Macron denunţă un atac informatic masiv şi coordonat înainte de alegeri. Hollande recţionează

E.b. | 06.05.2017

În ajunul celui de-al doilea tur al alegerilor la care candidează Emmanuel Macron și Marine Le Pen, prezidențialele din Franța au cunoscut o nouă răsturnare de situație.

Pe aceeași temă


 

 

UPDATE: Președintele francez François Hollande a dat asigurări sâmbătă că atacul informatic masiv asupra unor documente ale echipei de campanie a candidatului de centru Emmanuel Macron, publicate chiar înainte de turul al doilea al alegerilor prezidențiale de duminică, nu va rămâne "fără răspuns", transmite AFP.

 

 
Echipa de campanie a lui Emmanuel Macron a denunțat vineri seară un "atac informatic masiv și coordonat", după apariția pe internet a unor informații 'interne' precum e-mailuri sau "documente contabile", spunând că este vorba de o "operațiune de destabilizare" cu o zi înainte de turul al doilea al alegerilor prezidențiale.

 

Au fost publicate pe internet mii de documente de campanie ale candidatului centrist, o "destabilizare" imediat denunțată de fostul ministru, comentează AFP, preluată de Agerpres.

 

Dezvăluirea acestei piratări masive, "în ultima oră a campaniei oficiale" (care s-a încheiat vineri la orele 22.00 GMT), "indică în mod evident o destabilizare democratică, așa cum s-a văzut deja în Statele Unite în timpul ultimei campanii prezidențiale", a denunțat En Marche!, mișcarea lui Emmanuel Macron într-un comunicat.

 

Imediat după difuzarea lor pe Twitter, aceste documente piratate au fost retransmise de extremă dreapta.

 

"#Macronleaks vor arăta lucruri pe care jurnalismul de investigație le-a trecut deliberat sub tăcere? Îngrozitor, acest naufragiu democratic", a afirmat Florian Philippot, vicepreședinte al Frontului Național, partidul de extrema dreaptă condus de Marine Le Pen, chiar înainte de miezul nopții și încheierea campaniei oficiale.

 

 

 

WikiLeaks spune că nu e implicat în această afacere

 

 

 

 

Vineri seară, în total 9 Gb de documente interne ale campaniei lui Emmanuel Macron au fost difuzate pe net de către un internaut numit EMLEAKS.

 

În total, sunt "zeci de mii de e-mailuri, fotografii și documente atașate, datând cel mai târziu de la 24 aprilie" (a doua zi după primul tur al prezidențialelor), potrivit WikiLeaks. Site-ul creat de Julian Assange, care a transmis pe contul său de Twitter link-ul care duce spre aceste documente, a dat asigurări că nu se află la originea acestei operațiuni de piratare pe care a numit-o imediat cu hashtag-ul #MacronLeaks.

 

Aceste fișiere piratate sunt e-mailuri sau "documente contabile", "toate legale", a precizat En Marche! în comunicatul său.

 

"Cei care fac să circule aceste documente adaugă documentelor autentice un număr de documente false, pentru a răspândi îndoiala și dezinformarea", a afirmat echipa lui Emmanuel Macron, făcând o paralelă cu atacul cibernetic care a vizat echipa de campanie a lui Hillary Clinton, candidata democrată la Casa Albă în 2016.

 

După ancheta asupra acestui atac, agențiile americane de informații au acuzat Rusia că s-a implicat în alegerile prezidențiale din Statele Unite pentru a-l favoriza pe candidatul republican Donald Trump, victorios la 8 noiembrie.

 

În februarie, serverele En Marche! au căzut câteva minute în urma unor atacuri venind din Ucraina, potrivit mișcării conduse de Emmanuel Macron. În martie, această formațiune a fost, de asemenea, ținta unor tentative de "phishing" (colectare frauduloasă a unor date confidențiale), atribuite de această dată unui grup rus, potrivit firmei japoneze de cibersecuritate Trend Micro.

 

 

 

Comisia pentru controlul campaniei prezidențiale recomandă mass-media "să nu prezinte conținutul" 

 

 

 

Într-un comunicat difuzat în primele ore ale zilei de sâmbătă, Comisia națională pentru controlul campaniei prezidențiale din Franța a recomandat mass-media "să nu prezinte conținutul" acestor documente provenite dintr-un "atac cibernetic", reamintind că "difuzarea de informații false este susceptibilă să cadă sub incidența legii".

 

Această piratare ar putea avea duminică o incidență asupra votului alegătorilor francezi? Hashtag-ul #MacronLeaks se afla numai pe poziția a doua în topul căutărilor internauților în cursul nopții de vineri spre sâmbătă, după cel al #KohLanta, o emisiune de telerealitate prezentând mai mulți aventurieri pe o insulă părăsită.

 

 

 

 

Ce spun sondajele

 

 

 

În ultimele sondaje publicate vineri, înainte de închiderea campaniei oficiale, Emmanuel Macron conducea încă detașat, cu 61,5% până la 63%, față de 37% până la 38,5% pentru Marine Le Pen.

 

Cu două zile înainte de vot, rata participării la urme se anunța relativ redusă: numai 68% dintre persoanele chestionate au răspuns că sunt sigure că vor merge să voteze duminică, mai transmite AFP. 

 

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22