De același autor
După ce a înșfăcat banii companiilor în care statul este acţionar, obligându-le să repartizeze 90% din profituri, amputându-le astfel capacitatea de a face investiţii, guvernul ticluieşte o lovitură decisivă asupra afacerilor sale: politizarea consiliilor de administraţie. Desigur, „politizare“ este mult spus, deseori e vorba de numirea unor neamuri, a unor prieteni sau, de ce nu, a unor oameni de paie, nespecialişti, care pot fi ghearele discrete ale finanţatorilor politicienilor. Mai exact, e combinație între politizare și clientelizare.
Ministerul Energiei are un amplu spaţiu pentru aceste manevre de schimbare a board-ului companiilor sale. De la Hidroelectrica până la Nuclearelectrica, peste tot domneşte provizoratul şi se pregătesc din umbră favoriţii liderilor aflaţi vremelnic la putere.
Un membru neprofesionist al board-ului nu va înţelege mare lucru din tehnicalităţile discuţiilor purtate la şedinţele acestor companii superspecializate şi, ca atare, decizia pe care o poate accepta va fi ori una mimetică, fără a şti ce votează, ori una politică, dictată din exterior. Cine poate dicta din exterior? Adesea, cei care sunt direct interesaţi, furnizori de mărfuri şi servicii, competitori, vezi cazul CFR Marfă, sau chiar profitori care vor să se implice în afaceri cu o mare companie. În unele cazuri nu există însă numiri în aceste consilii în care doar un membru să fie analfabet al domeniului pe care-l va coordona, ci întreaga echipă. La Hidroelectrica, de pildă, companie puternică a energiei româneşti, care a scăpat cu chiu, cu vai din ghearele aşa-numiţilor „băieţi deştepţi“ care-i căpuşau afacerile, aproape toţi membrii provizorii ai board-ului sunt străini de domeniul energiei. Găseşti orice specializare acolo, de la finanţişti la oameni cu studii în transporturi sau în construcţii. Ioana-Andreea Lambru, de pildă, a absolvit Universitatea Româno-Americană, Relaţii Internaţionale Financiar Bancare, dar este membru ALDE şi actual secretar general adjunct al guvernului.
Fondul Proprietatea, care deţine acţiuni în majoritatea companiilor energetice, este singurul adversar „înverşunat“ al numirilor politice. În cazul Hidroelectrica, de pildă, Greg Konieczny, managerul Fondului Proprietatea, şi-a strigat dezamăgirea. „Cea mai valoroasă companie din România are nevoie de stabilitate, predictibilitate şi profesionişti de top în Consiliul de Supraveghere. Actuala propunere nu respectă dispoziţiile privind guvernanţa corporativă din Legea 111/2016, care stabileşte criterii profesionale şi proceduri transparente de selectare a membrilor consiliilor de supraveghere din companiile de stat“, a avertizat Konieczny.
Dar Cabinetul Grindeanu insistă să desăvârşească exerciţiul de ignorare a guvernanţei corporative, cea care ar impune selectarea unor conduceri profesioniste, responsabile şi independente la marile companii ale statului. Să ne reamintim cum, în vremea Cabinetului Ponta, o pleiadă de consilieri guvernamentali ocupau poziţii bine remunerate în diverse consilii de administraţie. Zburau în schimb directorii impuşi în urma selecţiei guvernate de fosta Lege 109, rescrisă în 2016.
Nu doar consiliile de administraţie sunt pline de persoane fără pregătire de specialitate. Tarom are şi el un nou director controversat, Eugen Davidoiu, care a condus Societatea Naţională a Lignitului Oltenia din Târgu Jiu, pe scheletul căreia s-a înfiinţat Complexul Energetic Oltenia. Deşi nu are experienţă în aviaţie şi nici pregătire universitară adecvată, Davidoiu are curaj politic: el a fost cercetat de DNA deoarece ar fi favorizat firma SC Intratest SRL, care aparţinea lui Mihnea Corneliu Păcuraru, fiul fostului ministru Paul Păcuraru, şi oferea servicii de formare profesională. Cazul Davidoiu descrie capcana numirilor politice: oameni fără pregătire de specialitate, dar fideli cercurilor care i-au propulsat, pot deteriora afacerile pe care le conduc.
Un alt caz pilduitor este numirea nevestei unui deputat PSD, Nicoleta Nicolicea, într-o poziţie de conducere la Transgaz, fix la unitatea care se ocupă de proiectul strategic al conductei internaționale BRUA. De ce pilduitor? Deoarece soţia deputatului nu are studii de specialitate şi nici experienţă relevantă, ea terminând Şcoala Superioară de Jurnalistică şi o facultate de drept. Era desigur nevoie de un specialist în energie capabil să gestioneze construcţia gazoductului, care presupune o investiţie estimată la 560 de milioane de euro, din care 179 de milioane trebuie aduşi din fonduri europene.
Toate aceste numiri pe sprânceană politică pun sub semnul întrebării strategia economică a guvernului şi a coaliţiei aflate temporar la cârma ţării. Dacă nu contează meritul, profesionalismul, atunci care sunt criteriile de numire în funcţii, acum, la mai bine de un sfert de veac de la căderea comunismului? Ce lecţie dau aceşti guvernanţi tinerilor specialişti, unii dintre ei cu studii în afara ţării? Ce atitudine vor avea investitorii străini? Putem presupune că unii investitori străini interesaţi de energia românească ar fi sfătuiţi de experţii Franklin Templeton, companie care gestionează cu îngrijorare Fondul Proprietatea, să investească în România? Oare?
