Intelighenția – inamic al statului iliberal

Regimurile autoritare (cel comunist de pe vre­muri, ca și cele „iliberale“ de azi) au o problemă cu intelectualii umaniști și, de aici, cu instituțiile care îi formează și în care aceștia pot lucra. Motivul evident e că o mare parte din ceea ce se nu­mește cu un cuvânt preluat din rusă (nu în­tâmplător) „intelighenția“ – adică intelectualii cri­tici la adresa regimului – se recrutează dintre intelectualii umaniști și mai puțin dintre fizicieni, matematicieni, ingineri sau medici. Motivul e simplu: prin însăși profesia lor, in­te­lec­tualii cu formație socio-umană pot dezvolta pers­pective critice asupra societății în ansamblu și în detalii, prin care să contrazică vederile oficiale. De asemenea, adesea ei posedă și abilitatea de a ex­prima acele perspective într-un limbaj con­vin­gător, motiv pentru care ajung mai prezenți în me­dia – ceea ce e mai rar cazul cu ceilalți inte­lec­tuali. După părerea mea, rolul intelighenției în lumea „post-adevăr“ a devenit mai important ca oricând, deoarece tocmai gândirea critică, dar și instruită a intelighenției poate respinge cu autoritate diferitele tipuri de teze iliberale și teo­rii ale conspirației prezente online sau offline, pro­movate de forțe naționale sau puteri im­pe­riale, precum Rusia.

Apare deci evident că departamentele și facul­tă­țile de științe socio-umane, nu cele de chimie și geologie, de la universitățile importante și cu pres­tigiu sunt locurile unde se formează și se reproduce intelighenția unei țări, capabilă să con­teste public autoritatea și a cărei voce poate fi ascultată de pături mai largi ale populației. Iar dacă acea țară alunecă spre populism iliberal, gu­vernele vor încerca să limiteze influența și pon­derea acelor departamente și facultăți. Este ceea ce a făcut Guvernul Orbán al Ungariei, decizând, sub pretexte ridicole, să închidă Universitatea Central-Europeană, finanțată de George Soros, pe care n-o putea controla, care avea un bine me­ritat prestigiu academic și care a contribuit mult, din 1989, la formarea unei noi intelighenții în spațiul postcomunist și nu doar maghiar.

Același scop îl au și recentele măsuri luate de ministrul Cercetării, Șerban Valeca, în privința con­siliilor naționale prin intermediul cărora se fi­nanțează și se evaluează cercetarea științifică din România – cel mai important dintre ele fiind CNCS. S-a observat imediat că, în noile consilii numite prin ordin de ministru, ponderea ma­ri­lor universități din România – București, Cluj, Iași, Timișoara, reunite într-un consorțiu -, a scă­zut mult, crescând în schimb ponderea unor mici universități din provincie; de exemplu, Uni­versitatea „Babeș-Bolyai“ are un singur re­pre­zentant în cele patru consilii, care numără în to­tal 96 de membri!

Dar d-l Flavius Solomon, într-un ar­ti­col de pe Con­tributors, observă ce­va și mai grav: în CNCS, din 21 de mem­bri numiți acum, niciunul nu apar­ți­ne domeniilor umaniste – is­torie, fi­lo­zofie, litere, studii culturale, arte. El observă că acest fapt va crea blo­ca­je instituționale, atunci când va tre­bui să fie evaluate revistele aca­de­mi­ce, edi­turile cu profil umanistic, că nu vor putea fi validați experții eva­luatori în domeniile respective, nu vor putea fi elaborate me­to­do­lo­giile de evaluare a școlilor doctorale etc. E imposibil de crezut că această eva­cua­re a do­me­niilor umaniste ar fi o sim­plă eroare. Ea e un act de­li­be­rat, politic.

Într-adevăr, dincolo de blocajele ad­ministrative și birocratice, trebuie să vedem eliminarea umaniștilor din CNCS și, în general, reducerea dras­tică a universitarilor proveniți din marile universități în consilii ale cer­cetării într-o lumină politică: gu­ver­narea PSD-Dragnea se teme de in­te­lighenția în formare. Demonstrațiile masive din februarie-martie au arătat că o mare parte a claselor educate, mai ales tinere, din România a ieșit din apatia politică. Are energie și sim­țul valorilor fundamentale; îi lipsește însă o intelighenție pe măsură, cu sus­ținerea căreia să impună pe scena politică, prin vot și participare, un li­beralism esențial, prin care să pri­ve­ze PSD de actualul cvasi-monopol al puterii. A pune bețe în roate cer­ce­tă­rii umaniste, a descuraja marile uni­versități care o pot produce înseamnă a discredita prin diverse trucuri ad­mi­nistrative și propagandistice aceas­tă intelighenție în formare sau for­mată; sunt metode vechi și încercate de toate regimurile cu vocație au­to­ri­ta­ră, care se tem de intelectualii cri­tici și de instituțiile universitare care îi produc. Desigur, ele sunt și acțiuni care fidelizează o mediocritate uni­ver­sitară, bucuroasă să extragă emo­lu­men­te materiale suplimentare și satis­fac­ții onorifice prin îngrădirea ri­va­li­lor mai merituoși. Dar scopul final nu tre­buie pierdut din vedere: lupta este esen­ți­al­­mente politică, iar in­te­lighen­ția es­te întotdeauna inamicul statului ili­be­ral, indiferent de culorile sub ca­re acesta din urmă alege să se prezinte.