De același autor
„Binele a fost înlocuit cu răul cel mai mic, stabilit fiind că societatea omenească nu se poate conduce decât prin rău, un rău mereu mai mare, pentru că nimic și niciodată, nici din afară și nici dinăuntru, să nu o mai amenințe. Și astfel, răul care se opune răului devine bine, iar binele este modalitatea perfectă de a susține răul și de a-l justifica.“ (Boualem Sansal - 2084. Sfârșitul lumii). E vorba de Abistan, locul unei dictaturi fără Istorie, nu de România. Dar dacă ne uităm cu atenție, vedem câteva cumplite asemănări. Ce ghinion pe țara asta să-i punem în frunte un rău mereu mai mare despre care mereu credem că este răul cel mai mic și, amăgindu-ne, să-l metamorfozăm în binele care-l justifică! De la Iliescu la Dragnea, trecând prin Năstase, Băsescu și Ponta, suntem în această spirală a răului tot mai mare. Dar parcă niciodată lucrurile nu au fost mai evidente în timp real ca acum, în epoca Dragnea. Care, din nefericire, e doar la început.
N-au trecut decât patru luni și răul pe care regimul Dragnea îl aduce României le depășește deja pe cele ale regimurilor anterioare. Obsedat de putere și control cum doar Băsescu a mai fost, Dragnea și-a pierdut puțina minte și a scăpat frâul tropăind pe arătura grandomaniei într-un mod care prevestește un viitor și mai întunecat. Se bagă în toate, le știe pe toate, are păreri despre orice, vrea să dirijeze totul și să nu i se iasă din vorbă și vrere. Cu idei puține și fixe - să scape de justiție chiar și ruinând țara -, vede conspirații până și în aerul pe care îl respiră. Repetenția din facultate nu e un simplu accident de parcurs și, ca toți submediocrii bolnavi de putere și îmbătați de propria măreție, s-a înconjurat de servitori după chipul și asemănarea sa. Rezultatul este un dezastru. România plutește în derivă și are toate șansele să eșueze pe țărmurile pustii ale unei insule ce nu se află pe hartă.
Când el dictatore de Teleorman spune, în plină epidemie de rujeolă - peste 5.000 de îmbolnăviri, 230 doar în ultima săptămână, 24 de decese -, că nu crede că vaccinarea e obligatorie, e clar că omul e fie dus cu pluta, fie de un cinism de-a dreptul criminal. Când majoritatea și guvernul care îi pupă inelul cu buze umede se codesc de luni de zile să dea legea vaccinarii obligatorii și nu sunt capabili să asigure nici măcar clasicul ROR, țara fiind în pragul unui dezastru, cum a atras atenția OMS, începi să te întrebi dacă nu e vorba de ceva mai mult decât de o crasă incompetență și dacă în spate nu se află fel de fel de interese oneroase. Iar când lași bolnavii de cancer, hepatită și alte boli cronice fără medicamentele vitale, după ce ai făcut spume criticând crizele precedente, dând și o lege care extinde dreptul la export, inclusiv al vaccinurilor, parcă ai avea de-a face cu agenții Aparatului din Abistanul romanului lui Boualem Sansal aflați în misiune de exterminare a propriului popor.
Obsesiile naționaliste și paranoia conspiraționistă ale liderului suprem sunt puse obedient în practică de camarila formată din miniștri și parlamentari corciți cu clientela de partid. „Străinii“ din cercetare sunt alungați să nu mai rămână cumva urmă de competență și onestitate prin vreo comisie de evaluare a proiectelor, iar în locul lor sunt plantați penali, pușcăriași, sindicaliști, neicanimeni fără operă, dar cu carnet de pesedist. Lumea academică strigă de-a surda pentru că vânătoarea de vrăjitoare e abia la început, vor urma visiting profesorii, bursierii și cam tot ce nu e român verde, plagiator și, eventual, din Teleroman.
Dar nimic nu se compară cu mafiotismul juridic, totul pălește când e vorba de dosare și de răspunderea penală. Poate să crape țara - să își piardă „teritoriul, populația, Capitala și armata“, vorba lucidului șef al Senatului, ceea ce nu va mai dura cine știe cât la ritmul în care lucrează lăcustele lui Dragnea -, dar să scape penalii. Și vor scăpa. În răspărul deciziei CEDO, Legea grațierii merge în pas de defilare prin parlament - această „inimă“ bolnavă de stenoză mitrală a națiunii - și e croită după tiparul corupților de lux care trebuie lăsați să zburde liberi și cu banii furați în buzunar. Are Voiculescu 70 de ani și un pic, vor fi grațiați toți cei peste onorabila vârstă, primește Udrea 6 ani, se grațiază jumătate de pedeapsă și, ca să fie siguri, grațiază și abuzul în serviciu și mita. Iar în parlament locotenenții lui Dragnea - Nicolae, Nicolicea și Băsescu - bagă la greu amendamente care redesenează cu linie punctată ordonanțele 13, 14, 15 și câte au mai avut atunci în minte, dar n-au mai apucat alte nopți să le dea hoțește. Ideea e simplă și eficientă: cât mai multe dosare puse pe butuci.
În programul PSD - broșura sfântă pe care Supremul a scris-o din scoarță-n scoarță cu mâna șpăgarului Vâlcov -, se pune accentul pe prevenție. Nu a corupției, ci a aplicării legii. Așa se face că în reforma fiscalității pesediste, „gospodarii“ care au fentat legea, au evazionat, s-au dedulcit la mite fără număr și nu-și pot justifica furăciunile și „neidentificabilele“ vor fi impozitați cu doar 16%. Unii îi zic amnistie fiscală, dar în realitate e vorba de o dezincrimare preventivă a faptei penale. Trai neneacă, liber la corupție pe toate fronturile!
Cum spuneam, România e în derivă, dar nu ăsta e cel mai dramatic lucru care i se poate întâmpla. Ci acceptarea răului cel mare pe post de bine.
P.S. Amedamentele lui Basescu &Nicolae, acest nou binom anti-Justitie, au trecut prin comisia Juridica a Senatului in absenta remarcabila a doi reprezentanti PNL. Se gratiaza darea si luarea de mita, traficul de influenta. Nicolae vrea si gratierea acestor fapte comise pina in ianuarie 2017, mai exact vrea sa se inchhida dosarele aflate pe rolul instantelor si cele cu urmarire penala. Banuiesc ca astia doi s-au inteles ”noaptea ca hotii”. Dragnea face fite, cica nu sustine amendamentele.