Rinocerizarea forțată a României

Modificarea componenței celor patru con­silii consultative subordonate Mi­nis­te­ru­lui Cercetării s-a făcut în urma unei de­cizii politice, subordonată unor interese politice, la doar câteva luni după ce fuseseră operate nu­miri de către fostul mi­nistru al Educației. Au fost scoși reprezentanți ai uni­versităților mari, cu greu­tate și autoritate științifică, și înlocuiți cu reprezentanți ai unor universități de mâ­na a doua, cu prestigiu cel mult regional și anvergură științifică necunoscută. Au fost înlocuiți cercetătorii de la universități străine cu „cadre“ universitare locale și sin­dicaliști din cercetare. În paralel, au fost eliminați evaluatorii străini din pro­ce­sul de evaluare a proiectelor științifice și înlocuiți cu evaluatori autohtoni. Orice eva­luator din afară trebuie aprobat no­minal de minister.

Prin aceste modificări aparent ad­mi­nis­tra­tive nu s-a schimbat numai componența unor organisme despre care oricum nu a auzit nimeni în România, ci s-a modificat însuși scopul fundamental pe care trebuie să îl urmărească cercetarea științifică și or­ganismele care o coordonează: căutarea ade­vărului științific. Subordonarea aces­tuia intereselor politice ale puterii a fost o decizie deliberată și asumată, pentru că ea a fost comunicată ca atare de minister în­că din luna ianuarie, la foarte scurtă vre­me de la instalarea actualului guvern, Cons­iliului Național al Cercetării Știin­ți­fice: „Având în vedere schimbările efec­tuate în structura guvernului, precum și deciziile necesar a fi luate pentru du­ce­rea la îndeplinire a mă­su­rilor cuprinse în Pro­gra­mul de guvernare aprobat prin Hotărârea Par­la­men­tului nr. 1/2017 pentru acor­darea încrederii gu­ver­nului, vă informăm că Ministerul Cercetării și Ino­vării urmează să emită or­dinele de ministru pentru reorganizarea or­ga­nis­me­lor consultative ale aces­tuia“.

În lumina acestui document oficial este evi­dent că orice activitate de cercetare se subordonează în prezent programului po­litic al puterii, și nu căutării adevărului ști­in­țific. Din acest punct de vedere, ca­li­ta­tea academică a membrilor celor patru or­ganisme devine irelevantă, pentru că sco­pul lor acolo nu mai este academic, ci po­litic. Reducerea numărului repre­zen­tan­ți­lor marilor universități din România, pre­cum și eliminarea cercetătorilor proveniți de la universități străine, fie ei români sau străini, din procesul de evaluare și fi­nan­țare a proiectelor de cercetare este con­sis­tentă cu ținta propusă de politizare a cu­noașterii, pentru că elimină persoanele ca­re ar putea judeca și evalua în baza unor standarde obiective și neutre. Când ți-ai asumat aservirea cercetării obiectivelor po­litice ale partidului de guvernământ, atunci onestitatea științifică și standardele academice neutre nu fac decât să îți stea în cale și să te încurce și, prin urmare, mă­sura logică este eliminarea repre­zen­tan­ți­lor marilor universități care au un pre­st­i­giu internațional de apărat și a „străi­ni­lor“. Instaurarea xenofobiei ca politică de stat în cercetare trebuie privită ca un pro­dus secundar al politicii generale, care es­te subordonarea politică a cunoașterii ca prim pas către totalitarism.

S-ar putea obiecta că aceasta este o con­clu­zie excesiv de drastică pentru o acțiune în esență meschină. În fond, oamenii PSD din educație și cercetare nu fac decât să își asigure pentru ei înșiși, prin mijloacele puterii politice, accesul exclusiv și situat în afara controlului și evaluării obiective externe la resursele alocate de stat pentru cercetare. În esență, nu ar fi prea diferită de eliminarea arbitrară dintr-un proces de achiziții publice a concurenței oneste, astfel încât contractele să fie obținute de companiile agreate de partidul de gu­ver­nă­mânt. Este un proces abuziv, profund co­rupt, care distorsionează piața și creează avantaje nelegitime, dar cu greu ar putea fi considerată o licitație cu dedicație pen­tru firmele de partid expresia unui pro­gram totalitar.

Răspunsul meu este că nici nu trebuie să existe un program totalitar explicit, un plan elaborat de PSD și aprobat de ins­tan­țele de partid ținut secret într-un seif. Atâ­ta vreme cât actele puterii (parlament și gu­vern) au consecințe care prezintă ca­rac­teristici totalitare evidente, dezno­dă­mân­tul va fi același. Politizarea cunoașterii are, vedem, drept efect o politică xe­no­fo­bă a cercetării științifice. Din acest mo­ment, statul român dă liber la suspiciune față de omul de știință străin în toate uni­ver­sitățile și institutele de cercetare ro­mâ­nești. Orice eșec – și, prezumabil, vom avea parte de numeroase eșecuri când pro­iectele de cercetare vor fi validate de la partid – va fi pus pe seama unei „cons­pi­ra­ții a străinilor“ împotriva românilor, orice străin va fi eliminat din instituțiile de cercetare românești pe criterii de ne­românitate, așa cum erau eliminați evreii din instituțiile naziste. O parte a societății românești, care trebuie să fie în esență des­chisă, tolerantă și să aibă aspirații uni­versale, se închide în mod deliberat în afa­ra lumii și devine tribală. Iar dacă elitele se rinocerizează prin decizie politică, ri­no­cerizarea României va urma în chip „na­tural“. Societatea deschisă este sub asediul tribalismului, colectivismului și gândirii magice peste tot în Europa, iar puterea de la București nu face nimic să i se îm­po­tri­vească. Dimpotrivă, le îmbrățișează, iar la capătul drumului așteaptă restaurația to­ta­litarismului.