc aproape zilnic tot felul de lovituri de imagine, dacă nu sub centură aplicate democraţiei, atâta câtă a fost în stare clasa politică să producă pe durata unui important număr de cicluri legislative. Ne aşteptam la normalitate şi, în loc de asta, vedem cum se dau nefaste ordonanţe de urgenţă după lăsarea întunericului. Dar ce este normal şi ce nu este decât abatere gravă de la corectitudine în exercitarea puterii?
În mod normal, eficacitatea în lupta anticorupţie dusă de DNA nu ar trebui să depindă de şeful acestei instituţii. În mod normal, nici buna funcţionare a Parchetului General nu ar trebui să depindă de o persoană anume. În mod normal, CCR ar trebui să nu fie alcătuită din persoane numite politic. În mod normal, un om ca Valeriu Dorneanu ar trebui să fie şeful comisiei juridice la PSD, şi nu preşedintele CCR. În mod normal, un preşedinte care a fost adus la cârma statului de speranţa oamenilor în mai bine prin diminuarea corupţiei nu ar trebui să facă front comun tocmai cu cei care promovează corupţia, ci să prefere, şi după terminarea mandatului său prezidenţial, justiţia. În mod normal, Florin Iordache ar fi trebuit să fie doar un preşedinte de consiliu local, şi nu să i se pună în mână secera şi ciocanul uzanţelor staliniste, prin care să dea OUG 13. În mod normal, Şerban Nicolae nu ar trebui să fie şeful comisiei juridice de la Senat, ci avocatul de succes al lumii interlope. În mod normal, Cătălin Rădulescu ar fi trebuit să fie în concediu după gratii, şi nu să se plimbe liber pe străzi şi să-i ameninţe pe oameni cu mitraliera ziua în amiaza mare. În mod normal, de mult ar fi trebuit ca publicul să ştie: cine au fost de fapt teroriştii din decembrie 1989 şi cine au fost minerii din iunie 1990, şi nu să fie năucit cu teorii ale conspiraţiei extraterestre şi după 27 de ani de la marile evenimente. În mod normal, Teodor Meleşcanu, acest om cu aspect de bunic cumsecade, ar fi trebuit să îşi consume pensia în tihnă undeva pe la Soci, şi nu să conducă Ministerul de Externe, asigurând în continuare toate condiţiile ca românii din străinătate să nu ajungă la centrele de vot nici data viitoare. În mod normal, Ion Ţiriac ar fi trebuit să se ocupe de tenis în calitate de mentor şi să-şi educe corect nepoţii, nu să se declare în fața naţiunii admiratorul entuziast al hoţilor. În mod normal, CNA ar fi trebuit să retragă de mult licenţa de funcţionare a unor posturi de televiziune care varsă tone de fake news în spaţiul public, şi nu să le asigure neprecupeţit minunate condiţii de muncă şi de viaţă. În mod normal, Călin Popescu Tăriceanu ar fi trebuit să nu mai fie încă o legislatură şeful Senatului, ci deja promovat în funcţia de şef al clubului automobilistic de la un penitenciar model. În mod normal, şi alte somităţi trecute sau prezente, care beneficiază fie de condamnări cu suspendare, fie de nesfârşite amânări judiciare, ar fi trebuit de mult să compară în faţa instanţelor de judecată pentru verdictul final şi definitiv, şi nu în faţa camerelor de luat vederi ale televiziunilor, care zi de zi le ridică cota de popularitate. În mod normal, Dragnea ar fi trebuit să se ocupe de ridicarea nivelului de trai al teleormănenilor ori mai degrabă de contabilitatea Penitenciarului Rahova, şi nu să-i facă lui Grindeanu schemele de guvernare. În mod normal, Chirica ar fi trebuit să fie preşedintele PSD, şi nu destituit şi din funcţia de vicepreşedinte pe care o avea.
Dar câte lucruri mai sunt, după standardele admise, normale în societatea românească de azi, în afară de unele proteste de stradă, care nici ele nu se coagulează deocamdată într-un program, într-o mişcare, într-un partid anticorupție asumat în mod ferm şi deschis? Ce şi cât a mai rămas astăzi din dreptul românilor la normalitate, despre care scria Manolescu acum 27 de ani?
Daniel Dragomirescu
Martie 2017
