Franța: alegeri cu deznodământ amânat

Un tânăr care nu a fost niciodată ales în vreo funcție publică reușește, în câteva luni, să obțină suficientă încredere încât să devină președintele Franței. „Du ja­mais vu.“ S-ar putea spu­ne că toată lumea răsuflă ușurată, de vreme ce ale­gerea lui Emmanuel Ma­cron înseamnă și eli­mi­na­rea pericolului Le Pen. Da și nu prea. Macron a ob­ținut, potrivit primelor re­zultate, circa 66% din vo­turi. Pare un scor con­for­tabil. Însă există mai mulți factori care îi umbresc vic­toria. În primul rând, absenteismul și-a atins recordul din 1969 încoace: peste un sfert dintre francezi (26%) au preferat să stea acasă. Totodată, patru milioane de fran­cezi (12%) s-au dus totuși la vot, dar au ales să introducă în urnă un vot blanc (nul). Adică un vot de blam la adresa ambilor candidați.

Sunt coordonate care vor da tonul „cam­paniei de după campanie“. Căci, oricât ar părea de ciudat, deși președintele a fost ales, alegerile din Franța nu s-au încheiat. Urmează un test important. Peste o lună, francezii vor fi chemați din nou la urne să aleagă și cu ce fel de majoritate va gu­verna noul președinte timp de cinci ani. Și aici lucrurile se complică. Va obține En Marche! (formațiunea lui Macron) su­fi­ciente mandate cât să-și asigure guver­na­rea și să-și respecte promisiunile din cam­panie? Va trebui luată în calcul o coa­bi­tare? Problematic. Cele mai multe partide și-au unit forțele în spatele lui Macron între cele două tururi pentru a o exclude din joc pe Marine Le Pen. Situația se va schimba radical la legislative.

Abia pe 18 iunie va fi aleasă o nouă majoritate care să confere Executivului mij­loacele de a reforma o țară. Au francezii suficientă în­credere în Emmanuel Ma­cron cât să dea un vot de încredere și formațiunii sa­le? Deocamdată, e o mare necunoscută, întrucât, în­tr-un răstimp scurt, eși­chierul politic francez s-a schimbat radical. Pe de-o parte, avem situația fără precedent a votului antisistem din primul tur, în care francezii au trimis mai departe doi candidați care nu făceau parte din cele două partide tradiționale mari, semn că s-au săturat și că au fost dezamăgiți de alternanța conservatori-so­cialiști din ultimii zeci de ani. Pe de altă parte, există absenteismul și procentul record al celor care și-au dat un vot nul, semn că nu se simt reprezentați de cel care a fost ales.

Mai trebuie luat în calcul încă un aspect: de la venirea lui François Hollande la Pa­latul Elysée, a mai existat un vot de blam al francezilor. Nemulțumirea a venit din partea electoratului prin faptul că a dat mai multă forță Frontului Național al lui Marine Le Pen (la alegerile regionale și de­partamentale). Așa că raportul forțelor po­litice s-a schimbat treptat, până s-a ajuns la o formă de sistem tripartite. Or, deși învinsă la prezidențiale, lidera extremei drepte merge mai departe cu o po­pu­laritate consolidată: la urma urmei, a ob­ținut aproape 40% din voturile exprimate (ceea ce se traduce prin 10 milioane de oa­meni care au pus ștampila pe numele ei!). Adică de două ori mai mult decât tatăl său, în aceeași situație, în care acesta ajun­sese în turul al doilea (pierzând în 2002 în fața lui Jacques Chirac). Se poate spune, așadar, fără riscuri că extrema dreaptă nu a fost niciodată atât de bine implantată pe scena politică franceză. Cu tot cu partidul lui Macron, vor fi patru blocuri politice mari care se vor înfrunta la legislativele din iunie: stânga (divizată între socialiști, ecologiști și La France insoumise, a lui Jean-Luc Mélenchon), dreapta republicană a lui François Fillon, formațiunea de cen­tru a noului președinte și extrema dreap­tă. Fiecare reprezintă între 20 și 25% din electorat.

În acest caz, apar două scenarii posibile pentru Macron: reușește să obțină o ma­joritate de circumstanță, respectiv cu so­cia­liștii și republicanii (în funcție de câte voturi obține fiecare), fie o altă formațiune – republicanii, sau UDI (uniunea centristă con­dusă de Jean-Christophe Lagarde), sau extrema stângă a lui Mélenchon sau chiar extrema dreaptă a lui Le Pen – obține ma­joritatea mandatelor. În ultima situație, noul președinte va fi forțat să guverneze în cadrul unei coabitări. Oricum, noul lo­catar de la Elysée va avea parte de un de­zechilibru de forțe parlamentare după 18 iunie. Cât de mare va fi el e dificil de es­ti­mat în acest moment.

Un semnal în acest sens poate da dis­tri­buția pe circumscripții a voturilor din pri­mul tur. Macron a fost în frunte în 240, Marine Le Pen în 216, Jean-Luc Mélenchon în 67 și François Fillon în 54 (date ale Mi­nisterului de Interne). Ultimele sondaje (2016) realizate în vederea parlamentarelor arătau că dreapta ar urma să fie ma­jo­ri­tară, în timp ce stânga erodată de cinci ani de guvernare va fi clar învinsă, iar Fron­tul Național va continua să se con­so­lideze.