Percheziţii la CFR Marfă; prejudiciu, 6 milioane €; CA va numi o conducere interimară

E.b. | 03.05.2017

Mihuț Constantin Crăciun, fostul director al CFR Marfă, ar fi vizat în dosarul în care procurorii DIICOT fac cercetări față de 40 de persoane, pentru infracțiunile de constituire a unui grup infracțional organizat,

Pe aceeași temă

 

Ar fi vorba despre delapidare cu consecințe deosebit de grave, fals intelectual și uz de fals, conform unor surse judiciare, citate de Agerpres.


Consiliul de Administrație al SNTFM CFR Marfă SA urmează să adopte o decizie cu privire la numirea unei conduceri interimare a societății, potrivit reprezentanților companiei.

 

Ei precizează însă că cele 2.450 de vagoane de marfă care apar în ancheta Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) îndeplinesc condițiile de casare și nu mai prezintă utilitate funcțională.

 

 

 

"2.450 de vagoane de marfă care îndeplinesc condițiile de casare"

 

 

 

"Contractul de vânzare-cumpărare care face obiectul dosarului anchetat de DIICOT are ca obiect valorificarea prin vânzare a fierului vechi provenit din tăierea a 2.450 de vagoane de marfă care îndeplinesc condițiile de casare și care nu mai prezintă utilitate funcțională în condițiile concrete ale activității proprii. Având în vederea faptul că în momentul de față la sediile centrale și teritoriale ale SNTFM CFR Marfă au loc percheziții și audieri, fiind o anchetă în curs de desfășurare, reprezentanții societății nu pot face alte declarații referitoare la acest subiect. Consiliul de Administrație al SNTFM CFR Marfă SA urmează să adopte o decizie cu privire la numirea unei conduceri interimare a societății", se menționează într-un comunicat al companiei.

 

Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT), cu ajutorul polițiștilor din cadrul structurilor de combatere a criminalității organizate și cei de la transporturi, efectuează 63 de percheziții domiciliare în București și în județele Timiș, Caraș-Severin, Hunedoara, Prahova, Mehedinți, Călărași, Arad, Teleorman, Dâmbovița.

 

Potrivit surselor citate, anchetatorii au reținut faptul că, în cursul anului 2016, la nivelul Societății Naționale de Transport Feroviar de Marfă "CFR Marfă" SA, s-ar fi constituit un grup infracțional organizat, implicând factori de decizie de la nivelul central și teritorial al societății de transport, având ca scop subevaluarea bunurilor din patrimoniul societății, cu prilejul operațiunilor de vânzare-cumpărare a 2.450 de vagoane destinate casării, facilitând astfel traficarea în folosul SC Remat SA Călărași a diferenței rezultate între valoarea reală și cea subevaluată a bunurilor casate.

 

Subevaluarea s-ar fi efectuat, conform acelorași surse, prin ofertarea pe Bursa de Mărfuri București, în baza procedurii de licitație deschisă inițiată de SNTFM "CFR Marfă" S.A, a unui număr de 2.450 de vagoane pe roți, la preț de fier vechi deși, în conformitate cu standardele în materie, deșeurile metalice provenite din casarea materialului rulant se încadrau în categoria "deșeu fier vechi greu" și "deșeu fier vechi special" (oțel), categorii de deșeuri cu o valoare de piață net superioară.

 

Sursele citate mai arată că prețul de achiziție ar fi fost de 120 euro/tonă de fier vechi în condițiile în care prețul mediu practicat pentru "deșeu fier vechi greu" era de 175,88 euro/tonă, iar pentru "deșeu fier vechi special" (oțel) era de 218,90 euro/ tonă, rezultând că prin această manoperă s-ar fi realizat practic o subevaluarea a bunurilor cu 82,42% în cazul "deșeurilor fier vechi special" (oțel) și cu 46,56% în cazul "deșeurilor fier vechi greu".

 

 

 

Prejudiciul se ridică la valoarea de 6.313.748,52 euro

 

 

 

În manoperele frauduloase, spun sursele judiciare, ar fi fost implicați factori de decizie de la nivelul central și teritorial al societății de transport, precum și reprezentanții societății beneficiare.

 

"Primul nivel al grupului infracțional organizat a fost constituit din conducerea executivă a societății SNTF MARFĂ 'CFR Marfă' S.A, compusă din Directorul general Mihuț Constantin Crăciun, Directorul Operațiuni Dezvoltare MR Daniel Ciobanu, Directorul Departament Vânzări — Trafic Eugen Tudor, Directorul Economic — Financiar Pavel Bărculeț, Managerul Juridic Silviu Valeriu Costea, Directorul Trafic Constantin Alupoaie, Directorul vagoane Florin Enache, Șeful Biroul Urmărire Contracte Mariana Căpățână, șeful Serviciului Exploatare Vagoane George Niculescu. Aceștia ar fi inițiat vânzarea la bursa de mărfuri a celor 2.450 de vagoane la preț de fier vechi, prin subevaluarea lor și obținerea unui preț mai mic decât valoarea reală. Al doilea palier al grupului infracțional organizat ar fi fost reprezentat de către funcționarii din cadrul sucursalelor SNTF Marfă 'C.F.R. Marfă' SA — Timișoara, Brașov, Iași, Galați, Craiova, Cluj, Constanța, iar al treilea palier ar fost constituit din reprezentanții SC Remat SA Călărași, beneficiara contractului", arată sursele citate.

 

Prejudiciul cauzat SNTFM "CFR Marfă" SA prin activitatea infracțională se ridică la valoarea de 6.313.748,52 euro.

 

Directorul general al CFR Marfă, Mihuț Crăciun, a fost revocat din funcție în luna decembrie a anului trecut, decizia Consiliului de Administrație al companiei venind în urma analizării activității de management a acestuia în cele șase luni de la preluarea mandatului. Conducerea provizorie a companiei a fost asigurată de șeful Departamentului Economic Financiar al societății, Pavel Bărculeț.

 

Societatea Națională de Transport Feroviar de Marfă CFR Marfă SA este operatorul național de transport feroviar de marfă din România, lider pe această piață, cu o cotă de de 45,7% la nivelul semestrului I din 2016

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22